marți, 2 martie 2010

Agresorii elevului de la „Carol I” sunt colegii săi de liceu

Agresorii lui Edvin Abdulachim, elev în clasa a X-a A, la Colegiul Comercial „Carol I”, au fost identificaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa, Anda Drăgulescu, cei doi agresori, M.T. şi B.A., ambii de 17 ani, sunt elevi ai Colegiului Comercial „Carol I”. „Pe numele ambilor agresori au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală. Acum se aşteaptă certificatul medico-legal, pentru a se putea face încadrarea juridică. Deoarece ambii au peste 14 ani, aceştia vor răspunde penal pentru fapta săvârşită”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Anda Drăgulescu. La rândul lor, reprezentanţii colegiului susţin că ancheta internă încă nu a fost finalizată. „Consiliul Profesoral va stabili, săptămâna aceasta, ce sancţiune vor primi cei doi agresori. Ţinând cont de bestialitatea cu care l-au bătut pe colegul lor, cei doi vor primi, cel mai probabil, cea mai aspră mustrare, adică exmatricularea”, a declarat, cotidianul „Replica”, Violeta Zugravu, directorul adjunct al Colegiului Comercial „Carol I”. Amintim că, pe 22 februarie, Edvin Abdulachim, elev în clasa a X-a A, la Colegiul Comercial „Carol I”, a fost bătut de doi colegi. Băiatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu un dinte spart, un ochi vânăt şi traumatisme cranio-faciale. „Fiindcă acuză dureri de maxilar, cap şi ochi, băiatul nu a venit încă la ore”, ne-a comunicat Iuliana Nedelea, directorul Colegiului. (N.B.)