joi, 18 februarie 2010

Mincă dă de mâncare unui chioş ilegal din curtea Şcolii nr.3 din Mangalia


Chioşcurile construite ilegal în curţile unităţilor şcolare din judeţul Constanţa, continuă să dea mari bătăi de cap primarilor. Este şi cazul chioşcului situat pe terenul Şcolii Generale nr. 3 din muncipiul Mangalia, deţinut de societatea „Solaris Line”, administrată de Paula Merluşcă. „Societatea Solaris Line funcţionează de vreo 9 ani pe terenul şcolii. Anul trecut a prelungit contractul de închiriere cu Şcoala nr. 3 până la sfârşitul anului 2010. Cu toate acestea, proprietara chioşcului, societatea Solaris Line, nu deţine autorizaţie de construcţie. Constucţia are vreo 7 metri şi este lipită de unul dintre pereţii şcolii”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, George Mocanu, şeful Departamentului de Urbanism din cadrul Primăriei Mangalia. Pe de altă parte, la sfârşitul lunii ianuarie a.c., societatea Solaris Line a reuşit să obţină un certificat de urbanism, care a fost semnat de fostul primar interimar, Ion Mincă - în prezent viceprimar, după cum susţin reprezentanţii primăriei. „Este total greşit să eliberezi un certificat de urbanism pentru o construcţie ilegală. Mai întâi se aplică o amendă, cuprinsă între 1.000 şi 100.000 de lei şi se cere intrarea în legalitate, care înseamnă ori demolarea construcţiei existente, ori obţinerea tuturor avizelor de construcţie”, a precizat, la rândul său, Claudiu Tusac, primarul Mangaliei. „Vom lua legătură cu toate unităţile şcolare din Mangalia şi vom cere directorilor să nu mai încheie contracte cu acele chioşcuri care nu respectă legea 123/2008 şi legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, a mai arătat şeful Departamentului de Urbanism din cadrul Primăriei Mangalia, George Mocanu. De menţionat că investiţia Solaris Line din curtea Şcolii nr. 3 figurează pe o listă mai lungă de clădiri care se află în ilegalitate în sudul litoralului, şi care au fost reclamate atât la Inspectoratul Teritorial în Construcţii, cât şi la Prefectura judeţului Constanţa.