duminică, 29 noiembrie 2009
Incendiu pe şoseaua Constanţa-Ovidiu
O autoutilitară, care aparţinea firmei „Star Transport Curier” SRL din Bucureşti, a ars, vineri, în totalitate, pe DN2A, în faţa sediului societăţii Elvila. Maşina, marca Iveco, cu număr de înmatriculare B12 XCU, era condusă de Ionuţ Povară şi transporta mai multe colete. În timp ce se deplasa de la Constanţa spre Ovidiu, în dreptul societăţii Elvila, în jurulul orelor 12.12, maşina a luat foc. Şoferul a reuşit să coboare din maşină şi să alerteze pomperii prin servicul 112. La faţa locului au ajuns, cu două autospeciale, militarii din cadrul Detaşamentului Constanţa Oraş. După aproape o oră de luptă cu flăcările, focul a fost stins, însă autoutilitara a fost făcută scrum. De asemenea, circa 30 de colete, documentele personale ale şoferului, actele maşinii – toate au fost distruse de foc. Potrivit pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, focul a izbucnit de la un scurt circuit la o instalaţie electrică defectă, cel mai probabil un cablu electric neizolat corespunzător. (N.B.)