duminică, 14 noiembrie 2010

Radu Mazăre „Pentru două săptămâni de vacanţă în Papua am cheltuit cât alţii într-o zi la Monte Carlo”

Proaspăt întors din vacanţa petrecută în Papua Noua Guinee, edilul Constanţei, Radu Mazăre, a organizat, ieri, o conferinţă de presă, în care a povestit cu lux de amănunte aventura de care a avut parte. „Acum trei ani, când am fost în Indonezia, mi-am făcut planuri să ajung în Papua. A fost senzaţional. Am întâlnit triburi, oameni care trăiesc numai din pescuit, mânâncă banane şi alte frucute pe care le culeg din junglă. Ei nu au au curent, nu au ceas, nu au televizor. Am făcut scufundări la 36 de metri alături de rechini şi pisici de mare. Când se apropia un rechin stăteam mai mult pe lângă recif, pentru că ei se tem să se apropie ca să nu se rănească. Ghidul nostru, un australian, chema rechinii cu o sticlă de plastic, care producea nişte zgomote de peşte. Când am ieşit din apă aveam costumele zgâriate”, a povestit Radu Mazăre. Edilul a mai spus că natura din Papua Noua Guinee este ca în filmul «Avatar». „Cred că cei care au făcut filmul «Avatar» s-au inspirat din Papua Noua Guinee. Am avut o vacanţă gen Discovery”, a mai adăugat Mazăre. Despre aborigeni, edilul spune că sunt nişte oamneni „foarte dulci”. „Nu ne-au cerit niciodată bani. Când i-am anunţat că vom veni la ei în vizită ne-au întâmpinat cu dansuri şi flori”, a mai adăugat edilul Constanţei. Fiind întrebat, dacă ar pleca din ţară, Radu Mazăre nu a stat pe gânduri şi a precizat: „Dacă aveam 20 şi ceva de ani plecam din ţară în lumea largă, ca să o cunosc”. În ceea ce priveşte costurile vacanţei de vis, primarul s-a lăudat că a cheltuit mai puţin în două săptămâni în Papua decât alţii o fac într-o zi la Monte Carlo. „Biletul de avior, tur-retur costă în jur de 1500 de euro, plus câte 100 de euro pe zi şederea pe vaporaş. Nu am cheltuit bani, pentru că nu am avut unde. Prin urmare, vacanţa a costat cam 3000 de euro de persoană”, s-a lăudat, cu economiile făcute, Radu Măzăre. Ca suvenir, Mazăre spune că a primit o statuetă care reprezintă un papuaş cu o placă de surf. (Nicoleta BACIU)