miercuri, 25 noiembrie 2009
Marinarii de pe „Spica Gas” ar putea face Crăciunul departe de casă
Navigatorii români de pe nava Spica Gas, sub pavilion libian, arestată în portul grec Pireus, vor fi nevoiţi, cel mai probabil, să facă sărbătorile de iarnă departe de casă. „Fiindcă nu şi-au mai primit salariile din septembrie, unul dintre cei şapte marinari, bucătarul navei, Ion Cojanu, a intrat, săptămâna trecută, în greva foamei. Eu l-am rugat să renunţe la această formă de protest, pentru că îşi face rău. Oamenii sunt disperaţi, pentru că din luna septembrie, de când le-au expirat contractele, nu a venit echipajul de schimb. Prin urmare, ei nu pot părăsi nava, care este în continuare încărcată”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România. Potrivit acestuia, pe data de 17 noiembrie, un avocat ITF în Grecia a adunat plângerile echipajului, format din 7 navigatori români şi 7 filipinezi. Pe data de 18 noiembrie, când a avut loc prima înfăţişare în instanţă, s-a decis reţinerea navei în numele datoriei faţă de echipaj şi a fost demarat procesul împotriva armatorului”, a mai spus Adrian Mihălcioiu. Situaţia marinarilor urmează să devină mai clară pe data de 7 decembrie. „La înfăţişarea de pe 7 decembrie, se va decide dacă nava va fi descărcată şi dusă într-un loc de siguranţă. Abia după această hotărâre judecătorească, echipajul va putea părăsi vasul”, a menţionat liderul SLN. Adrian Mihălcioiu a mai adăugat că echipajul îşi va recupera salariile restante timp de trei luni, datoriile din vânzarea încărcăturii, valoarea acesteia ridicându-se la 75.000 de euro. Deocamdată,marinarilor le sunt asigurate mâncarea, apa şi combustiblul. Amintim că, echipajul navei Spica Gas a fost reţinut în luna septembrie în portul Pireu, din cauza unui litigiu între fostul şi actualul armator. (Nicoleta BACIU)