miercuri, 24 februarie 2010

Societatea Conpet SA încă nu a fsot amendată

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din Constanţa încă nu au amendat societatea Conpet SA, prin conductele căreia s-au scurs mai multe tone de produsele petroliere. „Iniţial am estimat că s-au scurs 15 tone de păcură, dar ulterior, după ce au fost folosite mai multe vidanje am stabilit că din conducte s-au scurs peste 100 de tone”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, comisarul şef Vasile Petro, directorul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) din Constanţa. Cu toate acetsea, societatea care transportă produsele petroliere prin conducte, Conpet SA, nu a fost deocamdata amendată, din cauza analizelor care nu s-au finalizat. „Spcietatea Conpet va fi amendată cu 7000 de lei din cauza legisalaţiei stufoase. Deocamdată nu am terminat toate demersurile şi analizele, pe care sper să le finalizăm în două săptămâni”, a mai spus Vasile Petro. În ceea ce priveşte impactul asupra zonei, comisarul Petro a precizat că „de fiecare dată când cade petrol în cantităţi mari pe sol, vorbim depre o catastfofă ecologică. Însă au fost cazuri, când la un an sau doi de la un asemenea incident, pe solul afectat a crescut vegetaţie”. Amintim că pe data de 13 februarie a.c., peste 100 de tone de petrol s-au scurs din conductele rafinăriei Petromidia pe mai bine de 500 de metri pătraţi. Incidentul s-a produs în apropierea podului de la intrarea în Năvodari. Vinovaţi de scurgerea petrolului sunt nişte hoţi de fier vechi, care au sustras un robinet de pe conductă. (N.B.)