marți, 27 iulie 2010

Bătaia de joc a universităţii „Spiru Haret” Sute de studenţi impuşi să susţină din nou examenul de licenţă

Absolvenţii promoţiilor 2008-2009 ai universităţii „Spiru Haret” care îşi continuă studiile la masterat la alte universităţi sunt într-o situaţie tristă. La un an, respectiv, doi, de la terminarea studiilor, aceştia sunt nevoiţi să susţină din nou examenele de licenţă. Situatia este de-a dreptul tragică pentru cei care au reuşit să facă un an sau doi de masterat. Aceştia au pierdut
nu doar anii de studii, dar şi taxele, anuale, pe care le-au plătit. „Am absolvit Facultatea de Psihologie de la Spiru Haret, la ID, în anul 2009. Am vrut să urmez studiile de masterat de la universitatea „Ovidius”, dar nu am putut din cauza scandalului provocat de faptul că diplomele de licenţă emise pentru specializările neautorizate/neacreditate din cadrul instituţiei nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei. În septembrie 2009, am sunat la Ministerul Educaţiei şi mi s-a spus că va fi publicată o metodologie, în baza căreia vom putea fi admişi la studiile de masterat. Lucru care s-a şi întâmplat şi am devenit studentă la universitatea „Andrei Şaguna”. Vreua să precizez că, anul trecut, am fost respinsă de la examenul de titularizare, pe care urma să-l suţin la specilizarea „consiliere psihologică”. Zilele trecute, câteva colege de la „Spiru”, care au fost respinse şi în acest an de la examenul de titularizare, au mers în audienţă la rectorul universităţii Aurelian Bondrea, care le-a spus că între 15-30 septembrie vom susţine din nou examenul de licenţă, în aceeleaşi condiţii şi la aceleaşi centre ca anul trecut”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Mărioara P. Tânăra este revoltată că va fi obligată să repete anul de masterat, pentru care a plătit 1200 de lei. Mai mult, penstru susţinerea examenului de licenţă din 2009, fiecare absolvent al universităţii a scos din buzunate câte 500 de lei. „În aceste condiţii, am pierdut un an la master, pentru că nu pot să am diplomă de licenţă din 2010 şi masteratul să-l fi început în 2009, pentru că la un masterat nu te poţi înscrie fără a avea diploma de licenţă. Pentru un an de licenţă am plătit taxa de 1200 de lei, bani pe care îi pot considera aruncaţi pe vânt”, a mai spus Mărioara P. În situaţia tinerei se află zeci de foşti masteranzi, care acum sunt nevoiţi să susţină, din nou, examenul de licenţă. Potrivit rectorului Universităţii „Andrei Şaguna”, prof. Aurel Papari, 56 de foşti masteranzi vot fi nevoiţi să susţină la toamnă examenul de licenţă. Amintim că anul trecut, reprezentanţii Universităţii „Spiru Haret” susţineau că diplomele eliberate de universitate sunt legale. În pofida promisiunilor celor de la „Spiru”, diplomele la specializările de la învăţământul la distanţă (ID) şi la o parte din specializările la învăţământul la frecvenţă redusă (IFR), nu au fost recunoscute nici în acest an.