duminică, 6 iunie 2010

In atentia parintilor: Unde chiulesc elevii, in functie de liceul la care invata

De Nicoleta BACIU

Sătui de atâta carte şi de încurajaţi de venirea verii, tot mai mulţi liceeni confundă băncile şcolii cu fotoliile comode din baruri. De altfel, elevii nici nu trebuie să depună prea mari eforturi pentru a găsi un local în care să-şi bea în linişte cafeaua şi să-şi fumeze ţigara. Spre exemplu, tinerii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au la dispoziţie trei cafenele, amplasate chiar în coasta unităţii de învăţământ. „Alfa şi Beta”, „Cafe D’Art” şi „Cafe Do Brasil” sunt doar câteva dintre localurile care se deschid odată cu unităţile şcolare şi unde chiulangii se ascund în timpul orelor, în timp ce colegii lor încearcă să-l descifreze pe Pitagora sau să-l înţeleagă pe Eminescu. Colegii lor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au şi ei la discreţie baruri unde pot petrece „timpul liber” dintre lecţii, cum ar fi: „Famous”, „Cafe Back”, „Cin-cin”, dar şi „Cafe Mozaic”. Situate în buricul Peninsulei, localurile sunt pline ochi dis-de-dimineaţă de liceeni „tobă de carte”, care discută dezinvolt despre orice, mai puţin teme şi lecţii, afişând o vestimentaţie atent asortată, accesorizată cu un telefon mobil de ultimă generaţie. Tinerii de la liceul „George Călinescu” au şi ei la dispoziţie un local de fiţe, „Asterix”, care este vizitat de chiulangii cu dare de mână de la „Călinescu. Mai săraci în opţiunile „baruri şi cafenele” sunt elevii de la Grupul Şcolar „C.A.Rosetti”. Învăţăceii de aici trebuie să se mulţumească cu un singur chioşc „Hard and chic”, situat la câţiva metri de unitatea de învăţământ, unde se adună grupuri-grupuri la o bârfă mică. În aceeaşi situaţie se află şi liceenii de la Grupul Şcolar Industrial de Electrotehnică şi Telecomunicaţii din Constanţa. Aceştia se pot „relaxa” în timpul orelor la „Papa bun”, unde se ascund de ochii vigilenţi ai directorului Gheorghe Gavrilă, pentru a-şi savura în linişte ţigara şi cafeaua.

Poliţiştii de proximitate, la vânătoare de chiulangii

Pentru a stopa acest fenomen, poliţia de proximitate porneşte, lunar, în căutarea chiulangiilor prin oraş. „În luna martie, colegii mei au reţinut 18 elevi, care în timpul orelor se aflau în baruri şi cafenele. Cu certitudine, însă, numărul elevilor care în timpul orelor se plimbă prin oraş este mult mai mare”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, ofiţerul Iulian Mândruţă de la Poliţia de Proximitate. Luaţi la întrebări de poliţia de proximitate, chiulangii îşi motivează plecarea de la ore prin diverse motive: ba că profesorul s-a îmbolnăvit, ba că şi-au uitat manualele acasă sau au venit cu lecţia neînvăţată. „Infractorii” au fost denunţaţi de oamenii legii conducerilor unităţilor şcolare, unde aceştia învaţă. În aceste condiţii, şcoala urmează să ia măsuri împotriva elevilor care pleacă nemotivat de la ore. „Conform regulamentului intern al şcolii, la 10 absenţe nemotivate se scade nota la purtare cu un punct. Cei care depăşesc 20 de absenţe primesc un preaviz de exmatriculare, iar tinerii care au mai mult de 40 de absenţe vor fi exmatriculaţi cu drept de reînscriere în anul următor”, a precizat Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean din Constanţa. Chiar şi cu acest regulament strict, elevii sunt descurcăreţi şi fac rost de adeverinţe medicale pentru a-şi motiva absenţele.

miercuri, 2 iunie 2010

Medicii constănţeni au protestat, luni, în toate unităţile sanitare din judeţ

Peste 400 de medici şi personal TRSA s-au adunat, ieri dimineaţă, în curtea Spitalului Judeţean din Constanţa, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern. „Am colegi care primesc salarii de doar 600 de lei. Cui ce vor rămâne dacă guvernul va tăia 25%? De asemenea, la Spitalul Judeţean din Constanţa şi la această oră mai sunt restanţe din 2009. Solicităm să ni se acorde tichetele de masă, primele de stabilitate. Totodată, cerem să nu mai foie făcute externalizări din spital”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Nicolae Manea, liderul Sindicatul SANITAS din Constanţa. Potrivit acestuia, cadrele medicale cer guvernanţilor să renunţe la măsurile anunţate, la reducerea salariilor cu 25%, la tăierea a 15% din pensii, la reducerea numărului de paturi preconizată (care va duce la reducerea posturilor), la tăierea biletelor de tratament compensate. Ieri, în timpul grevei, asistenţa medicală a fost asigurată de o treime din personal. „Protestul s-a terminat la ora 10, pentru că şi fiind puţini angajaţi la Spitalul Judeţean trebuia să asigurăm toate urgenţele. Următorul protest va fi organizat, pe data de 2 iunie, în faţa Prefecturii din Constanţa. La mitingul de miercuri vor paricipa 600 de sindilalişti de la SANITAS”, a mai spus Nicolae Manea. Tot ieri, s-au aflat în grevă şi cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Constanţa. Aceştia au organizat, la rândul lor, o grevă de avertisment, în curtea instituţiei. La protest au participat personalul care nu era de tură. „În lunile noiembrie - decembrie 2009 ne-au scăzut 31% din salariu, în ianuarie 2010 a fost introdusă legea unică a salarizării, din cauza căreia am mai pierdut 10% din salarii. Acum, se anunţă o micşorare cu 25% a salariilor”, a menţionat Albu, liderul Sindicatului „Ambulanţa” din Constanţa. În semn de protest, salvările au circulat ieri, de la plecarea din unitate şi până la întoarcere, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. (Nicoleta BACIU)

Marinarul român, Teofil Virgil Creţu, de pe MV RIM este în viaţă

Echipajul de pe cargoul MV RIM, sub pavilion nord-coreean, care săptămâna trecută era ameninţat cu execuţia de către piraţii somalezi, aşteaptă în continuare salvarea din partea armatorului sirian. „Fostul armator al nevei care este un libanez a zis că plăteşte el suma cerută de piraţi. Dar vrea ca armatorul sirian să-i dea nava cu tot cu încărcătură la jumătate de preţ. Aşa mi-a povestit Teo, cu care am vorbit şi duminică. Teo mi-a mai zis că, până la urmă, poate că armatorul sirian va ceda şi va plăti răscumpărarea cerută de piraţi – 300.000 de dolari. Mă bucur totuşi că piraţii nu şi-au pus în aplicare ameninţările şi nu i-au împuşcat pe Teo şi pe căpitanul sirian al navei”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Mariana Andrei, prietena navigatorului român Teofil Virgil Creţu. Potrivit acesteia, în eliberarea navigatorului român de pe cargorul MV RIM, s-a implicat şi Dorel Onaca, consilierul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Piraţii toată ziua mânâncă un fel de iarbă, care îi ameţeşte şi toată ziua sunt drogaţi. Noaptea însă stau de veghe pentru că în zona Golfulu Aden patrulează navele militare ale NATO. Am vorbit şi pe navă cu marinarul român, şi cu prietena acestuia. Vom face tot posibilul pentru a-l salva pe marinarul nostru din mâinile piraţilor”, a menţiinat Dorel Onaca. Amintim că nava Rim a fost capturată de piraţii somalezi, în Oceanul Indian, în nord-vestul Golfului Aden, pe 3 februarie. Echipajul este format din zece marinari, unul român, iar ceilalţi sirieni. Proprietate a companiei libiene White Sea Shipping, cargoul MV Rim plecase din România şi nu şi-a anunţat ruta la autorităţile care supraveghează traficul în Oceanul Indian. (Nicoleta BACIU)

Faleza Nord se prăbuşeşte Constănţenii din cartier trăiesc, zi de zi, cu frica în sân


Una dintre cele mai frumoase zone ale Constanţei, cartierul Faleza Nord, este în pericol de prăbuşire. Blocurile de locuinţe construite înainte de 1989, dar şi vilele cu vedere la mare apărute ulterior, sunt amplasate pe faleza care se fisurează văzând cu ochii. Pereţii de beton de susţinere a malului deja s-au prăbuşit în mare, iar aleea de promenadă este plină de crăpături şi gropi.

Locatarii din cele cinci blocuri: BM 13, 14, 15, 16, 17 de pe strada Pescarilor povestesc că, de fapt, strada urma să se numească Bulevardul Mării. „Se alege praful din toate dacă nu avem grijă. Între cele două diguri mai era unul mai mic, din stabilopozi, care prin 2004 a căzut în mare. De atunci, valurile au avansat şi au distrus şi peretele de beton, care a căzut iarna trecută. În 2004, eram administrator la toate cinci blocuri şi am făcut demersuri către toate instituţiile, cerându-le să înalţe alt dig. Dar peste tot ni s-a răspuns că nu sunt bani. În faţa blocului în care locuiesc eu – BM 15 fuge pământul. Uiteţi-va, şi scările de la intrarea în bloc au alunecat. Mi-e tare teamă că până la urma va cădea toată faleza”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Constantin Şerban. Pe faleză nimeni nu a respecat legea construcţiilor. Dovadă - zecile de vile somptuoase, care au apărut ca ciupercile după ploaie pe marginea falezei. Majoritatea locatarilor din blocurile de alături susţin că acestea prezintă un real pericol pentru stabilitatea şi siguranţa locuinţelor, pentru că pun presiune prea mare asupra falezei. „Nu se respectă distanţa dintre clădiri. Unii şi-au făcut vilele chiar pe marginea falezei, iar temeliile acestora pun în pericol rezistenţa mecanică a blocurilor”, a mai spus Constantin Şerban. Oamenii se plâng că plaja cu care se mândreau acum 10 ani a dispărut de tot. „Dacă autorităţile vor face la loc digul, posibil să reapară şi plaja. Dar acum mai mult ne facem griji pentru siguranţa noastră şi ne este frică să nu se prăbuşească toate blocurile în apa mării”, a menţionat Constantin Şerban. Reprezentaţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral susţin că problema Falezei Nord le este cunoscută. „În anul 2007 a fost finalizat un Master Plan privind reabilitarea falezelor la nivelul întregului litoral. La sfârşitul lui 2009, după ce au fost terminate şi toate studiile, am despus cererea de finanţare la Bruxelles. Acum aşteptăm banii, pentru a începe reabilitarile falezelor. Mai există însă şi problema vilelor, care au fost făcute fără a se ţine cont de normele de construcţie. Casele pun o presiune şi mai mare pe faleza erodată de apele mării. Pentru reabilitarea eroziunii falezelor avem nevoie de 134 de milioane de euro”, a declarat, pentru cotidianul Replica de Constanţa, Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

miercuri, 26 mai 2010

Viaţa unui băieţel de trei ani, curmată de un incendiu

Un băieţel de trei ani şi şase luni din localitatea Medgidia a murit, marţi dimineaţă, într-un incendiu violent, care a lăsat pe drumuri întreaga familie. Pompierii de la staţia Medgidia au intervenit, ieri dimineaţă, în jurul orelor 1.47, cu două autospeciale, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la imobilul în care locuia familia lui Ionel Petrache. După mai multe ore de luptă cu flăcările, militarii au reuşit să stingă focul, care a distrus toată locuinţa, lăsând întreaga familie fără un acopreriş deasupra capului. Din păcate, printre ruine, salvatorii au găsit trupul carbonizat al micuţului de 3 ani şi şase luni - Ion Alexandru. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, focul a pornit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată. „Familia locuia, ilegal, într-o baracă, situată într-o grădină în zona de nord a oraşului. Părinţii au nouă copii, nu lucrează şi trăiesc din alocaţiile copiilor. Azi dimineaţă (ieri dimineaţă – n.r.) am strâns 1000 de lei şi i-am dat familiei. De asemenea, îi vom ajuta financiar pe părinţi să-şi îngroape copilul. Din păcate, nu-i putem ajuta cu o locuinţă socială, pentru că, la ora actuală, nu avem nici una liberă. Până părinţii vor rezolva problema casei, doi copii vor fi luaţi de buncii paterni, iar restul de către fratele tatălui”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Marian Iordache, primarul din Medgidia. (N.B.)

80 de elevi din Medgidia, beneficiari ai programului „Scoală după şcoală”

În cadrul unui parteneriat realizat între Şcoala cu clasele I-VIII „Spiru Haret” din Medgidia şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din Bucureşti, 80 de copii vor beneficia de programul „Şcoală după şcoală”. „Vor fi înfiinţate 4 clase de tipul «şcoală după şcoală», în cadrul cărora 80 de elevi cu rezultate şcolare foarte slabe, din ciclul primar şi gimnazial, în special elevi de etnie romă, turcă şi din alte grupuri vulnerabile, vor fi meditaţi de învăţători şi profesori calificaţi pe toată durata unui an şcolar”, a precizat Nicolae Sandu, directorul şcolii „Spiru Haret”. Potrivit lui, programului „Şcoală după şcoală” se va desfăşura de luni până vineri, 4 ore/zi, timp de 10 luni şi va include activităţi de recuperare a materiei şi de utilizare a PC. De asemenea, proiectul va pune un accent ridicat şi pe implicarea părinţilor în educaţia copiilor. În acest scop se va planifica, lunar, o serie de ateliere de lucru, care vor consta în activităţi de lucru comune copil-părinte-învăţător. „Fiindcă una dintre principalele probleme cu care se confruntă elevii este sărăcia, prin acest proiect se va asigura zilnic, tuturor celor 80 de elevi, o masă gratuită, în valoare de 1,7 euro/copil şi rechizite şcolare. De asemenea, vor fi acordate şi 30 de burse sociale: câte 75 euro, timp de 12 luni, pentru cazurile sociale cele mai grave. În vederea stimulării competiţiei, sunt prevăzute şi 30 de burse de studiu: câte 10 euro/bursa, timp de 10 luni”, a mai spus directorul şcolii „Spiru Haret”. În cadrul proiectului, 75 de copii vor beneficia de un tratament stomatologic. (N.B.)

Marinarul Teofil Virgil Creţu, sechestrat de piraţi: „Primii executaţi vom fi eu şi căpitanul sirian”


Pentru echipajul de pe cargoul MV RIM, sub pavilion nord-coreean, care de patru luni se află în mâinile piraţilor somalezi, a început numărătoarea inversă. Ajunşi la capătul răbdării, bandiţii de mare ameninţă că vor începe executarea echipajului. Cotidianul „Replica” a reuşit, ieri dimineaţă, să intre în dialog telefonic cu marinarul român Teofil Virgil Creţu, capturat de piraţi, care ne-a povestit clipele de groază prin care trece de patru luni, împreună cu echipajul sirian. „Luni seara, piraţii ne-a adunat pe punte şi ne-au anunţat că nu mai vor să aştepte şi că ne vor executa, dacă banii nu vor ajunge la ei în 2 zile. Primii executaţi vom fi eu, pentru că sunt străin, şi căpitanul sirian, pentru că este şef. Restul echipajului va fi dus la mal, iar nava va fi scufundată. Armatorul nostru nu are bani, dar am găsit un arab bogat în Dubai, care este dispus să ne dea 300.000 de dolari, cât au cerut piraţii. Problema este că armatorul nu are bani ca să plătească un elicopter, care să aducă banii şi să-i arunce pe punte. Suntem într-o situaţie îngrozitoare. Am vorbit şi cu cei din Ministerul de Externe, care mi-au spus să fiu liniştit, dar ei nu ştiu prin ce trec eu. Ca să ne convingă că vor să ne execute, piraţii l-au legat pe un membru al echipajului, în vârstă de 60 de ani, pe punte şi trăgeau în aer. După aceea l-au scufundat de mai multe ori în apa mării. Mai mult, sunt două bande de piraţi, care se ceartă între ei. Cu ceva timp în urmă, cei de pe navă l-au împuşcat în picior pe unul din banda de pe uscat şi l-au aruncat într-o barcă. Suntem îngroziţi de ce ce întâmplă. Pentru piraţi nu contează nimic. Doar banii. Ne-au zis că dacă armatorul este sărac şi nu are bani să ne vindem casele şi copiii şi să le dăm banii, dacă vrem să ajungem acasă”, a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul „Replica”, marinarul român Teofil Virgil Creţu. Despre modul în care sunt trataţi de piraţi, timonierul român de 36 de ani, care este din Sulina, povesteşte că piraţii le-au luat toate bunurile, îi ţin închişi în cabine şi mereu le vorbesc de bani. „Nu avem nici mâncare, nici apă. Pentru băut folosim apa de ploaie, care se strânge în barca de salvare, pe care o fierbem şi o filtrăm înainte de a o bea. Facem duş cu apă de mare şi umblăm în aceleşi haine de când ne-au sechestrat. Piraţii mereu ne ameninţă. Bucătarul pare mai bun şi ne cheamă la telefon. Acum el a răspuns şi mi-a dat telefonul. Altfel, piraţii nu ne permit să vorbim des cu cei de acasă. Eu am noroc că nimeni nu înţelege limba română şi pot vorbi orice”, ne-a destăinut Teofil Virgil Creţu. Navigatorul român face apel către Guvernul român şi către Ministerul de Externe să-l ajute. „Suma de bani cerută de praţi este în Dubai. Avem nevoie doar de un elicopter sau avion, care ar aduce banii. România este membră NATO. La trei mile de noi patrulează o navă militară NATO, iar un elicopter mereu survolează zonă. Nu pot să înţeleg de ce nu putem fi ajutaţi”, a mai spus Teofil Virgil Creţu. De precizat că, soţia lui şi fiica de zece ani sunt plecate în Grecia şi nu ştiu de situaţia dramatică în care se află navigatorul.

Prietena marinarului: „Teo şi-a cerut iertare la telefon”

„Am vorbit luni seara cu Teo, la ora 23.45. Mi-a zis că acesta ar putea fi ultima noastră discuţie, dacă suma răscumpărării nu ajunge la piraţi în 2 zile. Şi-a cerut iertare.... L-am întrebat cum se simte? Mi-a zis că la ce mânâncă şi bea ar trebui să-i mulţumească lui Dumnezeu că mai este în viaţă. Teo mi-a spus că ce li se întâmplă, noi vedem numai în filme. Prima lună când îl întrebam ce mănâncă îmi zicea că piraţii îi hrănesc cu carne de capră. Apoi mi-a zis că mânâncă câte o lingură de orez pe zi. Zilele trecute mâncase o bucăţică de pâine cu zahăr. Iar ca sa poată bea apă, o filtrează prin mai multe pansamente. Dacă în prima lună li se permitea să mai iasă pe punte, de trei luni piraţii ţin echipajul închis în cabine”, ne-a desvăluit cu glasul tremurând Mariana Andrei, prietena marinarului. Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, a precizat că a fost contactat, luni, de către prietena marinarului, care i-a spus că bărbatul va fi ucis dacă piraţii nu vor primi răscumpărarea cerută. „Marinarul român i-a transmis prietenei sale că dacă piraţii nu vor primi suma de 400.000 de dolari îi vor executa pe el şi pe comandant. Am înleţes că armatorul a reuşit să adune 300.000 de dolari, dar nu a găsit modalitatea de a-i duce până în Somalia”, a menţionat, pentru cotidianul „Replica”, Adrian Mihălcioiu. Amintim că nava Rim a fost capturată de piraţii somalezi, în Oceanul Indian, în nord-vestul Golfului Aden, pe 3 februarie. Echipajul este format din zece marinari, unul român, iar ceilalţi sirieni. Proprietate a companiei libiene White Sea Shipping, cargoul MV Rim plecase din România şi nu şi-a anunţat ruta la autorităţile care supraveghează traficul în Oceanul Indian.

marți, 25 mai 2010

Universitatea Ovidius, pregătită să primească noii studenţi

Universitatea „Ovidius” va da startul, începând cu 12 iulie, înscrierii bobocilor la studii de licenţă, pentru anul universitar 2010-2011. Potrivit reprezentanţilor universităţii, înscrierile se desfăşoară între 12 şi 20 iulie, iar între 21 şi 26 iulie se vor susţine probele de concurs. „La ora actuală, universitatea are 16 facultăţi, 46 de programe de licenţă, 76 de programe de specializare, 82 – de masterate şi 8 şcoli doctorale. În total, în prezent, la noi îşi fac studiile peste 21.000 de studenţi”, a declarat Victor Ciupină, rectorul universităţii. Potrivit acestuia, pentru anul universitar 2010-2011, conducerea instituţiei de învăţământ superior a solicitat Ministerulului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un număr de 9.944 de locuri, din care 3.250 sunt la forma de învăţământ fără taxă, iar 6.694 de locuri la cu taxă. Taxele percepute de universitatea „Ovidius” se situează între 2000 şi 5500 de lei. Astfel, cei mai mică taxă de şcolarizare - 2000 de lei - o vor plăti viitorii studenţi de la Facultatea de Matematică şi Informatică. Ceva mai mult - 2300 de lei vor scoate, anual, din buzunare cei care vor să devină studenţi la Facultatea de Ştiinţe Economice. Cea mai mare taxă urmează să o achite viitorii medici şi actorii. Astfel, studenţii de la Facultatea de Medicină vor plăti, anual, câte 4.800 de lei, iar cei de la Facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară – câte 5.500 de lei. De asemenea, taxe peste 5.000 de lei vor plăti viitorii studenţi de la Facultatea de Arte. (N.B.)

În plină criză, Instituţiile bugetare din Constanţa au mai mulţi directori decât angajaţi

În România, pentru ca o instituţie bugetară să funcţioneze bine sunt inventate câte mai multe funcţii de director. Şi cine nu şi-ar dori un post de conducere, care aduce o serie de beneficii mai ales în condiţii de criză. În judeţul Constanţa există şi instituţii unde sunt şi câte opt directori, în condiţiile în care munca acestora ar putea fi repartizată unor şefi de servicii, fără a se aloca fondurile necesare funcţiilor de conducere, cu toate beneficiile pe care acestea le implică. Mai mult, sunt instituţii unde sunt în momentul de faţă şi câte doi directori plini: unul demis din funcţie potrivit ordonanţiei 37/2009, care şi-au recâştigat funcţia în instanţă şi acum trebuie remuneraţi conform postului ocupat şi unul instalat de către PDL. Cazuri concrete sunt cele ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Cei mai mulţi directori îi are Asociaţia Bazinală a Apelor „Dobrogea Litoral”. De administrarea apelor din Dobrogea se ocupă un director coordonator şi alţi 8 adjuncţi. Directorul general Csaba David, are doi directori generali adjuncţi: Ovidiu Gabor şi Virgil Cârstea şi încă şase directori de departamente. Veniturile din salariile actualei conduceri a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), la care nu se iau în calcul indemnizaţiile care le revin din faptul că au o funcţie de conducere sau din implicarea în proiecte, nu trec de 2.000 lei pe lună. Astfel, inspectorul şcolar general Elena Buhaiev şi adjuncţii Vianora Avădanei şi Maria Sorescu au salarii comparabile cu suma pe care o încasează pe lună un cadru didactic cu toate gradele didactice şi cu o vechime de peste 25 ani în activitatea profesorală. Dacă se adaugă şi sporurile de conducere, studiile pe care le-au parcurs, dar şi alte criterii care ţin de implicarea în proiecte, salariile pot trece de 3000 de lei. În cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Constanţa activează un director coordonator, Boris Parpală, şi alţi patru directori adjuncţi. Lunar aceştia primesc salarii de câte 2.000 de lei. La conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se află 3 directori adjuncţi şi unul coordonator - Gheorghe Dincă. Aceştia bagă, lunar, în buzunare, salarii de până la 3000 de lei. Conducrerea Casei de Pensii este asigurată de 3 directori: unul coordonator şi alţi doi adjuncţi. „Salariile noastre sunt confidenţiele şi nu pot să vi le comunic”, a fost răspunsul Corinei Samoilă, directorul coordonator al instituţiei. În ceea ce priveşte Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Constanţa, cei patru directori, dintre care trei adjuncţi şi unul coordonator primesc salarii de 2.000 de lei. La şefia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt 3 directori: unul coordonator şi alţi doi adjuncţi. Toţi trei primesc, lunar, pentru muncă depusă până la 2.000 de lei. Directorul coordonator al al Direcţiei Judeţene de Sport, Elena Frâncu, este remunerată cu 2.500 de lei. Un pic mai puţin, până în 2000 de lei primeşte adjunctul său – Isabela Stan. Salarii mai mare au şefii regiilor judeţene. Astfel, directorul general al Regiei Autonome de Transport Constanţa, Dumitru Coicu, primeşte, lună de lună, câte 5.400 de lei, în timp ce adjunctul său – 3.600 de lei.

duminică, 23 mai 2010

Rochii de mii de euro si taxe de participare Unde petrec elevii banchetul si cati bani sparg pentru o noapte

Cu toate că anul şcolar 2009-2010 se termină oficial pe data de 11 iunie, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a au intrat pe ultima sută de metri în ceea ce priveste pregătirea petrecerii de final. Rezervările la restaurant sunt deja făcute, dovadă că banchetul râmăne, în ciuda crizei, o demonstraţie de bunăstare a elevilor. Pentru a fi cei mai „cool” în noaptea petrecerii, tinerii au început să ia cu asalt magazinele de fiţe şi să-şi facă programări la saloanele de cosmetică. Atente cu vestimentaţia pe care o vor purta în seara petrecerii, fetele îşi pregătesc din timp rochia, accesoriile şi încălţămintea. Nici băieţii nu-şi neglijează ţinuta pe care o vor purta în noaptea cea mare a petrecerii. Cei mai mulţi dintre ei preferă clasicul costum, însa sunt şi care îşi îndreaptă atenţia spre haine obişnuite.

„Eu mi-am luat încă, de anul trecut, o rochie de 1000 de euro. Acum îmi caut pantofii potriviţi. Urmează să-mi fac programări la cosmetică, coafor şi manichiură”, ne-a povestit o elevă de la Grupul Şcolar Economic „Virgil Madgearu”. Adolescenta ne-a dezvăluit că banchetul se va ţine pe data de 4 iunie în salonul mic de la Restaurant Colonade. „Noi am apelat la o firmă de organizări evenimente, pentru a scăpa de bătăi de cap. De aceea, pentru petrecere am scos fiecare din buzunare câte 200 de lei. Vom fi 5 clase, în jur de 300 de persoane. Împreună cu colegii am decis ca din fiecare clasă câte 2 elevi, care nu-şi permiteau să achite costul banchetului, să intre fără a plăti”, ne-a mai spus tănâra. Colegele mai „modeste” în ţinute şi-au achiziţionat rochii de 400 de lei. În ceea ce îi priveşte pe tinerii de la Liceul „Decebal”, aceştia se vor distra pe data de 28 mai la restaurantul Dorna. „Eu am început pregătirile de acum două luni, când mi-am luat rochia. Am dat pe ea 900 de lei. Pe pantofi şi poşetă am cheltuit alţi 400 de lei. Acum mi-a rămas să văd cât mă va costa coafura şi machiajul de seara. Trebuie să arăt cât mai bine, că doar o dată este banchetul”, ne-a dezvăluit o elevă de la „Decebal”. Pentru distracţia de sfârşit de an, elevii de la „Decebal” vor scoate câte 100 de lei de persoană. Colegii lor de la la Liceul „George Călinescu” au decis să sărbătorească absolvirea liceului pe data de 4 iunie, la restaurantul Melody. „Vom merge toată promoţia la restaurant, adică 6 clase de a XII-a şi una de a VIII-a”, ne-au anunţat elevii. Tot la restaurantul „Melody” au decis să apeleze şi elevii de la liceul „Traian”, care se vor distra pe data de 28 mai. „Am vazut o rochie neagră, care mi-a plăcut. Şi costă doar 140 de lei. Mai vreau şi nişte pantofi mov sau roz, şi un colier. I-am spus deja mamei că dacă nu îmi dă bani pentru tot ce am nevoie, prefer să nu merg la banchet”, ne-a spus o elevă. Pentru banchetul de final, elevii care au ales restaurantul „Melody”, vor scoate din buzunare câte 200 de lei. Mirciştii, la rândul lor, au ales restaurantul „Astoria”, unde vor sărbători absolvirea liceului pe data de 11 iunie.

marți, 18 mai 2010

Modă şi fiţe de liceu Elevii de la „Mihai Eminescu” conduc maşini de 20.000 de euro


Deoarece la majoritatea liceelor constănţene bătălia nu se dă pentru note sau calificative, dar pentru maşini, telefoane mobile sau îmbrăcăminte de firmă, părinţii se sacrifică şi pe timp de criză, pentru ca fiul sau fiica să fie în rând cu lumea. La rândul lor elevii au două mari modele în viaţa de liceu: fiţoşii şi olimpicii. Celor din urmă elevii nu au ce să le reproşeze: învaţă bine, sunt educaţi, deşi cam tocilari. Fiţoşii au însă mai mult succes: poartă haine de firmă, au bani de cheluială, conduc maşini scumpe, au întotdeauna o glumă de spus şi sunt cei mai populari din liceu.

Am mers la câteva unităţi de învăţământ din municipiu, încercând să aflăm de la elevii care au ieşit la o bârfă mică, în timpul pauzei, cine sunt sunt cei mai populari elevi din liceul lor. La Colegiul „Mihai Eminescu”, elevii pe care i-ai întrebat cine sunt cei mai populari colgi ne-au răspuns unanim – Raluca Tapanea şi Cristina Petrescu. „Raluca este elevă în clasa a IX-a, învaţă binişor, dar vine îmbrăcată la ore ca la club, îşi dă aere de miss şi e tare mofturoasă”, ne-a povesit un coleg mai mare. Despre Raluca, în schimb, colegii spun că este cea mai frumoasă fată din liceu. „Învăţ în clasa a XI, sunt şefă de promoţie. Anul trecut am cochetat şi cu modelingul. Acum am renunţat pentru că mă pregătesc pentru exemanul de engleză”, ne-a destăinuit Cristina Petrescu, care conduce un Opel Astra, o maşină de peste 20.000 de euro, pe care a primit-o cadou acum două luni. „Părinţii mi-au făcut-o cadou de majorat”, ne spune Cristina, care vrea să urmeze facultatea de în Anglia: „Vreau să fac Finanţe şi Bănci şi să devin director de bancă”. Discuţia este întreruptă de motorul unei motociclete Yamaha. Posesorul motocicletei, Alin Panghios, învaţă şi el la Colegiul „Mihai Eminescu”. „Conduc motochicleta de un an jumătate. Unii colegi sunt indvidioşi, mai ales cei care au avut şi ei motoare şi au rămas fără ele după ce s-au accidentat. Alţii, în schimb, mă admiră”, ne-a relatat Alin. Următoarea oprire – Grupul Şcolar „C.A.Rosetti”. Şcolăriţele de aici au trecut demult de la stadiul de simplu elev. Se îmbracă numai de la firme cu renume şi au telefoane mobile de ultimă generaţie, iar pacheţelul de acasă s-a transformat într-o pizza comandată de la colţul străzii. „Colegele mele Anca Brădeanu şi Cristina Roşu, ambele din clasa a XI-a confundă sălile de calsă cu un ring de dans. Ele se îmbracă mai mult de cât provocator şi se vin la şcoală pentru a-şi etala ţinutele sexy”, a subliniat un elev de la Grupul Şcolar „C.A.Rosetti”. Nu în ultimul rând, şi liceul „Traian” „se laudă” cu fiţoşii săi. „Cristian Voinea se crede cel mai şmecher dintre elevii de a 10. Când are nevoie de ceva se poartă bine cu tine, după aia uită şi nici nu-ţi mai vorbeşte”, ne-a relatat un coleg de-al şmecheraşului din a X-a.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis: Eugen Bola şi Dragoş Poteleanu revin pe funcţiile ocupate până pe 25 mai 2009

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României i-a dat câştig de cauză lui Dragoş Potealenu, iar acesta se poate întoarce ca director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, pe poziţia ocupată de Emilia Murineanu. De asemenea, Înalta Curte a mai decis ca la şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa să se întoarcă Eugen Bola. Decizia este definitivă şi irevocabilă în ambele cazuri!

Demis din funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa pe data de 25 mai, în baza Ordonanţiei 37/2009, Eugen Bola aşteaptă deciza Ministerului Muncii pentru a reveni la şefia instituţiei. „Cu toate că decizia Înalite Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarul 1222/1/2010/D.2359/6.05.2010 este afişată pe site, s-ar putea ca Ministerul Muncii să-mi ceară această hotărâre, de aceea mai durează până revin pe funcţie. De asemenea, am mai solicitat şi acordarea drepturilor salariale începând din luna mai 2009. Avocata m-a sfătuit să cer şi daune cominatorii, adică penalizări pentru fiece zi de întârziere a plăţii drepturilor salariale”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Eugen Bola. La rândul său, actualul director coordonator al ITM din Constanţa, Florian Constantin, susţine că Eugen Bolă nu are nici o şansă de a reveni în fruntea instituţiei. „Eugen Bola are câştig de cauză pentru funcţia de inspector şef, care nu mai există. Acum există funcţia de director coordonator. De aceea, Eugen Bola nu are şanse să revină la şefia Inspectoratului”, a subliniat Florian Constantin. La rândul său, Dagroş Poteleanu, cel care a câştigat dreptul de a reveni pe postul de director adjunct al AJOFM Constanţa, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, faptul că se va instala în biroul Emiliei Murineanu abia după ce Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va semna ordinul. La rândul său, Romulus Mincă, şeful AJOFM Constanţa, a spus că decizia instanţei de judecată va fi respectată cu desăvârşire. Tot Mincă a mai precizat că Poteleanu ar putea fi detaşat de către ANOFM chiar în cea de a doua zi de la data reinstalării pe funcţie.

Societatea IMUM Medgidia a intrat în reorganizare

După luni de scandaluri şi proteste ale angajaţilor, procese de judecată şi salarii restante, una dintre cele mai mari societăţi constructoare de maşini agricole din România, IMUM S.A. din Medgidia, a intrat în reorganizare.
„Săptămâna trecută, am depus am depus la Judecătoria Constanţa programul de reorganizare. Este vorba despre o strategie prin care se va putea plăti în trei ani datoriile faţă de furnizori şi stat, care se ridică la 22.000.000 de lei”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Liviu Chiriţă, liderul sindical de la IMUM. Potrivit acestuia, reorganizarea presupune şi valorificarea excedentului de patrimoniu, care nu este încadrat în procesul de producţie. „Spre exemplu, IMUM are 37 hectare de teren, din care sunt folosite maxim 6. Restul hectarelor nu le folosim, dar plătim, anual, impozit pentru ele”, a mai spus Liviu Chiriţă. De asemenea, nu este exclus ca o parte dintre angajaţii societăţii să fie disponibilizaţi. Din cei 100 de angajaţi, cât sunt
la ora actuală la societatea IMUN vor rămâne 80. Revenind la situaţia complicată a societăţii IMUM, măcinată de datorii către stat, Liviu Chiriţă a menţionat că societatea s-a înscris la Masa Credală, pentru recuperarea salariilor din lunile iunie-decembrie 2009. „Ne-am înscris la Masa Credală pentru recuperarea salariilor de anul trecut. Valoarea acestora, plus penalizările, se ridică la 1.300.000 de lei”, a mai spus liderul de sindicat. În aceeaşi ordine de idei, Liviu Chiriţă a precizat că pentru anl 2010, salariaţii şi-au luat salariile abia pentru luna martie. Amintim că societatea IMUM a intrat în reorganizare după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis să rezilieze contractul de privatizare al IMUM Medgidia. În ultimul an, societatea IMUM a întârziat timp de mai multe luni salariile angajaţilor, a înregistrat datorii către stat, iar comenzile onorate au fost din ce în ce mai puţine. La rândul său, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului susţine întru totul reorganizarea societăţii IMUM SA.