joi, 4 februarie 2010

Olimpiada Naţională de Fizică a luat sfârşit

Cei 537 de participanţi la faza naţională a Olimpiadei de Fizică, care s-a desfăşurat în judeţul Constanţa, au trecut, ieri, de ultima probă a concursului – cea teoretică. La Olimpiadă au participat elevi din 42 de judeţe. Elevii au susţinut două probe - teoretică şi practică - care au fost găzduite de patru unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Economic „Carol I” şi Şcoala cu clasele I-VIII „Dan Barbilian”. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 5 februarie, ora 11.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. „Elevii au fost cazaţi la căminele şcolare, la centrul Olimpic de la Năvodari, dar şi la hotelurile BTT şi Flora, acolo unde am găsit înţelegere, pentru că Ministerul Educaţiei a alocat câte 18,2 lei pe zi pentru un elev”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Elena Buhaiev, inspector şcolar general la ISJ din Constanţa. Până pe data de 5 februarie, când va avea loc festivitatea de premiere, elevii vor vizita un şir de muzee din Constanţa, precum şi mai multe unităţi de învăţământ superior. (N.B.)