vineri, 19 martie 2010
Dascălii din Constanţa încep protestele pe 23 martie
Profesorii de la malul mării au început, de ieri, o campanie de strângere de semnături în vederea declanşării grevei generale. Astfel, ieri, în Conferinţa Judeţeană, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) din Constanţa a stabilit calendarul acţiunilor de protest. Potrivit vicepreşedintele SLSIP Ion Popescu, pe 23 martie, între orele 12.00 şi 14.00, vor fi organizate un marş şi un miting pe traseul sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean - Prefectura Constanţa. Pe 20 aprilie, urmează pichetarea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei. Federaţiile din învăţământ vor organiza, la rândul lor, un miting la începutul lunii mai. Pe 25 mai, între orele 11.00 şi 13.00, va fi organizată, pe plan local, o grevă de avertisment în şcoli, iar după 7 iunie se va stabili neincheierea situaţiei şcolare. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de sumele destinate cheltuielilor de personal pe baza standardelor de cost pe elev şi prescolar pe anul 2010, dar şi de faptul că s-au anunţat reduceri de posturi din învăţământul preuniversitar. Pe plan local, profesorii constănţeni se opun şi comasărilor de şcoli, decise de şefa ISJ, Elena Buhaiev. (N.B.)