duminică, 29 noiembrie 2009

Elevii, învăţaţi să îşi protejeze vederea

Fiindcă persoanele nevăzătoare din România, de cele mai multe ori, sunt discriminate, atunci când încearcă să-şi găsească un job, Asociaţia Nevăzătorilor din Constanţa a iniţiat campania „Dreptul la informare şi respect”. În urma parteneriatelor încheiate cu unele şcoli din municipiu, prima vizită a avut loc la Şcoala nr. 24 din Constanţa „Ion Jalea”. „Pe 24 şi 25 noiembrie, am fost la Şcoala nr.24, unde am discutat cu copii din 6 clase. Le-am vorbit despre cât de importantă este vederea pentru om, i-am învăţat cum să-şi protejeze vederea şi cum să ajute o persoană nevăzătoare să traverseze strada sau cum să îi ofere un pahar de apă”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Radu Vasile, nevăzător, iniţiatorul campaniei de informare. Copii au avut parte şi de experienţe inedite: legându-se la ochi cu o eşarfă după care au fost puşi în situaţia de a face diverse activităţi. De asemenea, elevilor le-a fost prezentat bastonul alb şi o revistă scrisă în Braille. „Prin aceste activităţi, am reuşit să schimb informaţiile greşite pe care circa 150 de copii le aveau despre persoanele nevăzătoare”, a mai adăugat Radu Vasile. (N.B.)