vineri, 16 octombrie 2009
Plecat pe „SEA Hero”, în Nigeria,Marinar bolnav de malarie, lăsat acasă de armator fără nici un ban
Mulţi dintre marinarii români apelează la ajutorul sindicatelor doar după ce au epuizat toate căile posibile, pentru a-şi obţine drepturile. Potrivit liderului Sindicatul Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, majoritatea navigatorilor nu realizează cât de important este să facă parte din sindicat. „Din păcate, în România nu este încă dezvoltată ideea de a face parte dintr-o organizaţie sindicală şi, de multe ori, navigatorii nu-şi plătesc cotizaţia nici măcar în momentul în care pleacă în voiaj. Sindicatul este ca un fel de asigurare pentru cazul în care lucrurile nu merg bine, dar mulţi consideră că nu li se va întâmpla nimic. La ora actuală doar 40% dintre marinarii care au brevet sunt membri de sindicat”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, liderul SLN. Potrivit acestuia, banii din taxa platită de navigatori – 3 % din salariu pe an - intră în bugetul SLN şi sunt folosiţi pentru rezolvarea cazurilor semnalate. Cu toate acestea, de multe ori, reprezentanţii SLN au sărit în ajutorul marinarilor, care nu au cotizat niciodată. „Începând cu 1 septembrie a.c., însă, sindicatul navigatorilor a iniţiat un program potrivit căruia marinarii care apelează la SLN şi nu sunt membri de sindicat trebuie să plătească cotizaţia pentru 5 ani din urmă. Fiindcă obţinerea salariior restante sau a despăgubirilor presupune o serie de cheltuieli pentru angajarea avocaţilor şi deplasările în străinătate. Dacă reuşim să rezolvăm problema navigatorului, acesta trebuie să plătească cotizaţia şi pentru următorii 5 ani”, a adăugat Adrian Mihălcioiu. Spre exemplu, marinarul Costinel Olaru, fiind plecat într-un voaiaj în Nigeria pe nava „SEA Hero” s-a îmbolnăvit în luna iulie 2006 de malarie. A fost supus unui tratament nereuşit la bordul navei, l-a urmat al doilea la un spital din Nigeria, apoi s-a întors acasă. De atunci a fos internat de câteva ori la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa. Navigatorul nu a primit de la armator nici un ban. „Ajuns la 30 de ani fără bani şi în cârje a apelat la noi. În primă instanţă am identificat armatorul – T.Benetee LLC, pe care Costinel Olaru nici nu-l ştia. Acum vom încerca să deschidem un proces ori în Marea Britanie, ori în Nigeria”, a concluzionat liderul SLN.