miercuri, 25 noiembrie 2009
„Permis” la politică pentru directorii de şcoli
Dacă în luna septembrie, Guvernul a decis ca directorii unităţilor de învăţământ şi adjuncţii lor nu pot fi membrii unui partid politic pe durata mandatului, acum aceştia pot răsufla uşuraţi. Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Legea educaţiei naţionale, asupra căreia Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea. Conform deciziei CCR, Legea educaţiei naţionale nu mai poate fi promulgată de către preşedinte, aceasta întorcându-se la Parlament. Directorii constănţeni de şcoli cu apartenenţă politică spun ca nu este nimic în neregulă ca un manager şcolar să facă parte dintr-un partid politic, atât timp cât nu face politică în şcoală”, a precizat unul dintre directorii unităţii de învăţământ din municipiul Constanţa. Amintim că, în judeţul Constanţa, circa 30% dintre şefii unităţilor de învăţământ sunt şi membri de partid. La rândul său, inspectorul şcolar general de la ISJ Constanţa, Elena Buhaiev, susţine că directorii de şcoli ar trebui să fie apolitic. „Ar fi mai bine ca managerii unităţilor de învăţământ să nu fie implicaţi politic”, a precizat Elena Buhaiev. (N.B.)