duminică, 11 aprilie 2010

Primarul din Aliman ţine audienţele la Căminul Cultural

Primarul din comuna constănţeană Aliman, Gheorghe Topalu, şi-a mutat biroul în Căminul Cultural din localitate încă din luna ianuarie. Şi asta din cauza faptului că vechea clădire a primăriei a fost demolată, iar în locul acesteia a început construcţia unui imobil modern, care va avea şi o sală de şedinţe, dar şi birouri pentru toţi angajaţii. „În locul vechiului sediu al primăriei se constuieşte o clădire nouă, P+1. Investiţia se ridică la 390.000 lei, iar fondurile pentru această lucrare sunt alocate de Consiliul Local. Sperăm ca acestă construcţie va fi gata în luna septembrie a acestui an. Până atunci ne-am mutat, provizoriu, în Căminul Cultural”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, edilul din Aliman, Gheorghe Topalu. În ceea ce îi priveşte pe locuitorui satului Dunăreni, aceştia vor avea, în viitorul apropiat, apă la robinet 24 de ore din 24. „În prezent, schimbăm reţeaua de apă în satul Dunăreni, care are 13 kilometri. Am reuşit să terminăm 50% din lucrare, iar valoarea acesteia se ridcă la 700.000 de lei. Foarte curând, locuitorii din Dunăreni vor avea apă la robinet ca orăşenii, 24 de ore din 24”, s-a lăudat primarul Gheorghe Topalu. (N.B.)