joi, 12 noiembrie 2009
Constănţenii vor tăia porcii fără asomare
În perioada sărbătorilor de iarnă, constănţeni vor sacrifica aproape 60.000 de porci, aceştia fiind sacrificaţi, la fel ca şi anii trecuţi, fără asomare. Fiindcă în urmă cu doi ani, obligaţia achiziţionării asomatoarelor revenea medicilor concesionari, pentru care investiţia nu se justifica, ţăranii au preferat să-şi taie singuri animalele din gospodarie. De anul trecut, însă, obligaţia de achiziţionare a asomatoarelor a revenit primăriilor, care nu au făcut-o din lipsa banilor. Potrivit directorului coordonator de la Direcţia Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Gheorghe Dincă, la ora actuală, în întreg judeţul Constanţa nu există decât două asomatoare: unul la abatorul din Lumina şi altul la cel din Cumpăna. „În ceea ce priveşte numărul porcilor, care va fi sacrificat anul acesta, se pare că va fi aproape acelaşi ca şi anul trecut. Cifra exactă se va cunoaşte la sfârşitul lunii noiembrie, când se va încheia ultima campanie de vaccinare împotriva pestei porcine”, a subliniat directorul coordonator al DSVSA Constanţa. Oficialul direcţiei a mai menţionat că, în ultimul timp, consumul cărnii de porc a scăzut. „Deşi animalele sunt bune de tăiat, în ultima perioadă a scăzut foarte mult consumul de carne de porc”, a adăugat Gheorghe Dincă. (N.B.)