miercuri, 2 decembrie 2009
6.473 de pensionari s-au împrumutat, anul acesta, de la CARP
Din cauza pensiilor mici, tot mai mulţi bătrâni din Constanţa apelează la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), pentru a împrumuta divese sume de bani. Pentru că dobânda este mai avantajoasă decât la bănci, şi în acest an, numărul celor care au apelat la sprijinul financiar oferit de CARP Constanţa este destul de mare. Potrivit datelor CARP Constanţa, în intervalul 1 ianuarie - 30 noiembrie, instituţia a oferit împrumuturi, în valoare de peste 10,7 milioane lei, la 6.473 de pensionari. La nivelul lunii noiembrie, 398 de pensionari au beneficat de suma împrumută. „Majoritatea celor care au solicitat împrumuri au motivat că au nevoie de bani din motive de sănătate, operaţii, internări, controale medicale. Alţii au cerut bani pentru achiziţionarea de lemne, dar şi pentru sărbătorile de iarnă”, a declarat, pentru cotidanul „Replica”, Mariana Paculea, şef Compartiment Financiar-Contabilitate CARP Constanţa. Singura condiţie pentru a putea lau bani cu împrumut este să cotizezi către CARP. La nivelul anului 2009, cotizaţia este de 1% din pensie, plus contribuţiile pentru ajutoarele de deces şi îngrijiri medicale. Valoarea maximă de împrumut este de 3.000 lei. (N.B.)