marți, 9 februarie 2010

Viscolul a închis 37 de şcoli din judeţul Constanţa

Iarna care s-a întors în forţă la malul mării a prelungit vacanţa intersemestrială a elevilor, care urmau să înceapă de ieri cursurile. Astfel, mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa au decis, ieri, suspendarea cursurilor din cauza condiţiilor meteorologice şi a drumurilor impracticabile. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar General din Constanţa, ieri, au agăţat lacătul pe uşă Şcolile cu clasele I-VIII din Aliman, Costineşti, Crucea, Deleni, Dobromir, Dorobanţu, Fântânele, Murfatlar, Lumina, Năvodari, Nisipari, Poarta Albă, General Scărişoreanu, Siminoc, Piatra, Valea Dacilor şi Viişoara. Au rămas acasă şi elevii de la Colegiul „Dobrogea” din Castelu, Grup Şcolar Cobadin, Grup Şcolar „Carsium” din Hârşova, Grup Şcolar Topraisar, Şcolile de Arte şi Meserii din Corbu, Dunăreni, Istria, Mihai Viteazu, Peştera, Bălcescu, precum şi Liceul Teoretic Negru-Vodă. Nu au venit la cursuri nici elevii de la şcolile cu clasele I-IV din Ivrinezu Mic, Ivrinezu Mare, Izvoru Mare, Mioriţa, Oituz, Sibioara, Urluia, Vânători şi Zorile. În total, 37 de unităţi şcolare şi-au suspendat, ieri, cursurile. „Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizia directorului unităţilor de învăţământ”, a precizat Elena Buhaiev, inspector şcolar general de la ISJ Constanţa.

Liceul „Mircea” a suspendat cursurile de după-amiază

Fiindcă ieri de dimineaţă au lipsit de la cursuri mai mult de jumătate dintre elevii mircişti, directorul liceului „Mircea cel Bătrân”, Vasile Nicoară a solicitat ISJ Constanţa suspendarea cursurilor de după-amiază. „De dimineaţă s-au prezentat la ore circa 40% din elevii de la liceu şi 30% din cei de la gimnaziu, iar şase profesori nu s-au prezentat la cursuri, fiindcă locuiesc în afara localităţii. De aceea, am decis să suspendăm cursurile de după amează”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, directorul Vasile Nicolară, Aceeaşi prezenţă slabă a efectivelor de elevi a fost raportată şi de Grup Şcolar Economic „Virgil Madgearu” (30% prezenţi). Dacă nu au suspendat cursurile, unii directori au decis să le reducă. Astfel, numeroase unităţi şcolare au recurs la program redus la clasă, respectiv de 45 minute ora şi 5 minute pauza. (Nicoleta BACIU)