luni, 29 martie 2010

Potrivit raportului IPP, Deputatul Gheorghe Dragomir şi senatorul Nicolae Moga, cei mai prezenţi la sesiunile de vot

De Nicoleta BACIU

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a făcut public un nou raport de monitorizare a activităţii parlamentarilor la zi, şi anume sinteza sesiunii legislative septembrie - decembrie 2009. Raportul a fost realizat pe baza informaţiilor statistice disponibile în paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului României. Ultima accesare s-a făcut în data de 14 ianuarie 2010. Raportul IPP conţine informaţii referitoare la toţi deputaţii şi senatorii, în ce priveşte: prezenţa la votul în plen a fiecărui parlamentar în sesiunea septembrie - decembrie 2009, activitatea fiecărui deputat şi senator, numărul iniţiativelor legislative înaintate de fiecare senator şi deputat, luările de cuvânt în plen, declaraţii politice şi iniţiativele legislative depuse de parlamentari în perioada monitorizată. „În pofida unor critici din partea parlamentarilor rămânem la părerea că prezenţa la lucrările Camerelor reprezintă un principal indicator al evaluării, de către cetăţeni, a modului în care un ales îşi îndeplineşte mandatul. Institutul pentru Politici Publice admite public faptul că este dificil, pentru toţi parlamentarii, mai ales pentru cei care au funcţii în partid şi sunt vectori de imagine din însărcinarea partidului să lipsească de la alte evenimente politice din afara Parlamentului sau să nu onoreze întotdeauna invitaţiile de participare la diferite emisiuni ale presei respectiv evenimente ale societăţii civile”, se spune în raportul IPP. Sesiunea legislativă septembrie - decembrie 2009 a fost una mai specială pentru că în această sesiune a avut loc şi campania pentru alegerile prezidenţiale, iar o mare parte dintre deputaţi şi senatori au fost implicaţi la Bucureşti sau în propriile circumscripţii şi colegii. De altfel, atât la Senat cât şi la Cameră s-a anunţat suspendarea lucrărilor pentru ca parlamentarii să meargă în colegii pentru desfăşurarea campaniei. „Pentru elaborarea raportului s-au luat în calcul exclusiv voturile finale electronice date în plenul Camerei eputaţilor/Senatului. În urma centralizării voturilor exercitate, s-a constatat faptul că la Camera Deputaţilor au fost exprimate 168 de voturi finale iar la Senat 212 voturi finale”, se mai spune în raportul Institutului.

Un singur deputat constănţen a avut o prezenţă de aproape 100%

Dintre deputaţii de Constanţa, doar unul, Gheorghe Dragomir, PNL, a avut o prezenţă de 92,9% (locul 52) la voturile finale din plenul camerii Dputaţilor. Urmează Constantin Chirilă, PD-L, cu 79,2% pe locul 111 şi Manuela Mitrea, PSD+PC, cu 78,0%, locul 118. Eduard-Stelian Martin, PSD+PC, ocupă locul 248 cu 54,2%, iar Ileana Cristina Dumitrache, PSD+PC, se clasează pe locul 257, cu 52,4%. Urmează Mihai Lupu, PNL, pe locul 285, cu 41,1%, iar deputatul Matei Radu Brătianu, PSD+PC, ocupă locul 286, cu 40,5%. Ultimile două locuri 298 şi 301, au revenit lui Zanfir Iorguş, PD-L, cu 34,5%, şi, respectiv, Marei Stavrositu, PD-L, cu 33,3%. De asemenea, nici un senator constănţean nu a reuşit să fie prezent la toate sesiunile de vot ale Senatului. Pe primul loc al clasamentului de află Nicolae Moga, PSD+PC, cu care a avut o prezentă de 66,0%. În clasament urmează Mircea Marius Banias, PD-L, cu 55,2%, Puiu Hasotti, PNL, cu o prezentă de 50,0% şi Alexandru Mazăre, PSD+PC, cu o prezentă de doar 34,9%.

Un reprezentant al Constanţei a avut cele mai multe propuneri legislative

Pe lângă prezenţa la sesiunile de vot, propunerile legislative înaintate Biroului Permanent de către parlamentari sunt un indicator care permite realizarea de clasamente. Dintre toţi deputaţii de Constanţa, doar unul, Constantin Chirilă, PDL, s-a calsat pe locul trei, în Topul deputaţilor cu cele mai multe iniţiative legislative. Constantin Chirilă a depus anul trecut 50 de iniţiative legislative, dar nici una dintre acestea nu a devenit lege. Din păcate, în Topul senatorilor cu cele mai multe iniţiative legislative de la începutul mandatului până în decembrie nu se regăseşte nici un reprezentant al constănţenilor.

miercuri, 24 martie 2010

Faleza din zona Cazinoului riscă să se prăbuşească în mare


Locul preferat de cei mai mulţi dintre constănţeni - faleza din zona Cazinoului din muncipiul Constanţa - riscă să rămână doar o amintire.
Ieri, o porţiune din faleză a crăpat, existând riscul de a se prăbuşi în mare. Autorităţile locale au împrejmuit, imediat, zona, pentru a-i proteja pe constănţenii, care au ieşit, ieri, la o plimbare. „Deocamdată zona a fost împrejmuită, iar mâine (azi - n.r.) pe faleză va merge un expert în structuri de rezistenţă, care va stabili ce măsuri trebuie luate. După aceea vom vedera şi de ce buget vom avea nevoie”, a declarat, pentru cotidainul „Replica”, Ionuţ Pripişi, directorul Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa.
Problema erodării falezelor nu este o noutate pentru nimeni: falezele din Eforie, Tuzla, Costineşti, Vama Veche sunt şi ele pe cale să se prăbuşească în apele mării, dacă autorităţile nu se vor grăbi să le reabiliteze. „Eroziunea este un proces natural, se întâmplă oriunde în lume nu doar în România. Noi am început de acum 3 ani reabilitarea falezelor Constanţa, Tuzla, Costineşti şi Eforie. Dar continuarea lucrărilor depind de banii alocaţi de la Guvern”, ne-a spus Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Dobrogea - Litoral „Apele Române”. La rândul său, directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, Simion Nicolaev, a menţionat că există un „megaplan”, care a fost elaborat acum 4 ani şi în care sunt cuprinse reabilitările plajelor şi a falezelor naturale pe zona Midia – Vama Veche. Costurile acestui „megaplan” de ridică la 400 miloane de euro. „Important este să începem cu lucrurile prioritare, dar nici pentrtu acestea nu sunt încă bani”, a subliniat Simion Nicolaev. (N.BACIU)

La Constanţa se poartă „neplata salariilor” Angajaţii societăţii CFR Marfă, filiala TCM, sunt disperaţi că nu şi-au primit salariile


În judeţul Constanţa, neplata salariilor timp de mai multe luni a devenit o modă, respectată cu sfinţenie de angajatori. Astfel, pe modelul societăţilor IMUM Medgidia sau SFIF Constanţa, a venit rândul societăţii CFR Marfă
Ferry-Boat, filiala Transport Maritim şi de Coastă (TCM), care a uitat să plătească salariile angajaţilor din luna ianuarie. Cei 95 de angajaţi ai societăţii sunt disperaţi şi susţin că merg, astăzi, în audienţă la directorul CFR Marfă Bucureşti, Mihai Frăsinoiu, pentru a-şi cere drepturile salariale. „Societatea are două ferry-boat-uri: Mangalia şi Eforie. La ora actuală, ambele nave sunt trase pe dreapta. Pentru că navele nu pot fi abandonate la voia întâmplării, fără a avea la bord echipe de siguranţă, 50 de oameni au fost trimişi în şomaj tehnic, iar restul fac de serviciu, prin ture, pe ambele nave”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Cezar Dediu, ofiţer pe
ferry-boat-ul Mangalia. Potrivit acestuia, în urmă cu două săptămâni, angajaţi au organizat un miting de protest, dar au rămas, şi la această oră, doar cu promisiuni neonorate. „Am dicutat şi cu directorul CFR Marfă Bucureşi, Mihai Frăsinoiu, şi cu Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Ambii ne-au promis că maxim în două săptămâni vom lua salariile. Azi (ieri – n.r.) este ultima zi când trebuia să primim banii, după cum ne-a promis ministrul Berceanu. Dar, din păcate, nu le-am primit”, a mai spus Cezar Dediu. Sindicaliştii din cadrul CFR Marfă Ferry-Boat speră totuşi că discuţiile pe care le vor purta, astăzi, cu directorul CFR Marfă Bucureşti, vor fi pozitive şi oamenii îşi vor primi banii care li se cuvin. Suma salariilor restante se ridică la 300.000 de lei, la care se mai adaugă şi avansul pentru luna martie – 50.000 de lei. „În total, avem de recuperat 350.000 de lei”, a precizat liderul Sindicatului din cadrul CFR Ferry-Boat, Florin Ghinea.

600.000 de lei costă repunerea în funcţiune a unei singure nave

În prezent, CFR Ferry-Boat are 95 de salariaţi şi două nave: Mangalia şi Eforie. „Navele Mangalia şi Eforie au fost oprite la ţărm în august 2008, respectiv mai 2009. Ambele nave au efectuat, de-a lungul anilor, voiaje transportând diferite mărfuri. În prezent, ferry-boat-urile sunt ţinute în stare de conservare, pentru că nu mai au acte de registru şi de clasă. Actele costă în jur de 600.000 de euro pentru fiecare navă, ca să fie pusă în funcţiune”, a mai spus Florin Ghinea.

Micul geniu de la Şcoala „Ion Jalea” – Radu Alexandrescu



Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Jalea” din municipiul Constanţa are printre sutele de elevi un mic geniu - Radu Alexandrescu. „E un copil deosebit. Cu certitudine pot să zic că este un mic geniu. Anul acesta, Radu a obţinut Premiul I la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Bilogige, Premiul II la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Fizică, Locul I la Discursul în limba ebgkeză, Menţiune la Olimpiada Naţională de Chimie, Diplomă de participare la Olimpiada Naţională de Chimie”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Gica Roşu, directorul adjunct al unităţii şcolare. Radu Alexandrescu are 15 ani şi este elev în clasa a VIII-a. Este un elev de nota 10, a adunat în palmares zeci de diplome şi menţiuni de la toate concursurile şi olimpiadele la care participă, începând cu clasa a V-a. „Îmi place mult chimia, biloglogia, fizica, dar şi engleza şi franceza. În viitor vreau să-i ajut pe oameni să devină sclavii nimicului”, ne-a povestit Radu, care are o întregaă teorie despre ce înseamnă să fii om liber, sclav sau sclav al nimicului. „La 5 ani, Radu a fost diagnosticat Asperger, adică cu autism înalt funcţional. De atunci am făcut toate psihoterapiile posibile. Unele l-au ajutat, altele i-au făcut mai mult rău. Am încercat să-i fac pe toţi să ne înţeleagă, dar de multe ori m-am lovit de nepăsarea celor din jur. M-a durut că părinţii copiilor din clasa lui Radu îmi spuneau să-mi mut copilul la altă şcoală. Am avut însă tot sprijinul doamnelor directori”, ne-a povestit Grazziela Alexandrescu, mama băiatului. Radu este însoţit la şcoală de mama, care îl aduce şi îl ia seara, când se termină orele. Pentru el copii sunt gălăgioşi. „Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc. E periculos la şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo”, ne-a explicat Radu. Elevul trăieşte în lumea sa, este atent la ore, se împacă bine cu profesorii, pe care îi consideră prieteni. „Acasă Radu nu poate sta singur. Vrea să mă ştie mereu lângă el, chiar şi atunci când stă la calculator. Sunt ca un fel de extensie a lui. El are nevoie mereu de ajutorul meu: să se îmbrace, să tragă apa la toaletă”, ne-a destăinuit Grazziela Alexandrescu. (N.B.)

Salvamarii constănţeni au început pregătirile pentru sezonul estival

Salvamarii care, pe parcursul întregului sezon estival, veghează asupra siguranţei turiştilor, nu stau nci iarna fără activitate. Astfel, pentru a fi în formă fizică bună, cei 10 salvamari constănţeni se antrenează de 4 ori pe săptămână la bazinul de înot. „Acum sunt în toi pregătirile pentru sezonul estival: facem antrenamente şi reparăm ambarcaţiunile din dotare”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Gabi Culea, coordonator al Serviciului de Salvamar din cadrul Asociaţiei Naţionale a Salvamarilor Profesionişti din România (ANSP). În ceea ce priveşte dotarea, salvamarii dispun de 7 ambarcaţiuni rapide de intervenţie: 4 în Mamaia şi 3 în Constanţa; 17 ambarcaţiuni cu rame şi 30 de caiace. Amintim că vara trecută, potrivit contractului încheiat cu primăria Constanţa, pe plajele din staţiunea Mamaia şi din Constanţa, au fost prezenţi, 130 de salvamari. De asemenea, salvamarii au avut la dispoziţie 18 foişoare şi 5 puncte medicale. „Sperăm ca în acest sezon estival să avem toate dotările necesare, mai bune ca cele de anul trecut, pentru a putea răspunde promt oricăror provocări”, a mai spus Gabi Culea. (N.B.)

„Funeriu şi badea Boc pun speranţele pe foc” 300 de profesori au protestat, ieri, în faţa Prefecturii Constanţa


Peste 300 de profesori constănţeni au participat, ieri, la un marş de protest.
Ei au pornit în marş, în jurul orei 12.00, de la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar în jurul orei 12.30 au ajuns în faţa Prefecturii. Înainte de a porni spre Prefecură, liderii sindicali i-au înmânat inspectorului şcolar general, Elena Buhaiev, lista cu revenidcările profesorilor. „Am discutat cu ministrul Educaţiei, Funeriu, care m-a asigurat că sunt bani pentru salariile profesorilor. Cu toate acestea, voi transmite ministrului solicitările dumneavoastră”, le-a spus sindicaliştilor inspectorul şcolar general. La rândul ei, Ioana Purcărea, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar din Constanţa a solicitat de la ISJ să acorde mai multă atenţe dialogului social. „Insistăm pe dialogul social între inspectorat şi sindicate”, a subliniat Ioana Purcărea. Pe tot parcusul marşului de protest, profesorii au scandat: „Hoţii, hoţii!”, „Nu vrem să cerşim, noi vrem să muncim!”, „Guvernanţii repetenţi!”, „Boc, Boc nu te vrem de loc!” şi „Guvernul Boc o să facă poc!”, după care au intonat imnul României. Dascălii au afişat bannere şi pancarte cu mesaje la adresa Guvernului, precum „Promisiunile guvernanţilor nu ţin de foame”, „De ce ucideţi cu bună ştiinţă învăţământul din România?”, „Vă invităm să «trăiţi bine»” cu salariul unui salariat din învăţământ, iar dacă nu reuşiţi, faceţi ca noi – supravieţuiţi”, dar şi Ana, Luca, Teo, Dej au băgat spaima-n burghezi, Funeriu şi badea Boc pun speranţele pe foc. Tot pe loc.. pe loc... pe loc.. de veci”. Protestul a fost organizat de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar din Constanţa. Potrivit liderilor de sindicat, profesorii sunt nemulţumiţi de ordonanţa adoptată de Guvern, care va duce la reducerea a peste 15.000 de posturi din sistem (Ordonanţa 114), de diminuarea veniturilor din învăţământ şi anularea drepturilor câştigate prin contractele colective de muncă şi prin actuala legislaţie (Ordonanţa 1 şi Legea 330). „În cazul în care Guvernul nu va răspunde solicitărilor noastre, putem ajunge la boicotarea examenelor sau la blocarea anului şcolar. Dar astfel de acţiuni trebuie făcute în colaborare cu celelalte sindicate”, a declarat liderul sindical Ioana Purcărea. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate şi de sumele destinate cheltuielilor de personal pe baza standardelor de cost pe elev şi prescolar pe anul 2010.

Sindicaliştii au fost primiţi de subprefectul Mircea Iustian

La finalul mitingului, reprezentanţii biroului judeţean al FSLI au dialogat cu subprefectul Mircea Iustian, căruia i-au înmânat, ca şi în cazul Inspectoratului Şcolar Judeţean, lista revendicărilor. „Am obţinut promisiunea ca, pe data de 30 martie să se întrunească, pe plan local, Comisa de Dialog Social pe problemele învăţământului, la care vor participa toate autorităţile competente din judeţ”, a declarat Ioana Purcărea

Criza a ieftinit chiria spaţiilor comerciale, dar a alungat şi clienţii


Criza economică şi-a făcut de cap nu doar în buzunarlele românilor, dar şi în domeniul închirierii şi valorificării de spaţii comerciale. Astfel, în ultimul timp, tot mai multe spaţii comerciale din municipiul Constanţa au rămas şi fără clienţi, şi fără cumpărători. Multe dinte micile afaceri au dat faliment, iar spaţiile comerciale în care s-au derulat activităţile acum sunt în aşteptarea de noi clienţi. Municipiul Constanţa este plin de spaţii comerciale de închiriat, iar marile magazine care oferă spaţii pentru comerţ sunt mai mult goale decât pline. Chiar dacă preţurile chiriilor au scăzut foarte mult, comercianţii nu-şi mai permit nici aşa să ia în locaţie un spaţiu pentru a-şi desfăşura activitatea. Operatorii imobiliari care se ocupă de închirierea şi vânzarea spaţiilor comerciale spun că piaţa este reflectată de puterea de cumpărare a constănţenilor. „Majoritatea comercianţilor tind să închirieze suprafeţe comerciale cu suprafeţe mici, de până în 50 de metri pătraţi. În aşa fel, ei încearcă să evite riscul unor cheltuieli foarte mari. De aceea, micii comercianţi, în special începătorii, caută spaţiile situate pe princialele bulevarde ale oraşului. Pe de altă parte, şi proprietarii de spaţii comerciale sunt selectivi în ceea ce priveşte profilul chiriaşilor, dat fiind faptul că sunt activităţi care ar determina modificarea structurii spaţiului. Vorbim totuşi de o piaţă lipsită de o cerere certă în ciuda preţurilor cu mult mai mici faţă de anii anteriori. În ceea ce priveşte cumpărarea de spaţii comerciale, preţurile au scăzut foarte mult, de la 35 - 40 de euro metrul pătrat, în anii anteriori, la 10 - 15 euro metru pătrat, în acest an”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Nicoleta Gheroghiu, reprezentaul agenţiei imobiliare Real Invest din muncipiul Constanţa. De altfel, unii operatori de pe piaţa imobiliară din Constanţa au şi renunţat să se mai ocupe de tranzacţii cu spaţii comerciale din cauza faptului că nu mai sunt atât de profitabile.

marți, 23 martie 2010

La malul mării, 70% dintre profesori au spus „Da” protestului cataloagelor

De Nicoleta BACIU

Cu toate că Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar din Constanţa a recomandat profesorilor să nu treacă notele în catalog, ca o primă formă de protest, nu toţi dascălii constănţeni au ţinut cont de această recomandare. Astfel, profesorii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” susţin că nu vor participa la nici una dintre acţiunile revendicative. „De ce să protestez dacă oricum nu sunt bani? Ce sens are?!”, a menţionat profesorul de religie de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Potrivit liderului de sindicat al Colegiului „Carol I” din municipiul Constanţa, Alexandra Sălcianu, deja au existat presiuni din partea ministerului în rândul profesorilor, prin care aceştia au fost obligaţi să treacă notele. „Au existat deja presiuni în sensul că ni s-ar fi transmis că prin lege noi suntem obligaţi să încheiem la sfârşitul anului şcolar situaţia şi aceasta înseamnă să trecem şi notele în cataloage. Totuşi, dacă este o hotărâre la nivel naţional şi nu una doar pe plan local sau la nivel de şcoală, aceasta devine obligatorie ca formă de protest aleasă de noi. Prim urmare, opţiunea noastră este să nu trecem notele, pentru a nu ajunge în situaţia neplăcută şi ilegală în care mediile să ne fie încheiate de altcineva”, a declarat Alexandra Sălcianu. Potrivit liderului sindical, din cei peste 80 de profesori din cadrul colegiul „Carol I”, 60 şi-au dat deja acordul de a participa la proteste. „Cei 60 de colegi, care au semnat pentru calendarul de proteste, şi-au asumat în mod automat şi faptul de a nu trece notele în catalog. Şi până la urmă chiar dacă vor trece notele, ei au semnat că nu vor încheia mediile la sfârşitul anului şcolar”, a mai explicat liderul de sindicat de la colegiul „Carol I”. La rândul său, liderul SLSIP, Ioana Purcărea, susţine totuşi că, la nivel de judeţ, 70% dintre profesori sunt de acord cu protestul cataloagelor.

Profesorii constănţeni organizează azi un marş

„Azi, cel puţin câte 10 profesori din fiecare unitate de învăţământ din judeţ vor ieşi în stradă, pentru a organiza un marş de protest pe traseul Inspectoratul Şcolar - Prefecturii Constanţa. Sperăm să participe colegii din toate unităţile şcolare ale judeţului”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ioana Purcărea, liderul SLSÎP din Constanţa. Orarul protestelor continuă cu pichetarea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei - pe 20 aprilie. La rândul lor, federaţiile din învăţământ vor organiza un miting la începutul lunii mai. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de sumele destinate cheltuielilor de ersonal pe baza standardelor de cost pe elev şi prescolar pe anul 2010, dar şi de faptul că s-au anunţat reduceri în învăţământul preuniversitar.

De azi, profesorii încep greva cataloagelor

Începând de astăzi, cadrele didactice au decis să nu mai treacă nici o notă în cataloage, iar pe data de 22 aprilie vor intra în grevă generală pentru o zi. „Noi am trimis în toate unităţile şcolare din judeţ orarul protestelor noastre. Le-am recomandat colegilor noştri din şcoli să nu mai treacă în cataloage notele elevilor. Bineînţeles, orele se vor desfăşura în mod normal, iar elevii vor fi evaluaţi, însă notele vor fi trecute în caietele profesorilor şi vor fi aduse oricând la cunoştinţa copiilor şi părinţilor. Sperăm că toţi colegii mei vor înţelege că doar aşa putem obţine rezolvarea revendicărilor”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ioana Purcărea, liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar din Constanţa. Astfel, potrivit lidetului sindical, pe 23 martie, între orele 12.00 şi 14.00, vor fi organizate un marş şi un miting pe traseul sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean - Prefectura Constanţa. După aceea urmează pichetarea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei –pe 20 aprilie. La rândul lor, federaţiile din învăţământ vor organiza un miting la începutul lunii mai. „Pe 22 aprilie va fi organizată, pe plan local, o grevă de avertisment în şcoli. Adică vor fi suspendate orele, iar profesorii vor dezbare proiectul legii educaţiei”, a mai spus Ioana Purcărea. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de sumele destinate cheltuielilor de personal pe baza standardelor de cost pe elev şi prescolar pe anul 2010, dar şi de faptul că s-au anunţat reduceri de posturi din învăţământul preuniversitar. Sindicaliştii ameninţă că, dacă în urma acestor actiuni de protest nu vor fi găsite solutii pentru problemele educaţiei, la începutul lunii iunie, ar putea fi declanşată greva generală pe termen nelimitat, care va duce la neîncheierea situaţiei scolare, deci la blocarea anului şcolar. (N.B.)

Directorul şi adjunctul şcolii nu pot fi membri de partid

Potrivit proiectului Legii educaţiei, directorul şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar nu pot fi membri de partid pe perioada mandatului. „Cred că este o decizie corectă, deoarece proiectul Legii educaţiei prevede depolitizarea şi democratizarea educaţiei. Directorul şi directorul adjunct ai unităţii de învăţământ preuniversitar îşi vor suspenda activitatea politică pe perioada exercitării mandatului”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Elena Buhaiev, inspectorul şcolar general de la ISJ din Constanţa. Potrivit ei, această prevedere nu se referă însă la conducerea Inspectoratelor Şcolare Judeţene. „Inspectorii şcolari au fost numiţi pe criterii politice dintotdeauna”, a mai spus Elena Buhaiev. Potrivit proiectului educaţiei, conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar va fi asigurată de un director şi de Consiliul de administraţie al şcolii. Ocuparea funcţiei de director se va face prin concurs organizat de către Consiliul de administraţie al şcolii. Directorul va încheia un contract de management cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află unitatea de învăţământ. În cazul învăţământului superior, ocuparea în acelasi timp a unei funcţii de conducere în universitate şi a uneia de demnitate publică este interzisă. Amintim că această prevedere a fost cuprinsă şi în proiectul Legii educaţiei elaborat în mandatul ministrului Ecaterina Andronescu. În prezent, ocuparea acestor funcţii este exclusiv politică, directorii fiind, în marea lor majoritate, membri ai partidului sau partidelor politice aflate la putere. (N.B.)

După reorganizare, Societatea IMUM Medgidia va rămâne cu 80 de salariaţi

De Nicoleta BACIU

Programul de reorganizare al uneia dintre cele mai mari societăţi constructoare de maşini agricole din România, IMUM S.A. din Medgidia va fi finalizat la sfârşitul lunii aprilie. „La ora actuală lucrăm la planul de reorganizare al societăţii, care va fi gata la sfârşitul lunii aprilie. După aceea îl vom prezent creditorilor, adică Direcţiei de Finanţe Publice a judeţului Constanţa, angajaţilor şi primăriei Medgidia. Potrivit planului de reorganizare, societatea va rămâne cu circa 80 de angajaţi, dintr-un total de 136, cât sunt în prezent”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Liviu Chiriţă, liderul sindical de la IMUM. Potrivit acestuia, reorganizarea presupune şi identificarea unei componente productive, care să asigure satisfacerea creanţelor către creditori. „În prezent mai avem câteva contracte, dar nu sunt suficiente. De fapt, lunile martie-aprile sunt o perioada moartă pentru noi”, a mai spus liderul de sindicat. Revenind la situaţia complicată a societăţii IMUM, măcinată de datorii către stat, Liviu Chiriţă a menţionat că societatea s-a înscris la Masa Credală, pentru recuperarea salariilor din lunile iunie-octombrie 2009. „Ne-am înscris la Masa Credală pentru recuperarea salariilor de anul trecut. Valoarea acestora, plus penalizările, se ridică la 1.300.000 de lei”, a mai spus Liviu Chiriţă. În aceeaşi ordine de idei, liderul de sindicat a precizat că cei 136 de angajaţi, câţi au mai rămas din 160, au primit slariile abia pentru luna ianuarie. „Sperăm că vom primi şi avansul pentru februarie, ca să avem bani de Paşte”, a mai adăugat Liviu Chiriţă. Amintim că societatea IMUM a intrat în reorganizare după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis să rezilieze contractul de privatizare al IMUM Medgidia. În ultimul an, societatea IMUM a întârziat timp de mai multe luni salariile angajaţilor, a înregistrat datorii către stat, iar comenzile onorate au fost din ce în ce mai puţine. La rândul său, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului susţine întru totul reorganizarea societăţii IMUM SA.

Constanţa, în gardă din cauza gripei aviare

Cu toate că primul caz de gripă aviară a fost depistat, zilele trecute, într-o zonă izolată din judeţul Tulcea, medicii veterinari constănţeni au început şi ei controalele pe platformele avicole din judeţ. „Chiar dacă judeţul nostru este situat la zeci de kilometri distanţă de focar, am luat şi noi măsuri de prevenţie imediate. Medicii veterinari din fiecare circumscripţie vor supraveghea sanitar-veterinar păsările domestice şi sălbatice din localităţile constănţene”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Gheorghe Dincă, directorul coordonator al Direcţiei Sanitar Veterinare din judeţul Constanţa. Potrivit acestuia, deşi nu sunt precizări din partea Autorităţii Naţionale, la Constanţa au fost adoptate o serie de măsuri de prevenire a apariţiei de focare în judeţ, specialiştii DSVSA mergând în control pe platformele avicole. „În primul rând, se verifică respectarea modului de biosecuritate. Fermele sunt obligate, în permanenţă, să-şi ia măsuri de profilaxie, pentru evitarea oricăror probleme. Apoi, prin inspecţiile făcute de echipele noastre se verifică dacă sunt păsări moarte în zonă, caz în care vor fi duse la laborator şi analizate conform procedurilor. De altfel, aceste măsuri sunt luate periodic, nu doar cu ocazia apariţiei acestui mic focar în Tulcea”, a încheiat reprezentantul DSVSA Constanţa. (Nicoleta BACIU)

Pentru anul 2010-2011, Universitatea „Ovidius” oferă o paletă largă de specializări

Campusul Universităţii „Ovidius” găzduieşte, timp de trei zile – 19-21 martie - Zilele porţilor deschise, în cadrul cărora facultăţile vor prezenta viitorilor studenţi oferta educaţională a anului universitar 2010-2011. Astfel, absolvenţii claselor a XII-a îşi pot deja forma o părere vizavi de specializările scoase la concurs în cadrul acestei manifestări. „Dacă anul trecut, la Zilele deschise, am avut circa 8000 de vizitatori, anul acesta sperăm să fie şi mai mulţi. Mai ales că studenţii au organizat Caravana Universităţi, în cadrul căreia au mers prin liceele din judeţ, dar şi din ţară, şi au discutat cu viitorii lor colegi, deocamdată elevi în clasa a XII-a. Anul acesta, toţi elevii vor putea vizita Sediul Facultăţii de Medicină, laboratoarele, săli de curs şi seminarii, cămine studenţeşti, biblioteca, baza sportivă şi cantina. De asemenea, am rugat primarii din localităţile constănţene să le pună la dispoziţie elevilor mijloace de transport, pentru ca aceştia să poată ajunge la manifestarea universităţii”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Aurelia Lăpuşan, directorul biroului de presă al universităţii. În prima zi de prezentare a ofertei educaţionale, a fost lansat şi Ghidul candidatului la studenţie, ediţia 2010-2011. Pentru anul universitar 2010-2011, conducerea instituţiei de învăţământ superior a solicitat Ministerulului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un număr de 9.944 de locuri, din care 3.250 sunt la forma de învăţământ fără taxă, iar 6.694 de locuri la cu taxă. Menţionăm că diploma de absolvire a Universităţii „Ovidius” este recunoscută în spaţiul Uniunii Europene.
Tradiţionala manifestare „Zilele porţilor deschise” este prima de acest gen din anul acesta şi poate fi vizitată după următorul program: sâmbătă, de la 9-18 şi duminică, de la 9-14. (Nicoleta BACIU)