Astăzi, peste 85% dintre cadrele didactice de la malul mării vor participa la Greva generală de o zi, care face parte din programul protestelor, stabilit de liderii principalelor sindicate din învăţământ. „În judeţul nostru, peste 85% dintre membrii de sindicat şi-au dat acordul de a participa la Greva generală de o zi. În oraşul Constanţa, 100% dintre profesorii de la Grupul Şcolar de Telecomunicaţii, Colegiul de Arte „Regina Maria” şi Şcoala nr. 6 „Nicolae Titulescu” intră în grevă. În şcolile, licee şi grădiniţile din Cernavodă, 65%, iar în Năvodari, 70%. De asemenea, la Băneasa, 100% dintre cadrele didactice membre ale sindicatului intră în grevă, iar în Mangalia, aproximativ 80%. Azi (ieri – n.r.) am anunţat, printr-o adresă oficială, Inspectoratul Şcolar General despre acţiunea noastră”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ioana Purcărea, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) din Constanţa. La rândul săi, inspectorul şcolar general, Elena Buhaiev, a precizat că acţiunea de protest a cadrelor didactice nu va afecta proba de bacalaureat programată în unele licee în data de 22 aprilie. „Cei câţiva profesori care vor intra în grevă vor fi înlocuiţi cu alte cadre didactice, prin urmare nu există nici un pericol ca proba de bacalaureat să aibă de suferit. De asemenea, vor fi înlocuiţi şi profesorii de la celelalte ore, în consecinţă elevii care nu se vor prezenta la şcoală vor primi absenţe”, a menţionat Elena Buhaiev.
Profesorii de la UMC, solidari cu greva profesorilor
Sindicatul Universităţii Maritime din Constanţa, afliat Alma Mater, în semn de solidaritate pentru colegii din mediul preuniversitar, vor manifesta, azi, o acţiune de protest, între orele 8.00 şi 13.00. „Peste 70% dintre profesorii universitari şi-a dat acordul de a participa la această acţiune de protest. Studenţii sunt şi ei solidari cu noi. Prin urmare, mâine (azi – n.r.) la UMC nu se vor ţine ore. Urmează să reprogramăm cursurile pentru a recupera materia”, a conchis Ion Omocea, liderul de sindicat de la UMC din Constanţa. (Nicoleta BACIU)