vineri, 16 octombrie 2009

Ajutoare de stat de 220 de milioane euro pentru firmele lovite de criză

Consiliul Concurenţei a avizat proiectul de hotărâre de guvern privind schema temporară de ajutor de stat pentru sprijinirea societăţilor afectate de criza economică şi financiară, cu un buget de circa 220 milioane euro, şi a transmis Comisiei Europene notificarea acesteia „Obiectivul acestei scheme îl reprezintă acordarea unor ajutoare de stat pentru sprijinirea societăţilor economice afectate de criza economică şi financiară. Prin urmare, se intenţionează sprijinirea agenţilor economici în vederea achitării unor datorii către instituţiile publice, datorii comerciale sau salariale şi pentru a le asigura o parte din disponibilităţile financiare necesare achiziţionării de materii prime, materiale şi utilităţi şi finanţării unor proiecte de investiţii absolut necesare în procesul de producţie”, a declarat,pentru cotidinaul „Replica”, Ioan Bădică, inspectorul de concurenţă coodonator din cadrul Inspectoratului de Concurenţă Constanţa. Potriovit acestuia, bugetul total al proiectului este de 220 milioane de euro. Ajutoarele vor putea fi acordate sub formă de fonduri nerambursabile, împrumuturi în conditii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii, facilităţi fiscale, eşalonarea creanţelor deţinute sau preluate de entităţile publice, pentru a fi recuperate de acestea, fără perceperea de dobânzi. „Ajutorul maxim pe care îl poate primi o firmă se ridică la 500.000 euro. Sunt eligibile firmele aflate în dificultate din cauza crizei, din toate sectoarele de activitate, cu excepţia pescuitului şi producţiei primare a produselor agricole. O condiţie a acordării acestor ajutoare este aceea că solicitanţii trebuie să nu fie fost în dificultate economico-financiară la data de 1 iulie 2008 şi să nu fi beneficiat de un ajutor de stat incompatibil care nu a fost încă recuperat”, a mai spus Bădică. Schema va fi pusă în aplicare după obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene şi va desfăşura până la 31 decembrie 2010. (Nicoleta BACIU)