vineri, 19 martie 2010

Centrul de Transfuzii a redus colectele mobile de sânge

La ora actuală, Centrul de Transfuzii Sanguine din Constanţa nu duce lipsă de sânge, având stocuri pentru fiecare grupă în parte. „Acum nu avem deficit de sânge. Dar situaţia se poate schimba în dependenţă de pacienţii care sunt internaţi”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, dr. Alina Dobrotă, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine. În ceea ce priveşte vechea problemă a centrului şi anume - lipsa acută a personalului – aceasta pare să nu aibă, cel puţin deocamdată, vreo rezolvare pozitivă. „Din luna noiembrie 2009, am rămas fără şofer. De aceea am fost nevoiţi să reducem colectele mobile de sânge din judeţ. În aceste condiţii, am încheiat un patreneriat cu fundaţia „Saturn”, care ne ajută cu transportul materialelor necesare efectuării colectelor mobile de sânge. De asemenea, recent s-au făcut colecte mobile de sânge la societatea Lafarge şi la Facultatea de Construcţii. Pentru că postul de şofer este blocat, noi vom face colecte mobile de sânge acolo unde vom fi ajutaţi cu transportul”, a mai subliniat Alina Dobrotă. Astfel, săptămâna viitoare vor fi organizate colecte mobile de sânge în localităţile Cobadin, Comana şi Mangalia. (Nicoleta BACIU)