Cadrele didactice constănţene devin tot mai nemultumiţe de reducerile salariale din lunile noiembrie şi decembrie, precum şi de concediul de platã forţat din perioada 14 -18 decembrie. Cei mai afectaţi sunt dascălii care fac parte din familiile de bugetari, unde măsura reducerii veniturilor cu 15, 5% doare cel mai tare. Fie că este vorba despre un învăţător cu vechime mică în sistemul educaţional sau despre un profesor cu state vechi la catedră, tăierea lefurilor îi va lăsa fără minimum 600 de lei în buzunar, chiar în preajma sărbătorilor de iarnă. Spre exemplu, un învăţător care are gradul I cu salariul de încadrare de 1316 lei, a pierdut în luna noiembrie 170 lei, iar un învăţător cu vechime mai mare, cu salariul de bază de 1646 lei, a pierdut 300 de lei, doar în luna noiembrie. Unui profesor cu grad II, cu salariul de încadrare de 1384, i s-a redus salariul cu 201 lei. „Având în vedere că legea a intrat în vigoare pe 12 noiembrie, reducerea salarială a fost de 9,81% pe noiembrie, iar pe decembrie reducerea se aplică pe întreaga lună, fiind de 15, 5%.
Să sperăm că de la anul să nu intre în vigoare şi legea unică de salarizare, care dezavantajează angajaţii din educaţie. Dacă da, o să fim muritori de foame. În învăţământ, criza s-a resimţit cel mai tare, pentru că salariile sunt foarte mici”, este de părere Paula M, o educatoare de la o grădiniţa din municipiul Constanţa. (N.B.)