marți, 29 decembrie 2009

Pentru profesori, Anul 2009 a adus greve, teze anulate şi ameninţări cu îngheţarea anului şcolar


Anul 2009 a fost plin de evenimente pentru cadrele didactice. Învăţământul preuniversitar a fost marcat de greve, teze anulate, ameninţări cu îngheţarea anului şcolar, procese în instanţă, o nouă Lege a Învăţământului şi chiar reduceri salariale. La începutul anului 2009, după ce Guvernul Tăriceanu nu a pus în aplicare legea care presupunea majorări salariale de 37%, sindicatele din învăţământ au anunţat mai multe proteste. Astfel, pe 20 ianuarie, liderii de sindicat şi-au arătat nemulţumirea faţă de decizia Guvernului de a plafona salariile pe anul 2009 şi au ameninţat că dacă Executivul nu va aloca Educaţiei cele 6% din PIB, vor trece la acţiuni de protest. Pe 11 februarie, sindicatele au ajuns la renegocierea contractului colectiv de muncă, pe 16 martie au anunţat un nou protest, ameninţând cu boicotarea examenelor naţionale, iar pe 5 mai a fost anuntaţă prima grevă din învăţământ. Proteste urmau să se deruleze în zilele tezelor cu subiect unic: 5, 13 şi 21 mai. Sindicaliştii au luat decizia de a reprograma susţinerea tezelor unice din intervalul 28 mai-4 iunie, deoarece cadrele didactice nu au vrut să renunţe la greva generală programată pe 5, 13 şi 21 mai, dar, cu toate acestea, pe 5 mai sindicaliştii au suspendat greva. Pe data de 27 august, sindicatele au respins deciziile luate de guvernanţi, în urma cărora bugetarii erau nevoiţi să accepte zece zile de concediu fără plată. Pe 1 octombrie, cadrele didactice au pichetat sediile partidelor aflate la guvernare. Sute de sindicalişti au ieşit în stradă, lansând un apel la solidaritate către angajaţii din mediul privat şi anunţând grevă generală pe 5 octombrie 2009. Astfel, pe 5 octombrie, aproximativ 750.000-800.000 de angajaţi din administraţia publică şi locală, din învăţământ şi din sănătate, afiliaţi la Alianţa Bugetarilor, nu au muncit, pe timpul grevei, profesorii supraveghind elevii, fără să predea. Tot în anul 2009, au fost înregistrate noi încercări de reformare a învăţământului, iar cadrele didactice au solicitat ca reforma să înceapă cu creşterea salariilor. Grevele au fost urmate de iniţierea unui nou pachet legislativ pentru sistemul educaţional. Până la urmă, acest pachet a fost anulat de Curtea Constituţională. Tot în toamna anului 2009, au fost promulgate alte două legi: Legea salarizării unice şi Legea 329, care impune reducerea cheltuielilor cu personalul angajat. (Nicoleta BACIU)

luni, 28 decembrie 2009

Consul General al Turciei la Constanţa, Excelenţa Sa Haluk Agca:
„În 2008, 400.000 turişti români şi-au petrecut concediul în Turcia, aşteptăm şi mai mulţi”


De Nicoleta BACIU

Consulul General al Turciei la Constanţa, Excelenţa Sa Haluk Agca, care se află de trei ani şi jumătate la noi în ţară, vede România ca pe o ţară frumoasă, cu păduri, râuri, lacuri, munţi, bogăţii istorice şi valori culturale. Având o carieră diplomatică de 26 de ani, în care a văzut numeroase ţări, Haluk Agca consideră că dintre toate popoarele balcanice, românii sunt poporul cu care turcii se pot înţelege şi colabora cel mai bine.

Reporter: Cum apreciaţi relaţiile diplomatice şi economice turco-române?
Haluk Agca: Relaţiile turco-române în sfera dipomatică au cunoscut o dezvoltare rapidă din anul 1989 şi până în zilele de azi, fiind influenţate şi de intrarea României în structurile euroatlantice. Turcia şi România nu sunt împreună numai pe platformele NATO şi UE, ci împărtăşesc scopuri şi interese comune ca ţări riverane Mării Negre şi aparţinând zonei balcanice. Intrarea României în NATO a deschis calea cooperării în domeniul militar. Relaţiile bilaterale în sfera economică au întregistrat o dezvoltare rapidă după trecerea României la economia de piaţă. Astfel, volumul schimburilor comerciale la sfârşitul anului 2008 a fost de 7,5 miliarde de dolari. Turcia şi România, două ţări ale căror relaţii de prietenie vin din istorie, cooperează şi în cadrul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră. (OCEMN). Relaţiile din domeniul turismului se dezvoltă în fiecare an. În anul 2008 aproximativ 400.000 turişti români şi-au petrecut concediul în Turcia. Ne dorim să primim cât mai mulţi turişti din România. În fiecare an, aproximativ şase milioane de turişti turci îşi petrec vacanţele în străinătate. Numărul turiştilor turci care vin în România poate creşte. Cooperarea în acest domeniu căpăta noi dimensiuni. Consider că acest lucru poate fi realizat prin dezvoltarea susţinută a infrastructurii de transport rutier, aerian şi maritim, precum şi prin facilitatea obţinerii vizelor de intrare în România de către cetăţenii turci. Dezvoltarea relaţiilor din domeniul diplomatic, al apărării, economic şi turistic au drept consecinţe influenţa reciprocă şi colaborarea culturală. Cooperarea culturală, în special în sfera educaţiei prezeintă o importanţă desosebită.
Rep.: Ce fel de activităţi preconizaţi pentru anul acesta în domeniul relaţiilor turco-române?
Consul Haluk Agca: Datorită faptului că relaţiile dintre cele două ţări se dezvoltă în aproape orice domeniu vizitele reciproc oficiale şi civile au loc periodic. Analizând relaţiile de prietenie, nivelul actual al cooperării şi al relaţiilor existenţe între cele două ţări putem spune că acestea se dezvoltă sub impulsul dinamicii interne, urmând ca anul acesta, la fel ca în anii precedenţi, agenda relaţiilor turco-române să îşi păstreze intensitatea. Pe de altă parte, faptul că în luna martie a acestui an în Turcia au avut loc alegerile locale, iar toamna în România se vor organiza alegerile prezidenţiale, este normal ca în anul 2009, atenţia oficialilor celor două ţări să se îndrepte asupra politiciii interne.
Rep.: Care sunt posibilităţile de cooperare în domeniul economic nevalorificate în prezent, dar care pot fi analizate în viitor?
Haluk Agca: Fără îndoială cel mai important aspect îl reprezintă faptul că investiţiile româneşti în Turcia sunt destul de modeste, comparativ cu dimensiunea economiei româneşti. Investiţiile turceşti în România sunt consistente, dar aceste cifre pot creşte. Potrivit statisticilor oficiale din România, în anul 2007, Turcia a ocupat locul nouă ca la capitolul investiţii directe, dar acest clasament nu include firmele turceşti care au investit în România, dar au sosit prin intermediul sucursalelor lor din ţări precum Anglai, Olanda, Germania, Franţa. Din acest motiv putem afirma că investiţiile turceşti din Romînia sunt mult peste cele indicate în statisticile oficiale din România. Pe de altă parte, multe dintre firmele turceşti care investesc în România se dezvoltă şi ajung în poziţia de lider al sectorului în care se află. Statisticile cuprind numai intrările directe de capital şi nu reflectă dezvoltarea firmelor şi contribuţia lor la creşterea economiei româneşti. Firmele şi oamenii de afaceri din amblele ţări trebuie să coopereze şi pentru identificarea noilor pieţe de desfacere. Având în vedere faptul că popoarele noastre se înţeleg şi comunică uşor, consider că din colaborarea lor cu alte ţări pot rezulta noi oportunităţi de afaceri.
Rep.: Cum apreciaţi dezvoltarea volumului schimburilor comerciale din ultima perioadă?
Haluk Agca: Volumul schimburilor comerciale bilaterale înregistrează o creştere sporită de la an la an. Această situaţie ne încurajează. Un volum mai mare al schimburilor comerciale şi un volum mai mare de investiţii poate contribui substanţial la creşterea nivelului de trai al societăţii. Volumul schimburilor comerciale, în anul 2006, a fost de cinci miliarde de dolari, iar în anul 2007 a crescut cu un miliard de dolari, ajungând la şase miliarde şi jumătate de dolari. Analizând volumul schimburilor comerciale se poate observa că în general România exportă mult mai multă marfă în Turcia. Cu toate acestea, Turcia estre al treilea partener de exporturi al României, după Germania şi Italia. Printre ţările din România importă marfă, Turcia se află pe locul şase, după Germania, Italia, Ungaria, Rusia şi Franţa. România exportă în Turcia fier vechi, produse petroliere (benzină, motorină), uree (materie primă pentru îngrăşăminte), seminţe de floarea soarelui, produse chimice (PVC, polipropilenă, polietilenă), automobile şi porumb. Produsele importate din Turcia în România sunt, în general, maşini cu motor (automobile, autobuze, camioane), produse din fier şi oţel (laminate la rece şi la cald, produse drepte, curbate, profile), receivere TV, cabluri, radiatoare panel, anvelope, scutece, tampoane, ţevi şi profile PVC, motoare (pentru maşinile cu motor) şi instalaţii frigorifice. Consider că atât minoritatea de origine turcă din România, cât şi oamenii de afaceri sosiţi din Turcia au avut un rol important la creşterea volumului schimburilor comerciale. Datorită faptului că sunt familiarizate cu piaţa turcească sau au relaţii cu furmele din Turcia, aceste firme importă din Turcia materii prime pe care nu le pot procura din ţări precum Germania, Anglia sau Suedia.
Rep.: Cum privesc oamenii de afaceri turci economia românească şi în special economia constănţeană? Care sunt potenţialele domenii de interes?
Haluk Agca: Oamenii de afaceri truci desfăşoară numeroase activităţi, în primul rând în ţările balcanice învecinate, în Rusia, Ucraina, Asia Centrală, Caucaz, Orientul Mijlociu, Europa şi Nordul Africii. În ultimii ani, au devenit foarte activi chiar şi pe pieţele considerate îndepărtate precum Republica Populară Chineză şi Asia Centrală şi cea de Sud. Cea mai importantă caractreristică a oamenilor de afaceri turci este faptul că intră cu curaj chiar şi pe pieţe considerate dificile de către businessmenii din vest. În Constanţa, Brăila şi Galaţi, oamenii de afaceri turci, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, au înregistrat, în ultimii ani, o creştere rapidă. După cum se ştie, Turcia se află pe un loc fruntaş în domeniul construcţiilor. 10% din firmele care se află în topul „Cei mai mari 225 antreprenori din lume”, alcătuit de revista „Engineering News Recvord”, în anul 2008, sunt firme turceşti. Cu un număr total de 23 de frme incluse în „Top 225”, Turcia se află pe locul trei, după China şi SUA. Firmele turceşti de construcţii au contractat în România 34 proiecte în valoare de aproximativ 600 milioane de dolari. Unele dintre aceste proiecte se află în Constanţa.
Rep.: Există în Constanţa condiţii favorabile investitorilor turci? Care sunt problemele cu care aceştia se confruntă?
Haluk Agca: Avantajele sunt, în primul rând, apropierea culturală şi gerografică. Există numeroase exemple de cazuri în care o relaţie de colaborare între omanenii de afaceri din Turcia şi România sau dintre firmele acestora au dus în timp la sosirea în România a oamenilor de afaceri turci în calitate de investitori. Pe lângă factorii favorizanţi, precum apropierea culturală şi geografică, putem enumera şi calitatea României de membru a UE. Un om de afaceri care a înfiinţat în România o fabrică sau o firmă de distribuţie poate exporta mult mai uşor în celelalte ţări membre UE. Calitatea de port a oraşului Constanţa, apropierea Dunării, care este o importantă cale de transport, existenţa unui canal de navigaţie care scurtează distanţa prin Agigea şi leagă Dunărea de Marea Neagră sunt alţi facori care face Constanţa atractivă. Una dintre problemele importante cu care se confruntă firmele turceşti este aceea că aducerea din Turcia a unor lucrători calificaţi, greu de găsit pe piaţa muncii din România, este posibilă doar după un lung şir de formalităţi costisitoare. Uneori aflu despre cazuri în care din cauza acestor dificultăţi businessmenii turci se gândesc să transfere fabricile sau firmele de distribuţie în ţări precum Ucraina, Republica Populară Chineză, Moldova sau Turcia, unde pot găsi mai uşor forţa de muncă necesară şi unde cheltuielile sunt mai scăzute. O altă problemă este aceea că oamenii de afaceri, chiar dacă ocupă locuri fruntaşe în producţie, plătesc impozitele, se află încă în situaţia de a primi permise de şedere şi autorizaţii de muncă cu durata de un an sau întâmpină încă multe dificultăţi în efectuarea acestor formalităţi. Din toate întâlnirile avute cu oamenii de afaceri turci nu-mi amintesc să fi existat plângeri privind Constanţa. Cu alte cuvinte, problemele sunt valabile pentru toată România. Bineînţeles că firmele turceşti se văd nevoite să concureze în condiţii favorabile cu firme venite din Occident. Businessmenii turci încearcă să suplinească acest dezavantaj prin creşterea calităţii produselor şi a serviciilor oferite.
Reporter: De cât timp vă aflaţi în Românbia? Ce impresii aveţi despre ţară şi oraşul Constanţa?
Haluk Agca: Mă aflu în Constanţa de mai bine trei ani. Lăsând la o parte Turcia, România este cea mai mare ţară din Balcani. O caracteristică a relaţiilor dintre Turcia şi România este aceea că datorită teritoriului şi potenţialul de colaborare este foarte mare. Însă nu putem încă afirma că folosim la maxim potenţialul de colaborare din diferite domenii. De fapt, ambele ţări sunt într-o continuă şi rapidă dezvoltare şi transformare. În acelaşi timp, cooperarea dintre Turcia şi România s-a intensificat după anul 1989, când România a trecut la economia de piaţă. Astfel, într-o perioadă de 18-19 ani, Turcia şi România au înregistrat succese importante, în general, în plan economic şi, în special, în domeniul comercial. Nu văd nici un motiv pentru care ambele ţări să nu aibă succese şi mai mari şi să nu-şi propună ţeluri şi idealuri cât mai măreţe. România este a treia ţară balcanică în care am lucrat. Pe de altă parte, fiind o ţară balcanică pot spune că în România nu m-am simţit străin. Am sosit în România pe data de 16 noiembrie 2005Din acea zi şi până astăzi România şi, bineînţeles, Cosntanţa au întergistrat un progres şi o schimbare rapidă şi evidentă. Eu asist cu plăcere la această situaţie. Să nu uităm că un nivel de viaţă mai bun întăreşte, în acelaşi timp, pacea şi stabiliatatea. De la 1 ianuarie 2007, România este membră a UE. Astfel am avut ocazia de a asista la un moment important din istoria acestei ţări. Românii sunt extrovertiţi. Şi în acelaşi timp toleranţi. Cred că toleranţa şi ospitalitatea românilor ajută străinii sosiţi în România să se adapteze într-un timp foarte scurt. Eu şi soţia mea am cunoscut România ca pe o ţară frumoasă, cu păduri, râuri, lacuri, munţi, bogăţii istorice şi valori culturale. După ce vom pleca ne vom aminti de România prin numeroşii noştri prieteni de aici şi amintirile plăcute.
Rep.: Aţi participat la activităţile organizate de comunitatea turco-tătară în Dobrogea?
Haluk Agca: Am participat la numeroase activităţi culturale. Chiar am avut ocazia de a urmări şi activităţile culturale ale celorlalte miorităţi. Pot spune că de-a lungul timpului calitatea acestor activităţi culturale a crescut.
Rep.: Care dintre obiceiurile şi tradiţiile româneşti v-au plăcut?
Haluk Agca: În primul rând am văzut că românii, comparativ cu ceilalţi balcanici, sunt mai prietenoşi, ospitalieri, zâmbitori şi atenţi. Românii sunt, în acelaşi timp, oameni toleranţi. Am observat că sunt deschişi noutăţilor. Adaptarea lor nu durează mult. O trăsătură importantă a românilor este aceea că ştiu să fie fericiţi. Probabil gândul că viaţa este scurtă îi face să se bucure de fiecare clipă. Toate acestea sunt caracteristici pozitive. În cariera mea de 26 de ani am văzut numeroase ţări şi consider că popoarele, ca şi indivizii, au trăsături de caracter. După aproximativ trei ani şi jumătate de când ma află în România pot spune că dintre popoarele balcanice, românii sunt poporul cu care turcii se pot înţelege şi colabora cel mai bine.

XXXX

Deputatul Ion Varta „După 5 aprilie, în Moldova s-ar putea produce alternanţa puterii”

De Nicoleta BACIU

Moldovenii de peste Prut îşi vor alege duminică, 5 aprilie, reprezentanţii din Parlament. În total, 15 partide şi şase candidaţi independenţi se luptă pentru cele 101 de locuri din Parlament. Iar Parlamentul va alege un nou preşedinte al ţării. Unii analişti sunt de părere că Partidul Comunist ar putea să îşi conserve majoritatea din forul legislativ, iar soluţia opoziţiei ar fi o alianţă. Ion Varta, fost membru PPCD, istoric, deputat independent în Parlamentul Republicii Moldova a comentat pentru cotidianul „Replica” acest eveniment, de care depinde soarta republicii.

Replica: Cum comentaţi recentele evenimente de la frontiera dintre Republica Moldova cu România, când mai multor cetăţeni români le-a fost interzisă intrarea în ţara vecină?
Ion Varta: Aceste acţiuni sunt ieşite din comun, pentru că aşa ceva nu s-a mai întâmplat vreodată. Raţiunea unor persoane nu poate fi înţeleasă. Personal am fost martor când şi studeţii moldoveni, care învaţă în România, nu au fost lăsaţi să intre în Republica Moldova. Ceee ce s-a întâmplat, nu e decât o strategie electorală a actualei guvernări, care vrea să câştige 50% din sufragii.
Replica: Care sunt pronosticurile pentru alegerile de duminică?
Ion Varta: La aceste alegeri, Partidul Comuniştilor nu va înregistra scorul alegerilor din 2005, când a adunat 46% dintre sufragii. Totuşi, faţă de ale algerile locale din 2007, când au perdut din sufragii, acum comuniştii par să recupereze teren. Au şanse mari de a intra în Parlament şi cele trei formaţiuni de dreapta, care sunt pregătite să facă o alianţă: Partidul liberal-democrat, Partidul liberal şi „Moldova Noastră”. Însă daca opoziţia nu se va alia, Partidul Comunist ar putea profita de această fragmentare.
Replica: Cine credeţi că va fii viitorul preşedinte al Republicii Moldova?
Ion Varta: Vladimir Voronin nu mai poate candida, deoarece a avut deja două mandate. El doreşte postul de preşedinte al Parlamantului. Iar cine va fi viitorul preşedinte al Republicii Moldova este o surpriză pentru toată lumea.
Replica: Credeţi că până la urmă Republica Moldova se va uni cu România?
Ion Varta: După 5 aprilie se vor limpezi lucrurile, dacă se va produce alternanţa puterii. Şi Uniunea Europeană aşteaptă rezultatele alegerilor, pentru a semna un nou acord de parteneriat cu Republica Moldova. Şansa de a ne vedea reîntregiţi cu România va fi posibilă după ce Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană.


XXXXX

Excelenţa Sa, Consulul General al Federaţiei Ruse, Victor Demin:
„Din păcate, Constanţa nu a devenit încă o zonă de folosire intensă a capitalului rus”


Nicoleta BACIU

De patru ani de când se află în România, Excelenţa Sa, Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Victor Nicolaevici Demin, este impresionat de felul cum sărbătoresc românii venirea primăverii, de folclorul românesc, pe care îl consideră admirabil, dar şi de faptul că poporul acestei ţări este prietenos şi ospitalier. După părerea lui, cel mai important este faptul că în Constanţa reprezentanţii de diferite etnii trăiesc în armonie.

Reporter: Cum apreciaţi relaţiile diplomatice şi economice ruso-române?
Victor Nicolaevici Demin: Consider că există motive să constatăm o tendinţă de intensificare a dialogului politic bilateral. Acest lucru este confirmat şi de discuţiile purtate de Serghei Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, cu colegul său, Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe al României, pe 27 februarie a.c., cu ocazia vizitei acestuia la Moscova. Este foarte important faptul că părţile şi-au exprimat interesul reciproc de a dezvolta continuu, pe mai departe, relaţiile ruso-române în diferite direcţii, cum ar fi: extinderea reciproc avantajoasă a cooperării în cadrul schimburilor economico-comerciale, culturale, umanitare, precum şi în domeniul învăţământului. A fost exprimată disponibilitatea de a discuta împreună problemele legate de consolidarea securităţii europene, relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană, cooperarea cu OSCE, cu Consiliul Europei, cu Organizaţia de Cooperare Economică în zona Mării Negre. Aşadar, în opinia mea, relaţiile ruso-române au un potenţial ridicat. Este important ca acesta să fie folosite în beneficiul ambelor părţi.
Rep.: Ce acţiuni prevedeţi că vor avea loc în acest an în relaţiile româno-ruse?
V. N. D.: Sperăm că vor fi continuate contactele politice bilaterale. În aprilie anul trecut, după cum se ştie, a avut loc la Bucureşti întâlnirea ruso-română la nivel înalt. În acest an, preşedintele Dimitrii Medvedev, şi prim-ministru Vladimir Putin, au discutat cu preşedintele României, Traian Băsescu la telefon. Sperăm că în curând va avea loc sesiunea Comisiei interguvernamentale de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, care va stabili măsuri concrete pentru adâncirea relaţiilor economice dintre ţările noastre, în perspectiva apropiată. Nu este exclus să aibă loc întâlniri şi la alte niveluri pe probleme de interes reciproc, pe măsură ce acestea vor fi pregătite spre a fi discutate.
Rep.: În ce măsură se manifestă interesul oamenilor de afaceri din Rusia faţă de economia românească, în special la Constanţa?
V. N. D.: Rusia continuă să fie unul dintre principalii parteneri în cadrul comerţului exterior al României. Volumul schimburilor comerciale reciproce de mărfuri înregistrează o creştere constantă. În anul 2008 acesta a crescut cu 23% şi a ajuns la 5,9 miliarde de dolari. Rusia livrează în România, îndeosebi, purtători de energie, şi cumpără de aici produse ale industriei constructoare de maşini, ale industriei chimice, industriei metalurgice şi textile, mobilă şi mase plastice. Cresc investiţiile ruse în economia românească. Volumul acestora a ajuns la 1,5 miliarde de dolari. Acestea sunt orientate cu prioritate în domeniul petrolului şi gazelor naturale, industriei petrochimice şi metalurgice. Desigur, şi Constanţa prezintă interes pentru partenerii din Rusia. Constanţa este un important nod de transport din sud-estul Europei unite. Aici există o economie dezvoltată, foarte diversificată, cu un mare potenţial de dezvoltare a turismului internaţional.
Rep.: Credeţi că în judeţul Constanţa, există un climat favorabil pentru investiţiile ruseşti? În cazul în care există impedimente, care ar fi acestea?
V. N. D.: Climatul investiţional depinde de foarte mulţi factori de natură politică, macroeconomică, juridică şi de altă natură. Prin urmare, este dificil de dat un răspuns universal la această întrebare, fără a ţine seama de tipul specific de activitate, mai ales acum, când încă nu sunt clare consecinţele crizei financiare globale aflate în plină evoluţie. În general, după cum ştim, în România, au fost create condiţii favorabile pentru atragerea de investiţii, iar capitalul rus, de asemenea, este prezent aici. Din păcate, Constanţa nu a devenit încă o zonă de folosire intensă a acestuia. Aici mai trebuie să se lucreze.
Rep.: Cum comentaţi recentele tensiuni între România şi Ucraina? Se întrevăd noi căi de dezvoltare a relaţiilor româno-ucrainene pentru viitorul apropiat?
V. N. D.: Nu ar fi tocmai corect din partea mea să fac aprecieri cu privire la situaţia relaţiilor dintre ţara în care eu lucrez şi vecinii săi. Aceasta este problema României şi a Ucrainei.
Rep.: Credeţi că Rusia va fi de acord să împrumute Ucrainei 5 milioane de dolari, pe care i-a cerut primul ministru, pentru plata gazelor naturale?
V. N. D.: Nu pot decât să mă refer la declaraţia Ministrului de Finanţe al Rusiei, Alexei Kudrin, şi anume că guvernul ucrainean i-a solicitat oficial Rusiei un împrumut de 5 miliarde de dolari. În prezent au loc consultări între experţii departamentelor financiare din cele două ţări. Dar deocamdată nu s-a luat nici o decizie.
Rep.: Excelenţă, de cât timp sunteţi în România? Ce impresie v-a lăsat această ţară? Dar Constanţa?
V. N. D.: Eu muncesc şi trăiesc în România de patru ani. Ţara este foarte interesantă şi atractivă, datorită frumuseţilor sale naturale unice, datorită istoriei bogate şi culturii sale. În ceea ce priveşte Constanţa, ea impresionează cel mai mult prin simbioza organică dintre trecutul său îndepărtat şi realizările epocii contemporane.
Rep.: V-aţi implicat în sprijinirea comunităţii ruşilor lipoveni din zona Dobrogei?
V. N. D.: Susţinerea compatrioţilor noştri care trăiesc în România este una din principalele sarcini ale Consulatul General. Statul rus îi consideră pe compatrioţi, inclusiv pe ruşii lipoveni, care sunt o parte a societăţii ruse, aflate în afara teritoriului statului nostru. Principala direcţie a activităţii o reprezintă apărarea drepturilor compatrioţilor ruşi, păstrarea identităţii lor culturale şi a identităţii naţionale, întărirea legăturilor cu patria istorică. În acest sens, suntem conştienţi de faptul că ruşii lipoveni sunt cetăţenii ai României şi că trăiesc după legile româneşti.
Rep.: Ce tradiţii şi obiceiuri v-au plăcut în România?
V. N. D.: România, ca şi Rusia, are o cultură creştin-ortodoxă. De aceea cred că există atât de multe tradiţii şi obiceiuri apropiate ale popoarelor noastre. Acest lucru se poate remarca îndeosebi în zilele sărbătorilor religioase. Dar există, desigur, şi lucruri specifice. Îmi place foarte mult cum este sărbătorită în România venirea primăverii. Oamenii îşi oferă unul altuia, ca un semn aducător de noroc şi de sănătate, frumoasele talismane - Mărţişor. Folclorul românesc este admirabil. Deosebit de impresionante sunt cântecele şi dansurile populare. Nu o dată m-am convins că românii sunt oameni prietenoşi şi ospitalieri. După părerea mea, cel mai important este faptul că aici reprezentanţii de diferite etnii trăiesc în pace şi armonie, în respectul şi toleranţa faţă de obiceiurile şi tradiţiile celuilalt.


XXXX

Ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu „Sancţiunile profesorilor violenţi vor fi înăsprite”


De Nicoleta BACIU

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, are proiecte mari în ceea ce priveşte resturcturarea învăţământului românesc, după cum a arătat aceasta în cadrul unui interviu acordat cotidianului „Replica” de Constanţa. Printre acestea se numără majorarea salariilor cadrelor didactice – un subiect fierbinte, care a suscitat deja numeroase polemici –, modificarea programei şcolare pentru anul următor, simplificarea bacalaureatului, dar şi înăsprirea sancţiunilor pentu profesorii violenţi, având în vedere că tot mai multe astfeld e cazuri au ieşit la iveală în presă. Amintim că Ecaterina Andronescu a mai fost ministru al Educaţiei, în perioada 2000-2003, măsurile de atunci pe care social-democrata le-a luat fiind aspru criticate de o parte dintre profesori, dar şi de politicienii aflaţi în opoziţie. Printre intenţiile sale de reformă s-au aflat şi reintroducerea obligativităţii examenului de admitere în facultăţi, revenirea la examenul de admitere în licee, dar şi schimbarea metodolgiei de corectare la bacalaureat.

Reporter: Recenta iniţiativă a Guvernului, prin care schemele de personal vor fi reduse cu 20%, va afecta şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării?
Ecaterina Andronescu: Suntem solidari cu decizia Guvernului, care urmăreşte prin această iniţiativă să reducă birocraţia. Desigur că şi la nivelul Ministerului Educaţiei vor fi făcute anumite modificări, dar, în primul rând, vom ţine cont ca să nu sufere proiectele începute. Şi, desigur, reducerile de personal nu vor afecta şcolile.
Rep.: Ce departamente din cadrul ministerului sunt vizate de reducerile de personal? Câţi oameni vor fi disponibilizaţi?
E.A.: Deocamdată e prea devreme să spun câte persoane vor fi disponibilizate sau din ce departamente. Urmează să fac o analiză amplă a activităţii ministerului, ca să pot da un răspuns concret. Cert este că sunt de acord să restructurăm activitatea pentru a fi eficienţi la nivel naţional.
Rep.: Ce ne puteţi spune referitor la discuţiile de majorare a salariilor cadrelor didactice?
E.A.: Sistemul de învăţământ are nevoie de o finanţare corespunzătoare, de remotivare, iar salariile sunt foarte importante din acest punct de vedere. Legea dă dreptul unei astfel de finanţări, iar pentru respectarea legii şi a Pactului pentru Educaţie este nevoie de 6% din PIB pentru învăţământ în 2009. În proiectul de buget înaintat Ministerului de Finanţe am cuprins majorările de salariu prevăzute de lege. Pentru profesorii universitari sunt exagerate creşterile de 50% şi, după cum am discutat şi cu reprezentanţii sindicali, o soluţie ar fi eşalonarea acestor majorări. Aşteptăm ca respectivul proiect să fie aprobat prin lege.
Rep.: În ultimul timp, şcolile din România s-au transformat în adevărate arene de luptă: elevii se bat între ei, profesorii bat elevii... Ce măsuri intenţionaţi să luaţi în ce priveşte violenţa în unităţile de învăţământ?
E.A.: Eu sunt autorul legii „Creşterea siguranţei în şcolile din România”, care a fost promulgată în anul 2007. Această lege stabilea responsabilităţi clare ale directorilor unităţilor de învăţământ, ale inspectoratelor şcolare, prefecţilor. Din păcate, legea nu fost respectată. La ora actuală, intenţionez să modific regulamentul privind sancţiunile elevilor şi a profesorilor violenţi, pentru a descuraja asemenea comportament în şcoli. În ceea ce priveşte profesorii violenţi, sancţiunile acestora vor fi înăsprite. Şi, desigur, să trebuie să existe o continuitate a dialogului între părinţi şi şcoală.
Rep.: O altă probemă a învăţământul din România este cea a plagiatului în rândurile profesorilor.
Ecaterina Andronescu: Este firesc ca atunci când este scrisă o lucrare să fie folosită o bibiografie. Autorul este obligat să indice lucrările şi autorii pe care i-a citat. Dacă nu o face, deja ne confruntăm cu o problemă, adică plagiatul, care nu are ce căuta în şcoli, licee, universităţi.
Rep.: V-au fost aduse la cunoştinţă fapte concrete? Care este soluţia combaterii acestei probleme?
E.A.: De când sunt ministru al Educaţiei nu mi s-au comunicat cazuri concrete de plagiat în rândurile profesorilor. Dar în orice universitate din România există câte o Comisie de Etică, al cărei rol este să stabilească dacă o lucare a fost plagiată. Dacă ideile din două sau mai multe lucrări sunt foarte apropiate, Comisa de Eitică este cea care trebuie să sesizeze Senatul Universităţii.

XXXX

Interviu cu Ecaterina Andronescu

De Nicoleta BACIU

Încă pe timpul primului mandat, Ecaterina Andronescu a luat mai multe măsuri, multe dintre ele controvresate, menite să creeze o stare de confuzie în învăţământul românesc. Revenită în fotoliu de ministru, Ecatrerina Andronescu vrea să reformeze sistemul de învăţământ. Începerea şcolii la vârsta de şase ani, obligativitatea învăţământului de zece ani, înlocuirea actualelor şcoli profesionale şi de meserii cu şcoli de arte şi meserii, reîntroducerea obligativităţii examenului de admitere în facultăţi, revenirea la examenul de admitere în licee, dar şi schimbarea metodolgiei de corectare la bacalaureat – acestea sunt unele dintre intenţiile de reformă a învăţământului din România.

Replica: Cum comentaţi zvonurile privind amânarea majorării salariilor cadrelor didactice?
Ecaterina Andronescu: Nu cred că un zvon poate fi comentat. Dar până la sfârşitul anului salariile cadrelor didactice se vor majora. La ora actuală, în parlament se discută ordonanţa 151/2008 a Guvernului Tăriceanu, prin care se prevedeau creşteri salariale de 28% pentru cadrele necalificate şi în procente nesemnificative sau aproape deloc pentru ceilalţi profesori. Eu sper să ne întoarcem la Legea 221, care prevedea majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor.
Replica: Din cauza că majorările salariale au fost amânate, sindicatele din învăţământ au iniţiat trimiteri în judecată ale guvernului şi ameninţă cu proteste şi cu boicotarea examenelor de bacalaureat.
Ecaterina Andronescu: Nemulţumirea profesorilor a început după ce anul trecut parlamentul a adoptat Legea 221, privind majorarea salariilor cu 50%, care a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Atunci, guvernul Tăriceanu a emis două ordonanţe: prima, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României, prevedea amânarea intrării în vigoare a Legii 221. A doua, rămasă în vigoare, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor, cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie. Eu ţin foarte mult să ne întoarcem la legea 221. Dar e greu de spus cu cât vom putea majora salariile, din cauza crizei economice care e o criză atipică.
Replica: Cum se va desfăşura anul acesta examenele de bacalaureat? Credeţi că profesori sau părinţii vor strânge fonduri pentru buna desfăşurare a examenelor?
Ecaterina Andronescu: Examenele de anul acesta se vor derula după metodologia de anul trecut, dar vor fi şi la modificări. Vom reduce numărul de probe la bacalaureat, nu pot să spun exact câte vor fi, pentru ca elevii să se poată pregăti temeinic. În ceea ce priveşte colectarea de fonduri pentru examentul de bacalaureat... sper să nu existe asemenea sitiuaţii în vreun liceu din ţară.
Replica: Cardele didactice din ţară au acuzat că reducerea numărului de ore la anumite discipline le va afecta locul de muncă.
Ecaterina Andronescu: Reducerea numărului de ore nu a fost întâmpinat prea bin, deoarece s-a crezut că va afecta norma didactică. Însă Ministerul Educaţiei nu intenţionează acest lucru. Reforma în învăţământ este un obiectiv dificil ţinând cont de criza financiară din acest an, însă obiectivul principal al nostru este de a conserva locurile de muncă. Deşi se vor reduce numărul de ore din programul săptămânal al elevilor, acest lucru nu va afecta cadrele didactice.

Fiindcă clădirea a fost revendcată Asociaţia persoanelor cu handicap neuro-locomotor riscă să rămână fără sediu

Asociaţia „Carmen Sylva” pentru protecţia persoanelor cu handicap neuro şi locomotor” din Constanţa riscă să rămână fără sediu, deoarece clădirea, situată pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 20 A, a fost revendicată. „Suntem în această clădire de 19 ani. Avem un contract de închiriere cu RADPP, căruia îi plătim o chirie de aproape 500 de lei pe lună. Dar clădirea a fost revendicată şi nu ştiu ce vom face în viitor”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Adela Burnea, preşedintele fondator. Potrivit ei, la ora actuală, asociaţia numără 50 de membri. „Misiunea asociaţiei este atât una de informare a populaţiei cu privire la problematica persoanei cu handicap, cât şi implicarea activă în viaţa persoanelor cu handicap neuro-locomotor în vederea creşterii calităţii vieţii acestora” a precizat preşedintele fondator al asociaţiei. Pentru că persoanele cu nevoi speciale sunt ignorate de agenţii economici, care nu le acordă nici o şansă, în ceea ce priveşe locul de muncă, asociaţia a reuşit să obţină un proiect susţinut de BRD – „Schimbă un destin. Dă valoare unei vieţi”. „Am reuşit să câştigăm acest proiect, iar din fondurile primite am cumpărat maşini de cusut şi am plătit un instructor, care a învăţat cinci persoane din asciaţie arta croitoriei. Proiectul a început anul trecut, în luna mai şi se va terminat anul acesta, în luna aprilie. Fetele acum pot coase lenjerii de pat, şorţuri, genţi din material textil, feţe de mese. Din păcate, încă nu am valorificat obiectele confecţionate”, a mai spus Adela Burnea. De asemenea, asociaţia mai deţine şi un atelier de broderie computerizat. „Putem executa la comandă 3000 de modele de tricouri şi şepci personalizate. Spre exemplu, anul trecut am făcut circa 100 de cravate cu siglă pentru elevii de la şcoala nr. 2”, a adăugat preşedinta Burnea. Alte cinci persoane cu disabilităţi au fost instruite pentru a se specializa în domeniul tipografic. Proiectul a fost finanţat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. O problemă cu care se confurntă persoanele cu handicap neuro-locomotor rămâne accesul în mijloacele de transport şi instituţii. Accesul persoanelor cu dizabilităţi este imposibil în multe dintre instituţiile constănţene, din cauză că nu au fost construite nici măcar simplele rampe de acces, ca să nu mai vorbim de elevatoarele speciale (lgea nr. 448/2006). „Membrii asociaţiei se plâng că nu toate instituţiile au rampa de acces pentru cărucioare, iar mijloacele de transport nu sunt adaptate pentru ei”, a menţionat Adela Burnea. (Nicoleta BACIU)

Din cauza nerespectării normelor de securitate România a devenit rai pentru infractorii cu experienţă


Rămaşi fără bani, tot mai mulţi constănţeni trec în fiecare zi pragul caselor de amanet din judeţ, pentru a face faşă momentelor dificile. Presaţi de rate, constănţenii îşi amanetează bijuteriile şi alte lucruri de valoare. Prin urmare, casele de amanet înfloresc în ultima perioadă, devenind astfel ţinta hoţilor.
Numărul cazurilor de jafuri şi furturi din casele de amanet s-au îmulţit, iar fenomenul ar putea lua amploare şi din cauza întoarcerii acacă a infractorilor români din Occident, care sunt goniţi de criză. Potrivit datelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, la ora actuală în judeţ funcţionează 137 de case de amanet. Astfel, potrivit IPJ Constanţa, 40% dintre acestea utilizează alarme anti-furt fără avizul poliţiei, 70% îşi asigură transportul mărfii singuri, iar 12% nu au supreveghere video a încăperii. De asemenea, la 10% dintre firmele de amanet pereţii despărţitori nu au rezistenţa mecanică corespunzătoare. Mai mult, unii patroni, din economie, aleg să facă pereţii despărţitori din rigips. Pe de o parte, politiştii susţin că îşi fac datoria, iar spargerile de la casele de schimb, casele de amanet, bănci şi celelalte jafuri denotă inconstienţa patronilor, lipsa de profesionalism a firmelor de pază şi nerespectarea normelor de securitate. În judeţul nostru, seria neagra a jafurilor a debutat pe 24 ianuarie, când mai multe persoane mascate au atacat cu o sabie casiera unei case de schimb valutar din Constanţa şi au disparut cu 10.000 de euro. În iunie, ţinta infractorilor a fost o sucursală a Băncii Carpatica, de unde două persoane mascate au reuşit, într-un minut, să fure sub ameninţarea armelor 80.000 de lei. Pe lista jafurilor se înscrie şi orasul Navodari. Două persoane înarmate cu o sabie au reişit pe 3 iulie să fure dintr-un magazin bijuterii în valoare de 15.000 de lei. Evenimentul a fost urmat, în aceeaşi lună, de un jaf similar produs la o casă de amanet din Constanţa, de unde doi infractori au reuşit să dispară cu 11.000 de lei şi mai multe bijuterii din aur. Câteva zile mai tarziu, o casa de schimb valutar din municipiu a fost spartă, iar hoţii au furat o sumă similară. (Nicoleta BACIU)

În anul 2009, Pompierii de la ISU „Dobrogea” au intervenit în 5601 de cazuri şi au salvat 132 de persoane

Conform raportului de activitate pentru anul 2009, Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, prin structurile specializate, a monitorizat peste 1.500 de transporturi, conţinând fie deşeuri periculoase, fie combustibil nuclear, valori de tezaur sau chiar armament şi muniţie, desfăşurând peste 300 de exerciţii tactice în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Militarii de la ISU „Dobrogea” au îndeplinit, în 2009, 200 de misiuni speciale şi de asigurare a măsurilor specifice prilejuite de prezenţa la evenimentele din judeţ a demnitarilor români sau străini sau de activităţile cu aglomerări de persoane. Echipajele inspectoratului au acţionat în sprijinul a peste 100 de familii şi a câteva zeci de instituţii afectate de inundaţiile din 11-12 iulie.
O misiune deosebită, prin gradul mare de risc, a fost desfăşurată la începutul lunii mai, când pompierii de la ISU „Dobrogea” au acţionat, împreună cu specialiştiii Statului Major al Forţelor Navale, la identificarea şi distrugerea a două mine marine din al II-lea Război Mondial, eşuate în Staţiunea Mamaia, la mai puţin de 20 metri de linia apei, în dreptul hotelurilor Iaki şi Modern. Cu toate eforturile depuse în domeniul preventiv şi cel organizatoric, în anul 2009, s-au produs 5601 intervenţii, în medie 16,72 misiuni/zi. Comparatv cu anul 2008, numărul acestora este mai mare cu 180%. Dintre acestea, 4.415 au fost solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, 1.186 - intervenţii de stingere a incendiilor. Pe durata acestor misiuni au fost salvate 114 persoane adulte şi 18 copii, dar şi bunuri în valoare de peste 15.633.060 lei. Din neferifice, s-au înregistrat şi foarte multe victime: 37 de decedaţi şi 28 de răniţi, iar pagubele rezultate în urma situaţiilor de urgenţă sunt de aproximativ 2.400.000 lei. La toate cele 5601 de intervenţii au participat 275 de ofiţeri, 67 de maiştri militari, 8213 subofiţeri, 693 de voluntari, 1068 de poliţişti, 96 de jandarmi, 22 de poliţişti de frontieră, 17 cadre ale MapN şi 1119 civili. (Nicoleta BACIU)

În an de criză, Venituri mai mari cu 2 % la Autoritatea Navală Română, comparativ cu 2008

Având ca obiectiv prioritar asigurarea şi dezvoltarea standardelor de siguranţă a navigaţiei în porturile româneşti, în anul 2009, ofiţerii Autorităţii Navale Române (ANR) au efectuat 1072 de inspecţii şi 179 de reinspecţii, asupra navelor maritime sub pavilion străin, care au intrat în porturile româneşti. Astfel, numărul navelor reţinute din navigaţie, în această perioadă, a fost de 37. Conform reprezentanţilor ANR, o altă activitate importantă a Autorităţii Navale este activitatea de căutare şi salvare, aşa încât, în cursul anului 2009, Centrul Maritim de Coordonare (CMC) al ANR a dirijat 28 acţiuni de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare, soldate cu recuperarea a 48 persoane aflate în pericol pe nave de agrement, saltele pneumatice sau alte mijloace de agrement. De asemenea, CMC a coordonat o acţiune de acordare asistenţă medicală în rada portului Mangalia. La începutul lunii aprilie 2009, a fost dat în folosinţă sistemul SCOMAR de către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, fiind instalat un terminal în cadrul Centrului Maritim de Coordonare, prin intermediul căruia se primesc în timp real informaţii radar şi video, pe o distanţă de cca 8 Mm de la ţărm. „Centrul Maritim de Coordonare, acesta a participat la o serie de exerciţii de antrenament, în conformitate cu Planurile naţionale de răspuns la poluare şi de coorperare pentru salvări de vieţi omeneşti pe mare: Exerciţiul Regional Rodelta 2009; Exerciţiul Regional de comunicaţii de tip Bravo; Exerciţiul de alarmare publică la nivelul municipiului Tulcea”, au declarat reprezentanţii ANR. În ceea ce priveşte numărul de nave maritime şi de navigaţie interioară, înmatriculate în cursul anului 2009, comparativ cu anul 2008, acesta s-a menţinut constant. Nici situaţia înmatriculărilor de ambarcaţiuni de agrement nu a fost de neglijat, aşa încât, comparativ cu anul 2008, s-a înregistrat o creştere a numărului de înmatriculări efectuate, cu circa 750 ambarcaţiuni. În 2009, Autoritatea Navală Română a înregistrat un venit de 87.140 mii lei, aşa încât, comparativ cu anul 2008, veniturile au crescut cu aproximativ 2 %, respectiv cu suma de 1.177 mii lei. (Nicoleta BACIU)

duminică, 27 decembrie 2009

Cu toate că din 2010 Legea Înmormânărilor impune noi reglementări, Pompele funebre din Constanţa nu sunt pregătite să ofere înmormântări ecologice


Haine biodegradabile, pantofi din carton, saltea absorbantă, sicrie cu grosimea minimă de trei centimetri cu epuratoare pentru filtrarea aerului – aşa ar trebuie să arate la români înmormântarea ecologică din anul 2010. Potrivit normelor Uniunii Europene, care au fost aprobate şi de Senatul României, prin Legea înmormântărilor - 529/2009, din 2010, românii vor trebui să-şi îngroape morţii după reguli, care nu mai au nimic în comun cu tradiţiile populare. Prin urmare, priveghiul nu se va mai face în casă, aşa cum am prins de la buncii noştri, defunctul fiind depus la capelă, iar bocitoarele vor dispărea din piesaj. Pentru a vedea dacă firmele de pompe funebre din municipiul Constanţa s-au adaptat cerinţelor europene, am făcut un scurt raid la prestatorii de servicii funerare. Prima oprirea a fost la Casa Albastră, unde am „beneficiat” de un tratament mai puţin prietenos, ca să nu spunem că am fost practic izgoniţi, atunci când ne-a prezentat că suntem jurnalişti şi încercăm să facem o documentare. Pentru că nu puteam abandona demersul nostru jurnalistic, am schimbat strategia şi ne-am prezentat ca fiind rudele unei persoane pe patul de moarte. Aşa am reuşit să aflăm mai multe informaţii, chiar şi unele recomandări confidenţiale. „Sicrie avem pentru toate buzunarele: preţul porneşte de la 250 de lei pentru un sicriu din lemn de brad, dar poate ajunge şi la 2.700 de lei pentru cele din mahon, iar preţurile pentru căptuşeli pentru sicriu variază şi ele între 35 şi 150 de lei. Din păcate, nu avem sicrie cu epuratoare. Puteţi îmbrăca decedatul în hainele pe care le aveţi, nu în haine biodegradabile, pentru că nici nu le avem”, ne-a povestit angajata unui Case Mortuare. Aceasta a ţinut să ne asigure că înmormântarea rudei va costa la fel şi în 2010, chiar dacă va intra în vigoare noua lege. „Nu cred că vor putea schimba ceva. Sicriile cu epuratoare costă mult mai mult, la fel şi hainele biodegradabile . Cine credeţi că le va cumpăra?” , a mai precizat respectiva comerciantă. Informaţiile primite nu ne-au descurajat, aşa că am continuat periplu nostru, pe la mai multe case mortuare, în speranţa că, până la urmă, vom găsi magazine care să garanteze că, din ianuarie, vom putea cumpăra un sicriu care corespunde normelor europene. Din păcate, nicăieri nu am găsit sicrie prevăzute cu epuratoare, nici căptuşeală, nici haine biodegradabile, sau pantofi din carton. Prin urmare, şi în 2010 românii vor ocoli Legea Înmormântării şi se vor respecta tradiţia. În schimb, singura normă pe care românii o vor putea respecta este depunerea la capela mortuară. Şi aici, preţurile pentru depunerea defunctului în capelă diferă de la o Casă Mortuară la alta. Astfel, dacă la Casa „Claris” cele 24 de ore de „cazare” în capelă costă 150 de lei, atunci la Casa „Niculescu” rudele decedatului scot din buzunare 230 de lei.

Speranţe pentru turismul românesc

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism România (ANAT) speră ca în anul 2010 turismul românesc va înregistra o creştere uşoară, de cel puţin 5% comparativ cu anul 2009. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin (foto), redresarea turismului, atât intern şi de incoming, cât şi extern, poate fi asigurată ţinându-se cont de şapte factori importanţi. Astfel, se impune dezvoltarea programelor înscrieri timpurii, care oferă turiştilor discount-uri la cazare. Hotelierii ar trebui să dezvolte programe şi oferte speciale, care vor diminua preţurile. Menţinerea Ministerului Turismului, adoptarea Legii Turismului, dezvoltarea conceptului tichetelor de vacanţă sunt alţi factori fără de care activitatea turistică nu se va reface. „Dacă factorii menţionaţi mai sus vor fi luaţi în calcul, e posibil ca în a doua parte a anului viitor, începând cu august-septembrie, să asistăm la o revenire substanţială faţă de aceeaşi perioadă din 2009”, a declarat preşedintele ANAT. În ceea ce priveşte perioada sărbătorilor de iarnă, ANAT estimează o scădere de cel mult 10% faţă de 2009 a circulaţiei turiştilor. Nici turiştii străini nu sunt atraşi în timpul sezonului de iarnă în România. Cei care totuşi vin, aleg pensiunile rurale. „Cele mai multe grupuri care vizitează ţara noastră vin în prima jumătate a lunii ianuarie din spaţiul ex-sovietic. Datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Republica Moldova, se aşteaptă mai mulţi turişti din ţara vecină”, a mai susţinut Corina Martin. Potrivit oficialului ANAT, destinaţiile alese de puţinii turişti străini, care vin iarna aceasta în România, aleg staţiunile Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Bran Moieciu şi Slănic Moldova. Acestea sunt alese de grupurile de turişti din Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina, Ungaria, dar şi de turişti individuali din Grecia, Turcia, Ungaria şi Marea Britanie. (Nicoleta BACIU)

În 2009, ISU „Dobrogea” a aplicat amenzi în valoare de 511.600 de lei


Spre deosebire de anii anteriori, 2009 a fost un an greu, nu doar pentru unele instituţii deconcentrate, dar şi pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. La problemele financiare s-au adăugat desemnarea comenzii inspectoratului prin împuterniciri temporare, dar şi schimbările frecvente de la nivelul conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, context care a atras după sine şi reorientarea concepţiei generale de activitate. „Pe parcursul acestui an, au fost efectuate 1.500 controale tehnice prin care s-a verificat modul de aplicare a prevederilor legale de apărare împotriva incendiilor. În urma controalelor, au fost depistate circa 5.000 deficienţe. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate peste 200 amenzi în cuantum de 424.000 lei şi 800 avertismente”, a declarat, vineri, Traian Oprea, inspector-şef al inspectoratului, în cadrul conferinţei de prezentare a activităţii ISU în anul 2009. Potrivit acestuia, anul acesta, numărul acţiunilor de control efectuate la operatorii economici a crescut cu 50%, faţă de anul 2008, iar la instituţiile publice cu 40%. O atenţie deosebită a fost acordată activităţilor preventive desfăşurate pe timpul sezonului estival. Astfel, au fost verificate circa 300 de structuri din turism, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 87.600 lei şi peste 200 de avertismente. „Pentru cunoaşterea reală a nivelului de securitate asigurat comunităţilor locale în anul 2009, ISU a executat 20 de exerciţii de alarmare publică”, a mai spus Trian Oprea. În vederea desfăşurării unui management al situaţiilor de urgenţă unitar la nivelul judetului, mai mulţi primari, viceprimari şi secretari ai primărilor din judeţ au fost instruiţi asupra măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă. La acest capitol, nu au fost trecuţi cu vederea nici elevii. În 2009, peste 14.000 de elevi şi 700 cadre didactice au fost instruite asupra măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă în cadrul campaniei „O casă sigură, o viaţă în plus - respectaţi măsurile de prevenire”, iar în paralel s-au desfasurat activităţi instructiv educative în alte 180 de unităţi de învăţământ. (Nicoleta BACIU)

Şi în anul 2010, Preţurile imobilelor vor continua să scadă cu 20%


Constănţenii care nu deţin un imobil au toate şansele să devină proprietari în anul 2010, când, potrivit estimărilor agenţilor imobiliari, preţurile la case vor continua să scadă. „În prima parte a anului 2010, comparativ cu anul 2009, preţurile imobilelor vor mai scădea cu 20%. De asemenea, şi preţurile terenurilor se vor micşora cu până la 50%”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Daniela Munteanu, directorul unei agenţii imobiliare din municipiul Constanţa. Potrivit acesteia, în anul 2010, preţul garsonierelor ar putea ajunge şi la 18.000 de euro. Şi preţul caselor va continua să scadă, după care va urma o perioadă de stabilizare. „Valoarea imobilelor vechi va scădea cu 30 - 50%, iar cea a imobilelor noi cu 15 - 25%, după care preţurile se vor stabiliza”, a mai spus directorul agenţiei de la malul mării. Se estimează, astfel, o diferenţă de aproximativ 20 - 30 de procente între preţurile imobilelor noi şi cele ale locuinţelor vechi. În momentul de faţă, vânzările în cazul imobilelor vechi sunt aproape blocate, iar tendinţa de scădere a preţurilor este mai accentuată decât pe piaţa imobilelor noi. În cazul imobilelor nou construite, majoritatea agenţilor imobiliari susţin că există o tendinţă de scădere a preţurilor, însă, procentual, această scădere este net inferioară faţă de construcţiile vechi. De asemenea, această tendinţă afectează diferit categoriile de imobile de pe această piaţă. Presiunea de scădere a preţurilor afectează imobilele din categoriile mediu şi se resimte mult mai puţin în cazul imobilelor din categoria lux. Dacă în cazul imobilelor mediu, agenţii imobiliari apreciază o scădere a preţului de aproximativ 20%, în cazul categoriei lux se vehiculează o stagnare a preţurilor sau, în unele cazuri, de o scădre de maximum 5%. Totodată, experţii imobiliari consideră că mai pot exista presiuni suplimentare de scădere a preţurilor, prin apariţia pe piaţă a o serie de imobile sub preţul de cost din cauza unor dezvoltatori care sunt nevoiţi să vândă sub limita costurilor, din cauza presiunilor financiare. (Nicoleta BACIU)

miercuri, 23 decembrie 2009

Din 2010, salariile navigatorilor de măresc cu 8%


Anul 2009 nu a fost unul bun nici pentru navigatorii români, care au avut de înfruntat mai multe greutăţi. „Criza economică s-a resimţit şi la marinari. Am avut marinari în captivitatea piraţilor somalezi, în timp ce aproximativ 30% dintre navigatori au rămas fără un loc de muncă anul acesta”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă Adrian Mihălcioiu, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor pentru România şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Cu toate acestea, anul 2010 pare că va fi unul bun pentru lupii de mare. „În 2010 va creşte parcul de nave şi, prin urmare, vor fi mai multe locuri de muncă pentru navigatori. De asemenea, începând cu anul viitor se preconizează ca salariul unui navigator să crească cu 8%, creştere care va fi trecută şi în contractul de muncă”, a mai spus liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Potrivit acestuia, România a preluat contracte din piaţa italiană a cargourilor, lucru care va duce, implicit, la mărirea numărului contractelor de muncă al navigatorilor. (N.B.)

Liceul „Mircea” a sărbătorit Trofeul de Excelenţă


Elevii şi cadrele didactice ale liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa au marcat, ieri, marele eveniment, şi anume obţinerea binemeritată a Trofeului de Excelenţă „Zece pentu România”. „Sunt mândru de liceul nostru. Acest premiu este o încununare a muncii noastre comune: profesori, elevi şi absolvenţi. Mirciştii sunt nişte oameni deosebiţi”, declarat Mihai Radu Popescu, elev în clasa a IX-a A, care a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori de la Baku, şi care a reprezentat liceul la Gala „Zece pentru România”. La rândul său, directorul
Vasile Nicoară a precizat: „Am fost mândru în compania lui Mihai. A fost o seară fantastică. Să fii sub luminile scenei din cupola Ateneului este un lucru extraordinar şi să mai ai şi marea fericire şi onoare ca liceul unde îţi desfăşori activitatea să fie declarat liceul cel mai bun! A fost o povară dulce pe care am împărţit-o cu un copil excepţional, de geniu, Mihai Radu Popescu. De asemenea, am fost fericit să-l avem alături şi pe domnul Stere Gulea, absolvent al liceului cunoscut în lumea cinematografică. Premiul este imens. A fi primul, este ceam mai mare răsplată! Este o confirmare a muncii, a valorii, a importanţei. Pentru elevi şi profesori, premiul este o motivaţie superioară”. La sărbătoarea de ieri au mai participat Elena Buhaiev, inspector şcolar general al ISJ Constanţa, fostul elev al liceului, Decebal Făgădău, în prezent viceprimarul municipiului, Dănuţ Culeţu, fostul prefect al judeţului Constanţa, precum şi alţi oaspeţi de la liceele şi şcolile constănţene. (N.B.)

Noile titulaturi ale ministerelor, Fac găuri în bugetele instituţiilor deconcentrate


Nicoleta BACIU
Structura noului Guvern, prin crearea de noi ministere şi modificarea titulaturii altora, înseamnă noi cheltuieli legate de schimbarea ştampilelor, siglelor şi antetelor. Astfel, unele ministere vor dispărea, altele vor fi comasate. Cu toate acestea, schimbările nu aduc decât o cheltuială în plus instituţiilor regionale sau judeţene din ţară, acestea fiind obligate să suporte din buzunarul propriu cheltuielile legate de schimbarea ştampilelor, a antetului, sigla, dar şi plăcile de la intrare.
Noile ministere ale Guvernul Boc care îşi vor schimba titulatura sunt: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (fostul Minister al Economiei), Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (fostul Minister al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural Naţional), Ministerul Justiţiei (fostul Minister al Justiţiei şi Libertăţii Cetăţeneşti), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (fostul Minister al Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei), Ministerul Mediului şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului),
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fostul Minister al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (fostul Minister al Turismului). Toate unităţile subordonate acestora trebuie să îşi schimbe ştampila, antetul, sigla, dar şi plăcile de la intrare. Crearea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ar impune modificarea antetului pentru documentele oficiale, dar şi schimbarea ştampilelor în toate unităţile de învăţământ din ţară. „Dacă, într-adevăr, va fi vorba de o nouă modificare, va fi nevoie din nou de schimbarea şi ştampilelor. Desigur că ne vom conforma şi vom schimba ştampilele cu altele noi, cu titulatura valabilă a ministerului de resort. În judeţul nostru sunt 274 de unităţi şcolare cu personalitate juridica, care ar trebui să le schimbe”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Elena Buhaiev, inspectorul şcolar general la ISJ din Constanţa. Astfel, cele 274 de unităţi de învăţământ, care au statut de personalitate juridică, trebuie să facă demersuri pentru a-şi schimba ştampilele şi antetele pe care le folosesc pentru recunoaşterea actelor oficiale. „Schimbarea ştampilei şi a timbrului sec nu afectează bugetul universităţii. E firesc să le schimbăm în condiţiile în care se modifică titulatura ministerului nostru”, a subliniat rectorul universităţii „Andrei Şaguna”, conf.univ.dr. Aurel Papari. În ceea ce priveşte Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării lucrurile sunt clare. Între anii 2001-2004, pădurile erau în subordinea agriculturii, apoi din 2004 şi până în 2009 au fost mutate Ministerului Mediului, ca apoi în 2009 să fie reintroduse în departamentul Agricultură, ceea ce înseamnă că încă de la începutul lunii ianuarie 2010 se vor putea folosi vechile ştampile sau sigle, nemaiexistând astfel cheltuieli în plus. „Nu ne va fi greu cu schimbarea şi nici nu vom cheltui bani pentru că între anii 2004-2009 s-a intitulat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării, aşa cum se va numi şi de acum încolo, ceea ce înseamnă că vom folosi vechile ştampile sau sigle. Sincer Pădurile nu aveau ce să caute la noi, ele aparţin de Mediu, dar s-au gândit că dacă au fost în subordinea agriculturii între 2001-2004 este bine să fie şi în 2009. Nu a fost aşa”, ne-a spus Anca Paraschiva Bobe, directoarea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa. În ceea ce priveşte noul Minister al Mediului şi Pădurilor, Vasile Petro, directorul coordonator al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) Constanţa, ne-a spus că nu contează cui aparţin Pădurile, ci faptul că acestea trebuie gestionate ca atare. La Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa lucrurile sunt mai complicate şi asta din cauza faptului că domeniul Cultelor nu va mai aparţine de Ministerul Culturii şi va trece în subordinea primului ministru, şi asta în urma unei cereri făcute de Patriarhul Daniel. Mai multe voci, chiar şi din PD-L, au condamnat faptul că Ministerul Culturii şi Cultelor a fost dat UDMR-ului. Aşadar, în urma acestor proteste şi a intervenţiei neoficiale a Patriarhului, Emil Boc a decis aceasta soluţie de compromis. De altfel, aproape toţi membrii PD-L s-au declarat duminică, în discuţii private, nemulţumiţi de faptul că Biserica Ortodoxă va fi condusă de un ungur, de religie catolică. Astfel, departamentul Cultelor i-ar putea reveni lui Adrian Lemeni, omul fidel Patriarhului Daniel. Directorul DJCCPCN Constanţa, Gheorghe Balaban a declarat, pentru „Replica” că această despărţire are şi părţi bune, dar şi rele. „Nu este nimic oficial, dar atunci când va fi, nu vom face decât să ne supunem. Această despărţire de Culte are şi beneficii şi pierderi. Ca şi direcţie de sine stătătoarea şi aparţinând direct de Guvern, Cultele pot primi mult mai mulţi bani decât noi care suntem în subordinea ministerului. În ceea ce priveşte cheltuiala pe care o vom avea pentru a schimba sigla şi ştampile şi ce va mai fi nevoie sper că nu vor fi probleme la buget”, ne-a precizat Gheorghe Balaban. Totodată, acesta ne-a spus că dacă vor fi înlăturate Cultele, instituţia se va numi Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Cultural sau chiar va fi transformat în inspectorat. Fostul Minister al Justiţiei şi Siguranţei Cetăţeneşti, în noul cabinet Boc, devine Ministerul Justiţiei. „Este o procedură utilizată nu doar în Guvernul României, dar şi al altor state. Cheltuielile cu ştampile şi antetele sunt suportate de către fiecare minister de resort, care îşi modifică titulatura”, a menţionat procurorul Cristian Deliorga, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

marți, 22 decembrie 2009

2500 de plângeri au fost depuse la ITM Constanţa

Anul acesta, numărul sesizărilor depuse de salariaţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa a crescut, aşa încât inspectorii de muncă au avut de soluţionat cu o mie de sesizări mai mult decât anul trecut. „În anul 2009, la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost depuse 2500 de sesizări, cu 1000 mai multe decât în 2008”, a declarat Florina Vişan, purtătorul de cuvânt al inspectoratului. Angajaţii au reclamat la ITM angajatorii care au uitat să le plătească la timp salariile sau orele suplimentare, dar şi a drepturilor privind concediile medicale sau cele de odihnă. De asemenea, angajaţii s-au plâns la ITM de angajatorii care au omis să înregistreze contractul de muncă. În topul societăţilor reclamate sunt cele care au ca obiect de activitate construcţiile, comerţul, alimentaţia publică, dar şi companile de pază şi protecţie. „Au fost situaţii în care angajaţii au reclamat că au fost siliţi de angajatori să semneze încetarea activităţii şi să-şi piardă astfel dreptul de a intra în şomaj”, a precizat Vişan. Un alt „of” al angajaţilor a fost faptul că societăţile au refuzat să elibereze anexa 26, care foloseşte la ridicarea ajutorului de şomaj. În altă ordine de idei, Florina Vişan a precizat că în perioada 28 – 31 decembrie, ITM din Constanţa âşi va suspenda programul de lucru cu publicul, pentru că salariaţii instituţiei vor efectua lucrari de arhivare a documentelor şi a bazei de date informatice. Activitatea de lucru cu publicul va fi reluată pe data de 4 ianuarie 2010. (N.B.)

Alimentarea cu energie electrică a fost reluată în toate localităţile


După avaria de proporţii produsă, sâmbătă noaptea, la liniile de 400 kV, aflate în proprietatea companiei Transelectrica, dar şi la alte 15 linii de 110 kV ale Enel Distribuţie Dobrogea, echipele de la Enel au lucrat permanent la realimentarea cu energie electrică a celor aproape 100 de localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa, care au fost afecate. „Timp de două zile, 60 de echipe de intervenţie ale Enel Distribuţie Dobrogea, precum şi constructori contractaţi de companie, au acţionat pentru înlăturarea tuturor defecţiunilor şi reluarea alimentării cu energie electrică în întreaga regiune”, a precizat Johana Scântee, purtătorul de cuvânt al Enel. Potrivit acesteia, ieri seara, în ultimele trei localităţi din judeţul Constanţa - Cerchezu, Viroaga şi Căscioarele, dar şi alte trei localităţi din Tulcea (Calfa, Cişmeaua şi Fântâna Oilor) şi două din judeţul Călăraşi (Dragalina şi Iezeru) a fost reluată alimentarea cu energie electrică. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, în zona Dobrogea vor sosi materiale şi echipamente din Italia, în vederea asigurării necesarului, pentru ca situaţia să poată reveni la normal.
Enel Distribuţie Dobrogea, Unitatea Teritorială Reţea Constanţa a anunţat că, pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, se întrerupe furnizarea energiei electrice azi, miercuri şi joi, între orele 8-18, în Negureni, Brebeni, Rariştea, Ion Corvin (Releu Ion Corvin), Crângu, Viile, Florii, Dunăreni, Aliman şi Vlahi. (N.B.)

Marinari turci, răniţi în portul Constanţa

Doi marinari turci au ajuns, duminică noaptea, la Spitalul Cilinc Judeţean de Urgenţe din Constanţa, după ce s-au accidentat la bordul navei, care era în tranzit prin portul Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Capităniei Zonale Constanţa, nava Atlantis Alhama, sub pavilion Malta, se deplasa din Italia spre Odesa (Ucraina). Din cauza timpului nefavorabil, care a balansat puternic vasul, un aparat a căzut de un dulap în capul marinarului Metit Unut, rănindu-l. De asemenea, un alt navigator, Acsay Mert, de pe aceeaşi navă a fost rănit după ce şi-a prins degetele la una din uşi. Marinarii au fost preluaţi de o barcă de salvare, iar un echipaj SMURD i-a transportat pe cei doi marinari la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Nava şi-a continuat drumul spre Odersa, fără cei doi navigatori. (N.B.)

luni, 21 decembrie 2009

96 de agenţi economici au contestat în instanţă amenzile date de ITM

Amenzile aplicate de inspectorii de muncă societăţilor care încalcă legislaţia din domeniul muncii sunt, în mare parte, contestate de angajatori, iar instanţa de judecată le transformă în avertismente, în această situaţie aflându-se aproape toate instituţiile de control din judeţ. Este şi cazul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, care, deşi a amendat de la începutul acestui an sute de agenţi economici din judeţ, aceştia au acţionat instituţia în instanţă. În urma controalelor efectuate de inspectorii de muncă la diferiţi agenţi comerciali se aplică amenzi, fie pentru practicarea muncii la negru, fie pentru nerespectarea normelor de securitate şi siguranţă în muncă. Potrivit directorului coordonator al ITM Constanţa, Florian Constantin, de la începutul anului şi până la finele lunii noiembrie, 96 de agenţi au contestat în instanţă sancţiunile aplicate de către inspectorii de muncă. În urma acţionării în instanţă, amenzile aplicate agenţilor economici pentru diferite abateri de la legislaţia muncii sunt anulate şi totodată transformate în avertismente. În cele mai multe dintre cazurile în care amenzile sunt transformate în avertismente, instanţa de judecată ia în considerare că angajatorii sunt la o primă abatere, dar şi faptul că reprezentanţii societăţilor respective fac dovada că au remediat deficienţele. (Nicoleta BACIU)

Iarna nu se lasă învinsă Constănţenii au tremurat în case cufundate în beznă


De Nicoleta BACIU


O avarie de proporţii, produsă pe fondul condiţiilor meteo la linia de înaltă tensiune, a lăsat Dobrogea în beznă, începând de sâmbătă noaptea. Problemele cu energia electrică au continuat să se resimtă şi duminică, la nivelul judeţului Constanţa, dar şi în Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa, avaria Enel afectând inclusiv furnizarea căldurii şi a apei. Ieri seară, la Prefectura judeţului Constanţa au fost preluate apeluri ale constănţenilor furioşi că nu au curent, căldură ori apă, în condiţiile în care la dispeceratul Enel Dobrogeea ori RADET nu reuşeau să intre în legătură decât cu robotul care îi punea în aşteptare. Reprezentantul Enel Dobrogea a fost convocat la Prefectură pentru a explica ce poate fi făcut în plus – în afară de funcţionarea judeţului Constanţa cu energie direct de la Centrala Nuclearoelectrica (o măsură provizorie de altfel). La finalul şedinţei, Daniel Savu, inginer şef în cadrul Enel Distribuţie Dobrogea SA, a precizat că el nu este în măsură să ofere explicaţii, situaţia fiind una complexă, gestionată de Transelectrica, acând în vedere gravitatea avariei, prin urmare nu i se permite furnizarea de informaţii. Din câte se pare, Enel nu s-a mai confruntat cu o situaţie atât de gravă de dinainte de ’89, iar scenarii privind o avarie de o asemenea complexitate nu au fost luate în calcul. S-a intervenit, în aceste condiţii, inclusiv cu un elicopter. La Isaccea, în Tulcea, echipa Enel a fost implicată într-un incident rutier, mai precis autoturismul în care se aflau specialiştii s-a răsturnat. Lipsa curentului electric a pus în dificultate buna funcţionare a mai multor unităţi din teritoriu – spre exemplu a spitalelor, în timp ce, pe de altă parte, hoţii nu au ezitat să profite de întuneric şi de sistemele de alarmă nefuncţionale pentru a da câteva spargeri.


Noaptea de sâmbătă a fost una extrem de geroasă pentru constănţenii, care s-au trezit tremurând de frig în case, datorită avariei înregistrate la Enel. Directorul RADET, Ilie Racheru, a declarat pentru cotidianul „Replica” de Constanţa că mai multe puncte termice din Dobrogea au fost avariate, aşa încât atât locuitorii din municipiu, cât şi cei din judeţ au rămas fără căldură. Potrivit directorului RADET, situaţia este una extrem de gravă în tot judeţul, motivul principal fiind strâns legat de avaria Enel de sâmbătă noaptea. „Dacă tensiunea electrică nu este furnizată la capacitate normală, punctele termice nu pot furniza agent termic”, a adăugat Directorul RADET. Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a făcut apel la conducătorii auto să renunţe pe cât posibil la deplasări, pentru a evita situaţiile nedorite şi pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire şi a echipajelor Serviciului de Ambulanţă. „Dacă situaţia o va impune, vom dispune închiderea drumurilor, ca măsură suplimentară de siguranţă, pentru evitarea înzăpezirilor”, a subliniat prefectul judeţului.

Locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa au rămas, sâmbăta trecută, pentru o oră şi jumătate, fără curent din cauza avarierii unor linii de 400 kV, ce aparţin reţei Enel. „Alimentarea cu energie electrică la nivelul judeţului Constanţa, a fost întreruptă datorită unei avarii pe linia de 400 kV din zona Cernavodă. Avaria a fost remediată duminică dimineaţa în jurul orei 04.35”, a precizat Johana Scânteie, purtătorul de cuvânt al Enel Distribuţie Dobrogea. Potrivit acesteia, în urma avariei, Enel Distribuţie Dobrogea a mobilizat toate echipele suplimentare, care au intervenit în teren inclusiv cu un elicopter. „Transelectrica, în colaborare cu Enel Distribuţie Dobrogea, actionează cu toate echipele de intervenţie pentru remedierea deficienţelor la liniile de 400 kV şi a celor 110kV afectate, în vederea revenirii la funcţionarea standard a reţelelor electrice în întreaga regiune, inclusiv asigurarea legăturii cu Sistemul Energetic Naţional”, a subliniat Johana Scânteie, care a mai precizat că 35 de echipe de intervenţie ale Enel Distribuţie Dobrogea au acţionat pentru remedierea defecţiunilor la liniile de medie tensiune în toată regiunea. „Estimăm ca operaţiunile de remediere să fie finalizate în cursul următoarelor zile”, a mai spus reprezentantul Enel. Potrivit acesteia, în judeţul Constanţa, duminică seara, 12 localităţi nu aveau curent electric, respectiv: Cuiugiuc, Capidava, Luminiţa, Sibioara, Tătaru, Albeşti, Deleni, Pietreni, Şipote, Adamclisi, Zorile şi Ovidiu. La ora actuală, judeţul Constanţa este alimentat cu energie electrică direct de la CNE Cernavodă.

Judeţele Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa afectate de avaria Enel

Nu doar constănţenii au avut de înfruntat o noapte geroasă, fără curent şi căldură, în apartamente, în aceeaşi situaţie aflându-se şi locuitorii din judeţele Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa. Astfel, duminică, 13 localităţi din judeţul Tulcea, 42 de localităţi din judeţul Ialomiţa şi o localitate din judeţul Ialomiţa nu erau alimentate cu energie electrică. De asemenea, au fost avariate 54 de posturi de transformare în Tulcea, 399 de posturi în Călăraşi şi 11 posturi în Ialomiţa.

Patru localităţi au rămas şi fără lumină, şi fără apă

Şi cum un rău nu vine niciodată singur, întreruperea alimentării cu energie electrică a lăsat fără apă potabilă patru localităţi contănţene. „Din cauza avariilor la liniile de înaltă tensiune, patru localităţi constănţene au rămas fără apă la robinete. În consecinţă, localităţile Albeşti, Limanu, Vama Veche şi 2 Mai nu sunt alimentate cu apă potabilă. De asemenea, din cauza avariilor Enel, sâmbătă noaptea, întreg judeţul Constanţa nu fost alimentat cu apă”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome Judeţene de Apă.

Fără blocaje pe drumurile naţionale şi cele judeţene

În judeţul Constanţa s-au mobilizat toate forţele pentru ca drumurile judeţene sau naţionale să fie menţinute deschise. Faţă de alte judeţe din ţară, pe drumurile naţionale şi judeţene din Constanţa nu s-au înregistrat blocaje în trafic. Drumarii au acţionat în permanenţă pe toate tronsoanele de drum din judeţul Constanţa, pentru ca şoferii să poată porni la drum în condiţiile în care au maşinile echipate corespunzător şi respectă limita de viteză de 40 kilometri la oră. „Se circulă pe toate drumurile naţionale în judeţul Constanţa, pe ambele sensuri de mers. Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri au patrulat mereu cu utilajele din dotare”, a declarat Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. În tot judeţul, carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă de circa 10 - 20 cm, în unele locuri existând suluri de zăpadă. Drumarii au lucrat, pe parcursul zilei de ieri, cu maşinile şi utilajele din dotare echipate cu lamă, freze şi material antiderapant, pentru a lărgi tronsoanele de drum înzăpezite. De asemenea, pentru intervenţiile din judeţ au fost pregătite 27 de ambulanţe, pe pacurtsul zilei de duminică fiind înregistrate 77 de solicitări, dintre care una pentru o persoană căzută în stradă din cauza poleiului.

O gospodărie a fost inundată la Tuzla

Precipitaţiile de sâmbătă noaptea şi apa provenită din topirea zăpezii au inundat o gospodărie din Tuzla, deoarece rigola pluvială existentă era înfundată. Astfel, echipajele Staţiei de Pompieri Tuzla, au intervenit, ieri, la ora 10.50 pentru evacuarea apei din curtea proprietăţii Marianei Mitea
Cu ajutorul unei motopompe, şase subofiţeri ai ISU Dobrogea au evacuat, timp de o oră, apa de pe o suprafaţă de 100 mp.

CFR Călători anulează 6 trenuri personale

În zilele de 21 şi 22 decembrie 2009, CFR Călători a anulat şase trenuri de călători, deoarece circulaţia feroviară se realizează în continuare cu dificultate. Trenurile Personal anulate în 21 decembrie sunt: 8011 şi 8036 Bucureşti Obor - Feteşti şi retur, 8033 Bucureşti Obor – Feteşti şi 8013 Bucureşti Obor - Constanţa. De asemenea, în 22 decembrie sunt anulate trenurile Personal 8034 Feteşti – Bucureşti Obor şi 8014 Constanţa – Bucureşti Obor. CFR Călători crecomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR, la telefon 021/9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09. Cu toate că viteza vântului a fost, ieri, de până la 60 km/h, manevrele la navele aflate în porturile maritime Constanţa Nord şi Sud, Mangalia, respectiv Midia s-au desfăşurat normal.

30 de jandarmi la dispoziţia autorităţilor locale

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, 30 de jandarmi sunt pregătiţi pentru a interveni, zilnic, împreună cu celelalte structuri din M.A.I., la solicitarea autorităţilor locale. Echipele de intervenţie vor acţiona pentru salvarea persoanelor din autoturismele blocate în trafic din cauza condiţiilor meteorologice. De asemenea la reşedinţa inspectoratului şi la subunităţile din Medgidia şi Cernavodă, jandarmii sunt pregătiţi să ofere cazare persoanelor care rămân blocate în maşini.

Vremea va fi rece în continuare

Meteorologii avertizează că, în intervalul de timp următor, vremea va fi deosebit de rece şi închisă. Cerul va fi mai mult acoperit ziua. Vor cădea precipitaţii mixte: zăpadă, lapoviţă şi ploaie, iar vântul va sufla moderat cu frecvente intensificări, cu viteze cuprinde între 40 şi 77 km/h. Tewmperaturile se vor situa între - 5 şi +6 grade Celsius.
În după-amiaza zilei de duminică, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat de urgenţă coordonatorii structurilor militare şi membrii Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase, pentru a analiza situaţia din judeţ, ca urmare a actualei situaţii meteorologice. Principalele probleme puse în discuţie au fost starea drumurilor, situaţia alimentării cu energie şi căldură, Spitalul Judeţean Constanţa reprezentând un subiect asupra căruia s-a insistat cu precădere. Dan Căpăţână, directorul Spitalului Judeţean a dat asigurări că în eventualitatea unei avarii la alimentarea cu energie, va intra în funcţiune generatorul electric, pentru a evita întreruperea activităţii medicale. Conform raportărilor făcute de inginer-şef Daniel Savu, reprezentantul Enel Distribuţie „Dobrogea” SA, toate echipele acţionează în judeţ pentru remedierea penelor de curent cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile. De asemenea, se intervine pentru repunerea în funcţiune a centralelor termice afectate, a afirmat Ilie Rachieru, directorul RADET. Menţinem activ, în continuare, Comandamentul Operaţional Judeţean de Iarnă, care preia şi gestionează toate problemele, până la soluţionarea acestora, a declarat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.

duminică, 20 decembrie 2009

În captivitatea apelor somaleze 22 de navigatori români au fost sechestraţi, în 2009, de piraţi


Anul acesta, 22 marinari români care făceau parte din echipajele a cinci nave au fost ţinuţi în captivitate de piraţii somalezi. În prezent, România mai are un cetăţean român ţinut ostatic de către piraţii somalezi, fiind vorba despre marinarul român, Gelu Ion Slavoschi, care face parte din echipajul cargobotului grec, „Maran Centrauros”, capturat de piraţii somalezi pe 29 noiembrie. Petrolierul, sub pavilion grecesc, plecase din Kuwait şi se îndrepta către Statele Unite. Nava a fost capturată în Oceanul Indian, la 730 de mile marine est de coastele Somaliei. Pe 11 aprile, vasul italian „Buccaneer” a fost capturat de piraţii somalezi, în Golful Aden, la bordul căruia se aflau şi cinci marinari români: patru constânţeni şi un navigator din Bucureşti. Marinarii, cu vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani, au fost eliberaţi în august, după patru luni de captivitate. Potrivit Ministerului italian de Externe, eliberarea navei a fost rezultatul unui îndelungat proces de contacte cu autorităţile somaleze, armatorul plătind o răscumpărare de 4-5 milioane de dolari pentru eliberarea echipajului de pe Bucaneer. Alţi trei marinari români, de pe vasul grecesc „Titan”, capturat de piraţii somalezi, la 22 martie 2009, au fost eliberaţi la 15 aprilie. La 25 aprilie piraţii somalezi au eliberat vasul grecesc „MV Saldanha”, din al cărui echipaj făceau parte şi doi români, după ce a fost plătită o răscumpărare de 1,9 milioane de dolari, vasul fiind capturat în 22 februarie.. În luna iulie, piraţii somalezi au primit o răscumpărare de 1,8 milioane de dolari pentru eliberarea navei germane „MV Victoria” cu 11 marinari români la bord. Nava de 146 metri lungime, care aparţine unui armator german, a fost capturată la 5 mai, la 75 kilometri sud de portul yemenit Al-Mukalla, în timp ce se îndrepta spre portul Djeddah din Marea Roşie. În ultimii ani, piraţii din Somalia au capturat zeci de vase şi au luat ostatice sute de persoane, obţinând milioane de dolari din răscumpărări. În ciuda prezenţei vaselor de război trimise în regiune de câteva ţări, atacurile piraţilor somalezi continuă. (Nicoleta BACIU)

Elevul Ionuţ Mihalcea, între două pasiuni: fizică şi informatică


La doar 16 ani, Ionuţ Mihalcea are deja în portofoliu numeroase premii şi menţiuni la Olimpiadele Naţionale de Informatică şi Fizică. „M-a pasionat fizica de mic. Am dorit să aflu cât mai multe despre această ştiinţă, de aceea în loc de jucării ceream de la părinţi cărţi şi enciclopedii”, ne-a povestit Ionuţ Mihalcea, care este elev în clasa a X-a la Liceul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Băiatul participă din clasa a VI-a la Olimpiade Naţionale, de unde se întoarce cu premii şi menţiuni. Printre acestea amintim: premiul III la Olimpiada Naţională de Fizică şi premiul III la Olimpiada Naţională de Ştiinţe, toate acestea fiind câştigate de Ionuţ în clasa a VIII-a. De asemenea, în clasa a IX-a, băiatul a obţinut primiul III la Olimpiada Naţională de Fizică. Anul acesta, a făcut parte din grupul celor 11 elevi de la „Mircea”, care au fost invitaţi la sediul alianţei NATO de la Bruxelles. „Am primit Premiul I pentru prezentarea unei staţii spaţiale şi Marele Premiu pentru designul unei staţii umane pe Lună”, a mai spus Ionuţ Mihalcea. În afară de fizică şi informatică, Ionuţ este pasionat de muzică, el fiind bateristul unei formaţii constănţene, dar şi de pictură. „Îmi place mult să desenez grafic portrete”, a continuat modest Ionuţ. Despre ceea ce ar vrea să devină, băiatul are o dilemă. „Îmi place informatica şi aş vrea să devin programator pentru jocuri pe calculator, dar în aceeaşi măsură îmi place şi fizica şi mi-ar plăcea să fiu cercetător”, ne-a dezvăluit băiatul. (N.B.)

În urma viscolului puternic, Locuitorii din Vadu Oii, Brebeni şi Ciobanu au cinat la lumina lumânărilor


Încă o zi în care şoferii de la malul mării „de mână” cu autorităţile constănţene au scăpat ca prin urechile acului de furia coşmarului alb. Zăpada căzută vineri, 18 decembrie a.c., a făcut ca principalele artere din judeţ să fie aproape impracticabile, iar echipele de la Drumuri s-au chinuit să împrăştie material antiderapant şi cu greu au reuşit să raporteze că pe nici un drum constănţean nu au existat blocaje. În ceea ce priveşte traficul din municipiul Constanţa acesta s-a desfăşurat greu, iar pietonii au fost obligaţi să facă slalom printre maşini şi asta pentru că trotuarele se aflau sub stăpânirea zăpezii.

Cei care au ales vineri să nu se deplaseze prin oraş cu automobilul propriu, putem spune că Regia Autonomă de Transport (RATC) Constanţa a pus a pus bătaie toate cele 156 de maşini ale unităţii. „De asemenea, trei buldo-excavatoare au acţionat pentru a curăţa baza de autobuze şi capetele de linie, iar o utilitară a împrăştiat clorură de sodiu”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Dimitru Coicu, directorul RATC Constanţa. În ceea ce priveşte traficul rutier pe drumurile naţionale, acesta s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, nefiind drumuri zone cu circulaţie întreruptă. DN 2A, DN 22 A, DN 22C, DN 3C, DN 22, DN 39, DN 39E, B, C, D, DN 38, DN 3 au fost acoperite vineri cu zăpadă frământată şi tasată, îngreunând traficul. Dacă pe unele drumuri grosimea stratului de zăpadă este de 2-5 cm, pe altele aceasta ajunge şi la 10-15 cm. Spre exemplu, grosimea stratului de zăpadă pe DN 3 este de 10-15cm. Utilajele pentru deszăpezire de la Tuzla, Mangalia, Moviliţa, Basarabi, Cobadin, Băneasa, Giurgeni, Nicolae Bălcescu, Hârşova, Tariverde şi ale punctului de sprijin Constanţa au acţionat permanet pe drumurile naţionale, pentru a facilita traficul rutier. Nici drumurile judeţene nu au fost blocate de zăpada căzută din abundenţă peste Constanţa. „Circulaţia pe drumurile judeţene şi comunale se desfăşoară în condiţii de iarnă. Utilajele RAJDP Constanţa, echipate cu lame şi material antiderapant, actionează pe drumurile aferente zonelor Topraisar, Băneasa, Hârşova, Tariverde şi Cuza Vodă”, a precizat Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, care asigiură Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Trei localităţi fără curent

În urma viscolului puternic şi a ninsorii a fost afectată alimentarea cu energie electrică în mai multe localităţi din judeţul Constanţa. Astfel, au fost avariate 9 linii de medie tensiune, 37 de posturi de transformare, iar localităţile Vadu Oii, Brebeni şi Ciobanu nu sunt alimentate cu energie electrică. Echipele de intervenţie Enel Distribuţie Dobrogea vor acţiona în continuare pentru remedierea cât mai multor defecţiuni produse de fenomenele meteorologice şi reluarea alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate.

RAJA pregatită de intervenţii

Reprezentanţii Comandamentului pentru situaţii de urgenţă la nivelul S.C. RAJA S.A asigură permanenţa la conducerea acţiunilor specifice întreprinse în această perioadă, 24 de ore din 24. Astfel, la toate secţiile RAJA, atât la nivelul celor din municipiu, cât şi la nivelul celor din judeţ, se asigură permanenţa pentru a se putea interveni cu promptitudine.
„Pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi a celor de canalizare s-au constituit echipe specializate de intervenţie cu toate utilajele necesare, iar numărul personalului care asigură intervenţia s-a triplat. Numai la nivelul municipiului Constanţa, 25 echipe de lucru dotate cu toate utilajele necesare sunt pregătite să intervină la toate solicitările”, a menţionat Irina Oprea, purtătorul de cuvînt al RAJA SA.

66 de persoane au solicitat Ambulanţa
Pentru intervenţiile în judeţ au fost pregătite 25 de ambulanţe. Pe parcursul zilei de vineri, doar în 5 ore, s-au înregistrat 66 solicitări, dintre care patru pentru persoane căzute în stradă din cauza poleiului.

Porturile au fost închise

Din cauza vântului puternic, Autoritatea Navală Română, Căpitănia Zonală Constanţa a suspendat, vineri, manevrele în Portul Midia, şi Portul Constanţa Nord şi Sud maritim. Până la îmbunătăţirea vremii, toate manevrele portuare de acostare şi plecare de la cheu a navelor, precum şi operaţiunile de încărcare-descărcare sunt suspendate.

vineri, 18 decembrie 2009

DSV avertizează „Cumpăraţi carne de porc din unităţi autorizate”

Din meniul tradiţional al sărbătorilor de iarnă la români nu lipseşte carnea de porc. Cârnaţi, caltaboşi, tobă, şunculiţă, friptură, sărmăluţe şi piftie – toate vor fi din belşug şi pesele constănţenilor în perioada următoare. Pentru a evita toxiinfecţiile alimentare şi infectările cu parazitul Trichinella Spiralis cetăţenii trebuie să respecte o serie de regului. Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa îi sfătuiesc pe constănţeni să cumpere carne şi produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar, pentru a evita posibilele îmbolnăviri. Celor care conform tradiţiei vor sacrifica porcul în gospodărie li se recomandă să testeze carnea înainte de consum. „Sfătuim cetăţenii să testeze carnea în circumscripţiile sanitar veterinare pentru controlul alimentelor, preţul testului trichineloscopic fiind de 7 lei. Cei din mediul rural se pot adresa medicul veterinar din comună. Oamenii trebuie să stie că prin sărare, afumare sau uscare larvele de trichinela nu se distrug”, a declarat Gheorghe Dincă, directorul coordonator al Directiei Sanitare Veterinare Constanţa. Inspectorii sanitar veterinari amintesc constănţenilor că dacă îşi sacrifică animalele în gospodărie pot folosi carnea acestora doar pentru consumul propriu, fiind interzisă comercializarea acesteia. Pe piaţă ar trebui să intre doar carne provenită de la purceii crescuţi în exploataţii profesionale. Aceştia vor fi sacrificaţi în abatoare autorizate sanitar veterinar. Carnea va fi ştampilată cu marca de sănătate aplicată de medicul veterinar oficial din unitatea de abatorizare şi marca de identificare aplicată de operatorul din sectorul alimentar. Astfel, cumpărătorii vor şti exact de unde provine carnea respectivă. (Nicoleta BACIU)

Constănţenii nu mai închiriază apartamentele pentru petrecerile de iarnă

Oferta de petrecere a Revelionului 2010 la majoritatea restaurantelor de la malul mării este destul de variată. Şi fiindcă traversăm o perioadă de criză, singura problemă, pentru cei care vor să facă Revelionul la restaurant, este reprezentată de costuri, preţurile variind între 130 şi 270 de lei/persoană. O variantă mai ieftină ar fi petrecerea Revelionului într-un apartament închiriat. Totuşi, comparativ cu anul trecut, anul acesta nici o persoană nu şi-au manifestat interesul pentru o astfel de variantă. „Anul acesta nu avem nici o solicitare pentru închirierea unui apartament pentru perioada sărbătorilor. Cel puţin la agenţia noastră. Majoritatea preferă negocierile directe, fără intermediul unei agenţii imobiliare”, a precizat, pentru cotidianul „Replica”, Daniela Munteanu, directorul agenţiei Gino Top Hause din municipiul Constanţa. Potrivit acesteia, majoritatea celor care şi-au manifestat dorinţa de a închiria o locuinţă o vor pentru perioada sezonului estival. Lipsa solicitărilor mai este determinată şi de faptul că chiar dacă au dorit să închirieze o locuinţă, pentru a organiza o petrecere privată, proprietarii sunt dezinteresaţi să-şi înstrăineze imobilul pe o perioadă scurtă de timp, cu atât mai mult cu cât unele petreceri se finalizează cu pagube materiale. Chiar şi anul acesta, când piaţa imobiliară a cunoscut o scădere semnificativă faţă de anul trecut, proprietarii ignoră acest tip de închiriere. „Proprietarii refuză, în general, să închirieze locuinţele doar pentru Revelion”, a explicat Daniela Munteanu. Totuşi, constănţenii care vor să-şi închirieze o locuinţă pentru o perioadă mai mare există oferte pe site-urile de anunţuri. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor imobiliare, preţurile variază între 100 şi 250 de euro la garsoniere, între 120 şi 300 de euro la apartamentele cu două camere şi între 150 şi 330 la apartamentele cu trei camere. (N.BACIU)

Magazinul DeCase.ro a intremediat 4.224 de tranzacţii

MagazinulDeCase.ro este primul serviciu online românesc de promovare a ofertelor provenite direct de la proprietari, în baza unui preţ fix, fără comision. Lansat în octombrie 2006, MagazinulDeCase.ro a intremediat 4.224 de tranzacţii imobiliare, dintre care cea mai cunoscută este vila cunoscutului om de afaceri Cristian Ţânţăreanu, care a fost vândută pentru 3.5 milioane de euro. În urma procesului de integrare cu Elephanto.ro, MagazinulDeCase.ro şi-a extins serviciile ajungând la o prezenţă naţională în 10 judeţe. Totalul tranzacţiilor efectuate prin MagazinulDeCase.ro se ridică la 621.132.655 de euro, iar comisionul economisit a ajuns la o valoare de 37.267.959 de euro. Imobilele din Constanţa postate pe site-ul MagazinulDeCase.ro au preţuri cuprinse între 20.000 de euro şi 1.800.000 de euro. Astfel, cea mai ieftină garsonieră, construită în anul 1985, în Năvodari, având 22 m2, costă 20.000 de euro, iar cea mai scumpă garsonieră, situată în Mamaia, cu suprafaţa de 62 m2 costă 75.000 de euro. În cazul apartamentelor de două camere, cel mai mic preţ este pentru o locuinţă din Năvodari, în suprafaţă de 45 m2 pentru care potenţialul client va scoate din buzunate 31.000 de euro, în schimb, cel mai scump apartament cu două camere, are o suprafaţă de 117 m2, este situat în complexul Spectrum Residence şi costă 215.000 de euro. (N.B.)

Marinarii de pe Spica Gas riscă să petreacă Crăciunul în Grecia

Cu toate că Federaţia Internaţională a Transportatorilor s-a implicat în rezolvarea cazului celor şapte marinari români de pe nava Spica Gas, care au fost abandonaţi în Grecia de către armator, încă nu se ştie exact dacă aceştia vor face sărbătorile acasă. „Deocamdată situaţia lor este incertă. Navigatorii fac tot posibilul să se întoarcă acasă, aşa cum e şi firesc, dar Autorităţile Navale din Grecia se opun şi nu le eliberează actele, cu toate că doi marinari se simt rău şi nu mai pot fi reţinuţi pe navă. Astăzi (ieri - n.r.) consulul României în Grecia, Excelenţa Sa Nicolae Anton urma să se mai întâlnească încă o dată cu reprezentanţii autorităţilor navale din Pireu, pentru a-i convinge să elibereze actele marinarilor, ca aceşti să poată ajunge acasă”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Adrian Mihălcioiu, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor pentru România şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Amintim că, cei şapte marinari nu şi-au mai primit salariile restante din luna septembrie. Valoarea totală a datoriilor armatorului faţă de navigatori se ridică la 75.000 de euro. Pentru a veni în sprijinul acestora, ITF a acţionat în instanţă armatorul. Navigatorii ar trebui să primească salariile după vânzarea navei Spica Gas. Nava Spica Gas plecase în voiaj din Portul Midia încărcată cu gaz lichefiat şi a ajuns în portul grecesc Pireus, unde a devenit cauza unui litigiu declanşat între fostul şi actualul armator. (N.B.)