marți, 24 noiembrie 2009

Concediul profesorilor modifică înscrierile pentru sesiunea de bac

Anul acesta, înscrierea la bacalaureat urma să se facă în intervalul 14 - 18 decembrie. Dar fiindcă Ministerul Educaţiei a decis să trimită profesorii
mai devreme cu 5 zile în vacanţa de iarnă, orarul înscrierilor pentru sesiunea de bacalaureat 2010 va fi decalat. „Deocamdată, nu ştim concret zilele când vor fi declarate înscrierile. Aşteptăm decizia Ministerului Educaţiei”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Cu toate acestea, noua formulă a examenului de Bacalaureat rămâne valabilă. Astfel, absolvenţii claselor a XII-a vor susţine trei probe scrise la finalul studiilor şi două probe orale, în timpul anului. Din cele trei probe, una va fi obligatorie - cea de limba română, iar una dintre celelalte două probe va fi opţională, în funcţie de profilul liceului. Pentru cea de-a treia, elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline: Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică - pentru profilul real, respectiv Geografie, Filosofie, Logică, Argumentare şi Comunicare, Economie, Psihologie şi, dupã caz, Sociologie - pentru profilul umanist. În timpul anului, elevii vor fi testaţi la Limba Engleză şi Abilităţi de Comunicare. (N.B.)