marți, 24 noiembrie 2009

Sindicaliştii solicită retragerea concediului fără plată al profesorilor

Sindicaliştii din Educaţie au transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care solicită retragerea concediului fără plată al profesorilor, fiindcă legea care-l propune 329/2009, este contradictorie, ilegală şi, indirect, a fost deja aplicată. „Încalcă prevederile articolului 78 din Constituţia României, având în vedere că reducerea cheltuielilor de personal se face începând cu data de 1 noiembrie, în condiţiile în care Legea 329 a intrat în vigoare în data de 12 noiembrie. Pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporţional cu perioada din această lună în care legea se aplică şi nu raportat la înteaga lună”, se spune în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Neacordarea sutei de euro pentru achiziţia de cărţi, anularea premiului de 2% şi neplata orelor suplimentare pentru lunile noiembrie şi decembrie sunt doar câteva dintre măsurile de austeritate bugetară, care ar trebui să anuleze concediul fără plată. Sindicaliştii aşteaptă răspunsul de la MECI. În cazul în care acesta nu va veni structura anul şcolar va fi modificată. „În lipsa oricărui alt răspuns de la minister vom asista la schimbarea structurii anului şcolar, iar profesorii vor lua zilele libere stabilite de MECI, materia şcolară pierdută urmând a fi replanificată”, a precizat Ion Popescu, vice-preşedintele SLSIP Constanţa. Amintim că profesorii nu vor veni la şcoală pe 30 noiembrie ţi între 14-18 decembrie. Potrivit sindicaliştilor, profesorii nu vor veni sâmbăta la şcoală pentru recuperări, materia şcolară urmând să fie restructurată în cadrul orelor de curs din cadrul celui de-al doilea semestru. (Nicoleta BACIU)