marți, 25 mai 2010

Universitatea Ovidius, pregătită să primească noii studenţi

Universitatea „Ovidius” va da startul, începând cu 12 iulie, înscrierii bobocilor la studii de licenţă, pentru anul universitar 2010-2011. Potrivit reprezentanţilor universităţii, înscrierile se desfăşoară între 12 şi 20 iulie, iar între 21 şi 26 iulie se vor susţine probele de concurs. „La ora actuală, universitatea are 16 facultăţi, 46 de programe de licenţă, 76 de programe de specializare, 82 – de masterate şi 8 şcoli doctorale. În total, în prezent, la noi îşi fac studiile peste 21.000 de studenţi”, a declarat Victor Ciupină, rectorul universităţii. Potrivit acestuia, pentru anul universitar 2010-2011, conducerea instituţiei de învăţământ superior a solicitat Ministerulului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un număr de 9.944 de locuri, din care 3.250 sunt la forma de învăţământ fără taxă, iar 6.694 de locuri la cu taxă. Taxele percepute de universitatea „Ovidius” se situează între 2000 şi 5500 de lei. Astfel, cei mai mică taxă de şcolarizare - 2000 de lei - o vor plăti viitorii studenţi de la Facultatea de Matematică şi Informatică. Ceva mai mult - 2300 de lei vor scoate, anual, din buzunare cei care vor să devină studenţi la Facultatea de Ştiinţe Economice. Cea mai mare taxă urmează să o achite viitorii medici şi actorii. Astfel, studenţii de la Facultatea de Medicină vor plăti, anual, câte 4.800 de lei, iar cei de la Facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară – câte 5.500 de lei. De asemenea, taxe peste 5.000 de lei vor plăti viitorii studenţi de la Facultatea de Arte. (N.B.)