joi, 12 noiembrie 2009

Directoarea şcolii 39 a fost demisă

După ce Ministerul Educaţiei a constatat că notele la 21 de lucrări la limba şi literatura română, din sesiunea de bacalaureat 2009, au fost majorate fraudulos, ISJ a trecut la sancţiuni. Astfel, primul profesor pedepsit de ISJ este directoarea şcolii nr. 39 din Constanţa, Nicoleta Cornescu. „Directoarea Nicoleta Cornescu a fost demisă astăzi (ieri – n.r.), pentru că acesta nu poate ocupa o funcţie de conducere, atâta timp cât un director este cercetat disciplinar, pentru fraudarea bacalaureatului,”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, inspectorul şcolar general, Elena Buhaiev. De asemena, la adresa aceleaşi directoare au mai sosit şi alte sesizări din partea părinţilor, prin care s-au plâns că le-ar fi impus elevilor, la începutul anului şcolar, să achiziţioneze uniforme şcolare. Pentru modificarea notelor la bacalaureat, alături de Nicoleta Cornescu, şi alţi 29 de profesori urmează să fie sancţionaţi, în conformitate cu prevederile metodologiei de bacalaureat. Amintim că, MECI a reevaluat 50 de lucrări la limba română din judeţul Constanţa de la sesiunea de bacalaureat 2009 şi a stabilit că notele la 21 dintre acestea au fost mai mari, reprezentanţii Ministerului Educaţiei constatând diferenţe între 1,60 şi 4,10 de puncte.. (Nicoleta BACIU