joi, 22 octombrie 2009
Cu toate că noul an şcolar bate la uşă, ISCIR va demara controalele centralelor de încălzire săptămâna viitoare
Problema siguranţei în unităţile de învăţământ, din punct de vedere al instalaţiilor termice rămâne de actualitate, iar sistemul de învăţământ românesc rămâne un adevarat pericol pentru elevi. Mulţi dintre aceştia vor fi primiţi la început de an şcolar în unităţi de învăţământ care nu au aviz de funcţionare de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) pentru centrale termice autorizate. Potrivit surselor din cadrul ISCIR, controalele de anul trecut, au scos la iveală faptul că în multe grădiniţe şi şcoli din judeţul Constanţa, centralelel termice nu au fost avizate. Astfel, pe lista neagră a unităţilor de învăţământ care au omis să obţină aviul pentru centralele termise, fac parte grădiniţa şi Şcola de Arte şi Meserii din Săcele, şcoala şi grădiniţa din Nuntaşi, grădiniţa din Istria. De asemenea, de pe listă nu lipseşc şcolile din Lumina, Oituz, Movila, Pecineaga, precum şi grădiniţa din Topraisar. „Spre exemplu, la Şcoala de Arte şi Meserii din Săcele funcţionează trei cazane fără autorizaţie, iar la Şcoala Generală din Lumina – patru cauzane. Din păcate lista este mai mare”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, inspectorul Constantin Niţă. Cu toate că până la începere noului an şcolar mai sunt 25 de zile, inspectorii ISCIR Constanţa, împreună cu cei ai Inspectoratului Judeţean Şcolar, vor demara controale la toate unităţile de învăţământ din judeţ, abia de săptămâna viitoare, pentru verificarea instalaţiilor de încălzire. „De săptămâna viitoare vom merge în toate unităţile şcolare din judeţul Constanţa şi Tulcea, pentu a autoriza centralele termice, pentru evitarea accidentelor”, a mai menţionat Constantin Niţă. (Nicoleta BACIU)