marți, 24 noiembrie 2009
Primarul şi poliţiştii din Amzacea, prea ocupaţi cu alegerile prezidenţiale pentru a prinde şoferii de numai 16 ani
Incredibl, dar adevărat! În satul constănţean General Scărişoreanu, vestit pentru târgul unde găseşti de toate şi pentru toţi, puştii de 16 ani îi sfidează pe poliţiştii de la postul din localitate şi conduc maşinile, fără a deţine permise de conducere. Primarul localităţii Amzacea, Constantin Radu, a declarat, pentru cotidianul „Replica” de Constanţa, faptul că este la curent cu ceea ce se întâmplă în Scărişoreanu, dar deocamdată nu poate face nimic, fiindcă alegerile prezidenţiale îl ţin ocupat, după cum singur a recunoscut. „Cu o lună în urmă, am primit sesizări şi la primărie, şi la postul de poliţie despre această situaţie, dar pentru că sunt doi poliţişti la trei sate, nu reuşim să-i reţinem. Cred că tinerii se anunţă între ei unde stă poliţistul şi din această cauză nu pot fi prinşi”, a declarat, pentru „Replica”, Constantin Radu. Potrivit edilului, imediat ce se termină alegerile, poliţiştii de la postul din localitate vor organiza o razie, pentru a-i prinde pe cei care conduc fără permis. „Să se termine odată alegerile şi o să organizăm o razie. Nu ştiu ce măsuri vom lua. Cel mai probabil le vom confisca maşinile”, a promis Constantin Radu. Cu toate acestea, locuitorii din satul General Scărişoreanu îl contrazic pe edil, aducând cazul şi în atenţia conducerii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa. „Poliţia din localitate nu face nimic, pentru că este mână în mână cu aceşti infractori minori”, ne-a povestit un locuitor din General Scărişoreanu, care a ţinut să rămână anomim. Faţă de aceste acuze, primarul din Amzacea se apără, declarând: „Nu este adevărat. Nu se trage poliţia de şireturi cu aceşti copii. Îi vom prinde noi până la urmă pe toţi”. La rândul lor, reprezentanţii poliţiei rutiere susţin că numărul celor care conduc fără permise de conducere este în creştere. „Din păcate, numărul românilor, mai ales a tinerilor de 16 ani, care conduc fără permis este în creştere. Acţiunile poliţiei rutiere vizează depistarea şi întocmirea dosarelor penale a acestora”, a declarat subinspectorul Marius Ghiţă, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.