miercuri, 24 februarie 2010

1000 de constănţeni sunt trimişi în şomaj tehnic

Cu toate că Ordonanţa nr. 4/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 10 februarie, la Insepectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa, s-au adresat deja 41 de agenţi economici, care au anunţat că vor trimite în şomaj tehnic circa 1000 de angajaţi. „Şomajul tehnic ajută companiile să treacă peste criză şi să nu concedieze din angajaţi, pentru că în această perioadă nu se achită contribuţiile la stat, iar angajatul primeşte 75% din salariu şi îşi păstrează locul de muncă”, a declarat, pentru cotidainul „Replica”, Florina Vişan, purtătorul de cuvânt de la ITM din Constanţa. În plus, perioada de şomaj tehnic se consideră vechime în muncă, potrivit Ordonanţei 28/2009, care a fost prelungită în ideea că actul normativ ar ajuta atât firmele, care nu vor mai plăti contribuţii către stat, cât şi pe salariaţi, pentru că nu îşi vor pierde locul de muncă, ci vor sta acasă maximum trei luni. „Pe perioada şomajului tehnic, angajatul nu îşi pierde calitatea de asigurat. Mai mult se vor păstra numeroase locuri de muncă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Muncă. În acelaşi timp, pot exista firme care să abuzeze de şomajul tehnic şi să trimită oamenii acasă, deşi nu ar fi strict necesar. „În acest sens, ITM va efectua mai multe controale la agenţii economici, pentru a verifica dacă aceşta respectă prevederile Ordonanţei 4, adică dacă angajaţii nu au fost chemaţi la muncă, în timp ce, oficial, se aflau în şomaj tehnic”, a mai spus Florina Vişan. (N.B.)