miercuri, 14 octombrie 2009

În timp Florian Constantin n-are decât o Toyota şi 982 mp la 23 August,Adjunctul de la ITM Marius Ciobanu se laudă cu cinci maşini şi 9 terenuri

Cel mai bogat dintre cei trei şefi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa este directorul-coordonator-adjunct, Marius Ciobanu. Potrivit declaraţiei de avere, postată pe site-ul instituţiei, acesta deţine 9 terenuri intravilane, cu o suprafaţă totală de 26,670 de hectare în localităţile Năvodari, Topraisar, Moviliţa, Valu lui Traian, Scărişoreanu, dar şi în judeţele Barşov şi Tulcea. Ternurile au fost cunpărate în perioada anulor 2004-2008. De asemenea, oficialul de la ITM deţine, împreună cu soţia, două imobile: o casă de 870 mp. şi un apartament de 120 mp. situate în muncipiul Constanţa. Ambele imobile au fost cumpărate în anii 2000 şi, respectiv, 1989. Şi la capitol autoturisme, directorul-coordonator-adjunct stă foarte bine. Acesta conduce patru automobile: Porsche Cayenne, Porsche Boxter, Caddy şi un Mini One. Autoturismele au fost achiziţionate în anii 2004, 2002, 2007 şi 2008. De asemenea, Marius Ciobanu mai deţine şi 20 de certificate de trezorerie în valoare totală de 100.000 de lei. Şeful său, adică nimeni altul decât Florian Constantin, directorul-coordonator al inspectoratului, deţine un teren intravilan de 982 de mp. în localitatea constănţeană 23 August, cumpărat în anul 2006, şi un apartament de 70 mp., cumpărat în anul 1991, şi situat în municipiul Constanţa. Florian Constantin conduce un autoturism Toyota Yaris, achiziţionat în anul 2006. Anul trecut, şeful de la ITM, împreună cu soţia, au câştigat 60.000 de lei. Din declaraţia de avere al celui de al treilea şef de la ITM, adjuncta Daniela Neagu, aflăm că aceasta nu deţine nici casă, nici terenuri. În schimb, Daniela Neagu conduce un autoturism marca Volkswagen, achiziţionat în anul 1997. În ultimul an fiscal, directorul-coordonator-adjunct a câştigat 33.832 de lei.