joi, 5 noiembrie 2009
Numărul de contracte de munca active din Constanţa este în scădere
Potrivit statisticilor Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, numărul contractelor de muncă, care au încetat, este dublu faţă de numărul de contracte de muncă înregistrate în ultimele două luni, septembrie şi octombrie. „În luna septembrie au fost înregistrate 7.351 contracte individuale de muncă, în timp ce alte 12.299 de contracte au încetat”, a declarat pentru cotidianul „Replica”, purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Florina Vişan. Aceste persoane se regăsesc acum în rândul şomerilor, al celor care au plecat la muncă în străinatate, dar şi al pensionarilor. De asemenea, în luna octombrie, conform reprezentanţilor instituţiei, numărul salariaţilor s-a redus cu aproximativ 8.150 de persoane. „În luna octombrie am înregistrat 4.820 de contracte de munca noi, iar altele 8.150 care au încetat”, a completat Vişan. Reprezentanţii ITM Constanţa mai spus că în lunile de vară au fost mai multe contracte de muncă înregistrate pentru că ia amploare activitatea în construcţii. Principala cauză pentru înjumătăţirea numărului de contracte este situaţia economică dificilă. La efectele crizei se adaugă însă şi dorinţa afaceriştilor de a se eschiva de la plata dărilor către bugetul de stat. „Este vorba despre anumite înţelegeri între angajator şi salariat, aşa-zisa muncă la negru. Angajatorul reziliază contractul de muncă, fără drept de şomaj, dar angajatul rămâne în societate şi i se adaugă câţiva bani la salariu”, susţin reprezentanţii ITM Constanţa. (N.B.)