marți, 24 noiembrie 2009

Criza economică scade numărul salariaţilor

Numărul salariaţilor din economia judeţului Constanţa s-a redus din cauza crizei, aşa încât, din fiecare domeniu de activitate, în fiecare lună, dispar din piesajul economic, angajaţi. Lipsa de lichidităţi, motivată de scăderea productivităţii pe fondul lipsei comenzilor, taxele, impozitele şi contribuţiile plătite de un angajator, împovărează situaţia acestuia şi îl pune în faţa faptului împlinit: concedierea personalului. Chiar dacă specialiştii în domeniu atrag atenţia asupra reducerii costurilor cu personalul şi menţinerea acestuia în muncă, în fapt, angajatorii nu pot realiza acest lucru. Datele centralizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), arată că, în lunile septembrie şi octombrie, 20.449 de constănţeni şi-au încetat activitatea la angajatorii la care lucrau. În acelaşi timp, 12.171 de constănţeni s-au încadrat în muncă, acest lucru înseamnând că economia judeţului Constanţa numără cu 8.278 de salariaţi mai puţin. Aceste persoane se regăsesc acum în rândul şomerilor, al celor care au plecat la muncă în străinătate, dar şi al pensionarilor. (N.B.)