joi, 30 septembrie 2010

Sindicatele de la Petromidia au amânat greva anunţată pe 4 octombrie

Angajaţii de la Rominserv şi Rompetrol Logististics de pe platforma rafinăriei Petromidia au decis să amâne greva pe care urmau să o declanşeze pe data de 4 octombrie. „La Rominserv suntem în negocierea contractului colectiv de muncă, care urmează să fie semnat pe 1 octombrie. De aceea, am decis să amânăm greva pe care o anunţasem pe 4 octombrie. În plus şi revizia tehnică a instalaţiilor va fi finalizată pe 1 noiembrie”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Petre Tancău, liderul sindicatului Petrochimistul. Pe de altă parte, sindicaliştii de la Petrochimistul au decis să meargă în instanţă pe conflict de drepturi pentru creşterea salarială prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. „Noi suntem în conflict salarial cu conducerea companiei. Ne-a fost promisă o majorare salarială de 8%, adică cu 300 de lei pentru fiecare angajat, care nu a fost respectată. Deocamdată am amânat greva, dar protestele vor continua, dacă nu vor primi majorările salariale”, a mai spus Tancău. În ceea ce priveşte măsurile luate de ANAF în scandalul legat de datoria istorică a grupului, acestea nu au afectat deocamdată producţia rafinăriei. „La aceasă oră, sechestrul pus de Fisc nu afectează producţia rafinăriei. Dacă vom ajunge ca sechestrul sau executarea silită să afecteze producţia, atunci vom protesta cu certitudine”, a mai spus Tancău. Amintim că la începutul lunii august, 1.100 de angajaţi de la Năvodari au încetat lucrul în semn de protest că nu le sunt majorate salariile. (N.B.)