duminică, 17 octombrie 2010

Luna trecută, 150 de constănţeni s-au plâns la ITM

Dacă anul trecut, constănţenii treceau mai uşor cu vederea întârzierile salariale sau neplata orelor suplimentare, în prezent, ei se luptă pentru fiecare leu câştigat prin muncă. Astfel, luna trecută, 150 de angajaţi şi-au reclamat patronii la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului, Florina Vişan, majoritatea angajaţilor reclamă faptul că nu şi-au primit drepturile salariale timp de mai multe luni. De asemenea, unele reclamaţii se referă la patronii care nu le-au făcut contracte de muncă sau că nu respectă salariul înscris pe contract. „Cele mai multe sesizări îi vizează pe angajatorii care nu au virat lefurile la timp sau pe cei care au tăiat plata altor drepturi salariale, precum orele suplimentare”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Florina Vişan. Potrivi ei, angajaţii mai reclamă şi faptul că patronii nu le eliberează adeverinţele care să ateste plata contribuţiilor către stat. De cele mai multe ori, aceste reclamaţii reprezintă punctul de plecare al controalelor efectuate de inspectorii de muncă. Pe lânga cele reclamate de angajaţi, reprezentanţii ITM mai găsesc, în timpul controalelor, şi alte nereguli, patronii societăţilor comerciale reclamate primind, în majoriatea cazurilor, amenzi usturătoare. (N.B.)

Aeroportul „Mihai Kogălniceanu” se modernizează


În conformitate cu strategia naţională prvind aderarea la Spaţiul Schengen, pentru perioada 2008-2011, unul dintre obiectivele aeroportului „Mihai Kogălniceanu” îl constituie dezvoltarea infrasturcturii şi a procedurilor necesare îndeplinirii criteriilor de aderare. Pentru organizarea punctelor de trecere a frontierei aferente prelucrării pasagerilor extra-schengen, în interiorul terminalelor vor fi prevăzute birouri, spaţii sau cabine speciale, pentru diferite sarcini, cum ar fi: liniile I şi II de control, asigurate prin cabine, camere de interviuri, camere pentru pasagerii cărora li s-a refuzat intarea în ţară, camere separate pentru pasagerii reţinuţi, precum şi pentru cei care solicită azil. „Pentru realizarea cerinţelor de mai sus este necesară execuţia de lucrări de intervenţie la constucţia existentă, de natura transformărilor şi compartimentărilor. Valoarea investiţii şi a dotărilor aferente se ridică la 318.360 de lei, bani proveniţi din surse proprii. Lucrările sunt preconizate să înceapă la 15 noiembrie 2011 şi finalizate până la 1 februarie 2011”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Elena Vâţă, purtătorul de cuvânt al aeroportului „Mihai Kogălnuceanu”. Potrivit ei, în perioada imediat următoare (2011-2013), aeroportul de la malul mării va demara repararea capitală a platformelor de staţionare a aeronavelor. „În cadrul acestui proiect vor şi consolidate şi reparate platformelor de staţionare şi a sistemelor de drenaj. În corelare cu aceste suprafeţe,se impune şi schimbarea instalaţiilor de balizaj aferente acestora, pentru sigurarea operării adecvate a aeronavelor de capacitate mare. Valoarea investiţiei este de aproximativ 207.049.000 dei, iar durata de execuţie este de 36 de luni”, a maispus Elena Vîţă. (Nicoleta BACIU)

Sindicaliştii de la DMHI nu vor să renunţe la greva generală

Angajaţii Şantierului Naval Daewoo – Mangalia, care au intrat de luni, 11 octombrie, în grevă generală pe termen nelimitat, sunt decişi să nu dea înapoi şi să continuie protestul. „Să nu uite directorii că în anul 2007, am fost în grevă 21 de zile. Suntem decis să nu renunţăm la grevă, până când solicitările noastre nu vor fi onorate”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, liderul Sindicatului „Navalistul” din cadrul DMHI, Marin Florian, care a precizat că, vineri, 15 octombrie, 50 de sindicalşti de la DMHI au pichetat sediul partidului PDL, filiala Mangalia. Acesta a mai spus că luni, 18 octombrie, la şantier va ajunge liberul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. Neînţelegerile între administraţia DMHI şi sindicatul „Navalistul” au început pe data de 15 februarie, odată cu negocierile noului contract colectiv de muncă. Sindicaliştii au solicitat majorarea salariilor cu 350 de lei, începând cu 15 mai 2010, promovarea angajaţilor şi acordarea unui spor de fidelitate. Pe 19 aprilie, sindicatul a declanşat conflictul de interese. Adminsitraţia şantierului naval le-a oferit angajaţilor „fabuloasa” sumă de 40 de lei. Şantierul Naval DMHI are peste 3.000 de angajaţi, din care aproximativ 2.200 sunt membri ai sindicatului „Navalistul”. (Nicoleta BACIU)

DSVSA din Constanţa continuă să monitorizeze apele Dunării

Specialiştii de la Direcţia Sanitar Veterinară din Constanţa continuă monitorizarea apelor Dunării, dar şi a animalelor care beau din apele fluviului. „Noi suntem în alertă şi monitorizăm animalele subacvatice, dar şi pe cele domestice, care au contact cu apa Dunării. Din fericire, poluanţii din Ungaria nu au ajuns în România. Oricum, dacă vor ajunge, vom afla cam în cinci zile, iar efectele vor depinde de concentraţia poluantului. Cu toate acestea, monitorizarea se face din trei în trei ore şi va continua pe perioada următoarelor săptămâni”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ghoerghe Dincă, directorul coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Constanţa. Potrivit acestuia, reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor monitoriza zona fluviului de la Ostrov şi până la Hârşova. Rezultatele tuturor analizelor vor fi comunicate la Direcţia de Monitorizare şi Supraveghere Sanitară Veterinară, precum şi la Prefectura. „Măsurile luate de noi presupun interzicerea utilizării apei pentru consum, asigurarea unui stoc sufficient de apă atât pentru populaţie, cât şi pentru animale, interzicerea pescuitului şi a comercializării peştelui”, a conchis Gheorghe Dincă. Reamintim că pe data de 4 octombrie, de la rezervorul uzinei de alumina din Ungaria s-a produs o poluare cu arsenic, crom şi mercur, provocând o catastrofă ecologică. În ţara vecină cinci oameni au murit, iar sute de case au fost evacuate din calea valului de nămol toxic. (N.B.)

În acest an şcolar, profesorii constănţenii vor face naveta pe banii lor


Sindicatele din învăţământul preuniversitar constănţean se pregătesc să deschidă procese pentru a recupera banii plătiţi de profesori pe transportul până la unităţile şcolare din judeţ. În Constanţa există aproximativ peste 1.500 de profesori navetişti care, zi de zi, fac zeci de kilometri până a ajunge la unitatea şcolară la care predau. Reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniveristar din Constanţa susţin că până anul trecut, naveta era decontată din bugetele prevăzute pentru cheltuielile de personal. De când a apărut plata per elev, decontarea navetei se face de către consiliile locale. Din păcate, peste tot în mediul rural constănţean sunt probleme, întrucât primăriile nu au prevăzut bani pentru decontarea navetei. În aceste condiţii, profesorii trebuie să suporte din propriul buzunar naveta, după ce salariile le-au fost micşorate cu 25%. Mai mult decât atât, sindicaliştii susţin că din cei 500 sau 600 de lei cu care rămâne un tânăr profesor navetist este practic imposibil ca acesta să aloce alţi 200 de lei pentru navetă. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au mărturisit că au aflat despre această situaţie, însă nu pot decât să spere că această problemă va fi rezolvată odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a educaţiei, care ar urma să prevadă ca fondurile destinate decontării navetei să ajungă de la Ministerul Educaţiei direct în conturile şcolilor. Din păcate, în aceste condiţii, un termen realist de intrare în vigoare a noii legi ar putea fi 1 ianuarie 2011. Dascălii navetişti trebuie să primească lunar între 50 şi 250 de lei, în funcţie de distanţa pe care o parcurg până la unitatea şcolară. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de domiciliu şi sediul instituţiei de învăţământ, profesorii pot primi contravaloarea a 7,5 litri benzină Premium la 100 km parcurşi dacă se deplasează la şcoli cu maşinile personale. (N.B.)

Slujbe de pomenire pentru Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas

La mai mult de o lună de la dispariţia lui Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas în apele Mării Negre, familiile acestora au organizat, sâmbătă, slujbe de pomenire pentru suflelete celor doi. „Fiecare familie a chemat acasă câte un preot, pentru pomenirea sufletelor lui Cătălin şi a lui Cristian. Un fel de dezlegări, dacă pot să le spun aşa”, a relatat, pentru cotidianul „Replica”, Vera Gruia, prietena lui Cristian Zarafu. Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvarea Vieţii Omeneşti pe Marea (ARSVOM) susţin că îi caută în continuare pe cei doi scafandri. „În fiecare zi o navă a agenţiei patrulează în zona, de dimineaţă până seara, în speranţa depistării celor doi scafandri dispăruţi, dar şi pentru a vedea dacă nu au apărut pe suprafaţa apei hidrocarburanţi provenitţi de la epava navei Medy. Şi azi (ieri –n.r.) o navă a ieşit în larg, şi vineri când toată lumea protesta, noi eram la datorie”, a declarat, pentru cotidianul „Replica” de Constanţa, Ion Voicu, şeful Agenţiei Române de Salvarea Vieţii Omeneşti pe Marea (ARSVOM). Cu toate acestea, Vera Gruia continuă să-i acuze autorităţile de nepăsare. „Vreau să se intre odată în interiorul sălii de maşini şi după ce avem confirmarea că nu sunt acolo, să vedem dacă sunt şanse să-i găsim undeva în viaţă. Asta este speranţa şi dorinţa mea, nu îmi doresc decât să-l văd pe Cristi că se întoarce viu acasă. Atât. Nu vreau nimic altceva decât să-mi văd iubitul că este viu”, mai spune Vera. Reamintim că, pe 9 septembrie a.c., angajaţi ai firmei Hunter’s s-au deplasat în zona în care pe 1 septembrie s-a scufundat nava Medy, pentru a filma epava. Doi dintre scafandrii firmei, Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas nu au mai apărut la suprafaţă. (N.B.)

miercuri, 13 octombrie 2010

Cantina socială din Constanţa hrăneşte 370 de suflete

Sărăcia îi determină pe mulţi români să apeleze la cantina socială, pentru a avea ce pune pe masă. La cantina socială a primăriei Constanţa sunt înscrise 370 de persoane, care zilnic primesc raţia de hrană alocată prin lege, în cuantum de 6 lei. Sunt familii sărace, majoritatea beneficiari ai indemnizaţiei de ajutor social, sau bătrâni singuri, care nu mai pot să-şi gătească singuri, persoane cu handicap, dar chiar şi elevi şi studenţi. „Comparativ cu anul 2009, creşterea de asistaţi nu a fost mare. Chiar dacă a fost un an dificil şi mulţi au rămas fără locuri de muncă, la cantină nu s-a resimţit acest lucru. Tot 370 au rămas”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Maria Andreescu, administratorul cantinei sociale, situată pe strada Petre Romulus nr.22. Beneficiarii primesc prânzul şi cina de luni până vineri, iar vinerea le sunt oferite porţiile pentru sâmbătă şi duminică. „Suntem trei persoane în familie, eu şi doi copii. Nu lucrez şi mă descurc din ajutorul social şi cu ajutorul cantinei. De muncă nu mi-am găsit, fiindcă nu am nici o meserie. Mâncarea de la cantină este foarte bună şi suntem foarte mulţumiţi, în fiecare zi porţiile au carne, pâinea ajunge”, ne-a povestit o femeie, după ce a semnat în tabel pentru cele trei porţii şi a luat mîncarea pentru toată ziua. Ieri, beneficiarii au primit ciorbă de porc, tocăniţă de carne de pui şi ceapă, o franzelă de 250 de grame, iar pentru cină o cutie de pateu. Numărul maxim de locuri pentru cantina socială este 400. Cereri există destule, însă procedura e destul de complicată: se face o cerere, se constituie un dosar referitor la situaţia şi veniturile familiei, urmat de o anchetă socială. „Lista asistaţilor este în continuă schimbare, în funcţie de noile cereri înregistrate şi de situaţia constatată în urma anchetelor sociale”, a conchis Maria Andreescu. (N.BACIU)

Directoarea Foarfecă, cercetată disciplinar

Directoarea de la grădiniţa cu orar prelungit nr.6 din municipiul Constanţa, Leontina Foarfecă, este ceretată discplinar de o comisie de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. „S-a format o anchetă care va analiza situaţia creată. Ţinând cont de concluziile anchetei, inspectoratul va decide sancţiunea”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Gabriela Costea, purtătorul de cuvânt de la ISJ din Constanţa. Amintim că, pe data de 4 octombrie, peste o sută de părinţi cu copiii de mână au fost nevoiţi să facă cale întoarsă spre casă, deoarece directoarea, Leontina Foarfecă, a pus lacătul pe uşa unităţii de învăţământ, motivând că îngrijitoarea este în concediu medical. La intrevenţia Inspectoratului Şcolar, unitatea de învăţământ a fost redeschisă chiar a doua zi. La acea oră, „generalul” de la ISJ, Aliss Andreescu, a precizat că directoarea unităţii nu este la prima abatere. „Mai mulţi părinţi au venit în audienţă şi s-au plâns că directoarea se poartă urât cu toată lumea”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, inspectorul general şcolar de la ISJ din Constanţa, Aliss Andreescu. Potrivit „generalului” de la ISJ, sancţiunea în cazul directoarei Foarfecă ar putea ajunge până la demitere, pentru management defectuos.

Sindicaliştii de la DMHI, certaţi de administraţia şantierului

Angajaţii Şantierului Naval Daewoo – Mangalia, care au intrat de luni în grevă generală pe termen nelimitat, au fost „traşi de urechi” de administraţia şanterului. „Am avut azi (ieri –n.r.) o întâlnire cu administraţia şantierului, care ne-a anunţat că nu pot da curs revendicărilor noastre. Mai mult, directorii ne-au certat, spunând că din cauza protestelor noastre au pierdut 3 contracte. La rândul meu, le-am amintit că în anul 2007, când spuneau că pleacă în China şi nu au mai plecat. Aşa că nu mai cred în nimic din ceea ce ne spun ei”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, liderul Sindicatului „Navalistul” din cadrul DMHI, Marin Florian. Potrivit acestuia, sindicaliştii au suţinerea Blocului Naţional Sindical. „La sfârşitul săptămânii, la DMHI va veni preşedintele BNS, Dumitru Costin. La rândul nostru, vom patricipa la pichetarea sediilor partidelor politice de pe 15 şi 21 octombrie”, a mai spus Marin Florian. Sindicaliştii sunt nemulţimiţi de refuzul administraţiei de a accepta creşterea salarială de 350 de lei, pe care aceştia o solicitase. „Protestele se desfăşoară între orele 8.00 şi 17.00. Azi (ieri – n.r.), circa 1.300 de salariaţi au încetat lucrul. Greva este generală şi vom renunţa la ea doar atunci când administraţia va da curs revendicărilor noastre. Nu ne sperie nici măcar frigul, pentru că noi suntem obişnuiţi să lucrăm în condiţii vitrege”, a conchis Marin Florian. (Nicoleta BACIU)

RAJDP Constanţa a pregătit note adiţionale la contracte Primarii, la rândul lor, susţin că şi-au cumpărat buloexcavatoare şi freze

Pentru sezonul rece, care se apropie cu paşi grăbiţi, mai ales că weeck-end-ul trecut a nins la munte, primarii din judeţul Constanţa au început pregătirile pentru zăpada care îi aşteapată, mai ales că meteorologii anunţă o iarnă grea şi foarte lungă. „Noi am făcut acte adiţionale la contractele vechi pentru toate primăriile din judeţ. Acestea au fost semnate de regie şi urmează să ajungă şi la primari. Dar rămâne la alegerea edililor dacă vor semna sau nu actele adiţionale. Mulţi dintre ei s-au convins, iarna trecută, că nu au reuşit să facă faţă cu utilajele mici de care dispun. În unele cazuri, nici utilajele noastre mari nu au făcut faţă cantităţii mari de zăpadă. Noi sperăm ca primarii să devină conştienţi de faptul că, dacă nu au contracte de deszăpezire, vor rămâne înzăpeziţi, la fel ca anul trecut”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Constantin Jipa, director executiv la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. Potrivit acestuia, perioada de deszăpezire durează de la 15 noiembrie până la 15 martie. „Pâna în noiembrie mai este o lună, prin urmare primarii au timp să semneze actele adiţionale. Tariful de anul trecut s-a majorat doar cu indicele de inflaţie”, a mai spus Constantin Jipa. Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri are în dotare 60 de utilaje proprii, pentru împrăştierea materialului antiderapant, dar şi pentru înlăturarea nămeţilor de pe carosabil, iar tarifele pentru serviciile de deszăpezire au fost cuprinse anul ttecut între 2.800 lei şi 8.000 lei pe lună, în funcţie de lungimea drumurilor de pe raza administrativă a comunelor unde se întervine. „Anul trecut, RAJDP Constanţa a intervenit atât pe drumurile arondate comunelor, care au încheiat contracte pentru deszăpezire cu Regia, dar şi în localităţi unde administraţiile locale au cerut sprijin”, a conchis Constantin Jipa. Cu toate acestea, multe primării preferă să acţioneze singure pentru deszăpezirea drumurilor comunale. Mulţi dintre ei au reuşit să-şi achiziţioneze, în ultimii ani, câteva utilaje destinate acţiunilor de deszăpezire, fapt pentru care nu mai încheie contracte cu RAJDP Constanţa. Iar refuzul de a încheia contracte cu RAJDP Constanţa, edilii îi explică prin lipsa banilor. „Eu am un buldoescavator şi o freză, cu care am curăţat şi anul trecut dtrumurile comunale. Mai sunt două societăţi agrcole care mă ajută, iarna, cu utilajele pentru deszăpezire”, a declarat,pentru cotidianul „Replica”, edilul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. Un alt edil, care a decis să curăţe, cu forţe proprii, drumurile comunale de zăpadă este Vasile Neicu, primarul comunei Pantelimon. „Am un buldoescavator pentru drumurile comunale. M-am descurcat şi iarna trecută, cred că mă voi descurca şi iarna ata”, a menţionat Vasile Neicu. Amintim că, iarna trecută, sud-estul ţării a fost lovit de ninsori însemnate cantitativ, iar căderile de zăpadă au dat bătai de cap autorităţilor, care s-au confruntat cu probleme în ceea ce priveşte deblocarea drumurilor acoperite de nămeţi. RAJDP Constanţa a avut încheiate ,anul trecut, contracte pentru servicii de deszăpezire cu doar 17 primării.

joi, 7 octombrie 2010

Complexul Zamfira din Venus a fost cumpărat de Tekodores Turism Service SRL

Societatea braşoveană Tekodores Turism Service SRL, administrată de
Ionuţ Oviud Voinescu şi Alexandru Ovidius Barbu, a achiziţionat, ieri, în cadrul licitaţiei publice organizate de Admnistraţia Finanţelor Publice Mangalia, Complexul Hotelier Zamfira din staţiunea Venus, la preţul de adjudecare de 645.000 euro, plus TVA. „Hotelul a fost cumpărat
la a treia licitaţie de către Tekodores Turism Service SRL. Din banii căştigaţi din vânzarea complexului trebuie să restituim datoria de 1.100.000 de lei pe care o avem către THR Marea Neagră”, licitaţie”, a precizat, pentru cotidianul „Replica”, Nicolae Viereanu, administratorul societăţii Liana 95 SA, fostul proprietar al hotelului Zamfira. Potrivit lui, complexul care tocmai a fost vândut este format din hotelul Zamfira, compus din parter + 3 etaje, un han, compus din parter + 1 etaj, precum şi un teren viran de 11.533, 04 metri pătraţi. Amintim că la sfârşitul lunii septembrie, un alt comlex hotelier deţinut de societatea Liana 95 SA - Silvia din staţiunea Venus, a fost achiziţionat, în cadrul licitaţiei publice organizate de Admnistraţia Finanţelor Publice Mangalia, de către compania THR (Turism, Hoteluri, Restaurante) Marea Neagră. Complexul Hotelier Silvia din staţiunea a fost cumpărat de THR Marea Neagră cu suma de 3.803.280 lei, plus TVA. (N.B.)

Patronii de firme de scafandrerie susţin:„Unciuleanu s-a gândit doar la banii pe care urma să-i câştige, nu şi la siguranţa oamenilor”

Vasile Cosma, administratorul societăţii SC Cosma - Grupul de Scafandri Grei si Autonomi SNC din Galaţi, înţelege întenţiile presei pentru cazul celor doi scafandri dispăruţi, Cristian Zarafu (38 de ani) şi Cătălin Ispas (26 de ani), precizând că singura firmă pregătită pentru scufundări este societatea Shark. „Societatea Shark are cel mai performant echipament pentru scufundări din România. Doar ei ar putea să intre în epava navei Medy, fără a pune în pericol viaţa scafandrilor săi”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Vasile Cosma. Patronul societăţii gălăţene a mai spus că Jorj Unciuleanu a făcut scufundările cu gândul la bani, fără a se gândi la oamenii care au coborât în adâncuri. „Unciuleanu e un mafiot. Pentru scufundările pe care le-au făcut băieţii trebuia să aibă aparatură de monitorizare (audio şi video) subacvatică, dar el nu are nici măcar o labă de costum. Băieţii trebuia să coboare în trei, ca unul dintre ei să asigure ieşirea. Şi din câte ştiu ei nu au avut călăuză (o parâmă vegetală, după care să se ghideze la ieşire). Mai mult, societatea lui Unciuleanu (Hunters Company – n.r.) nu are nici un scafandru angajat. Scafandrii lui Unciuleanu sunt doar colaboratori , care lucrează fără echipament specializat, fără respectarea legii şi fără autorizaţii. Pentru o lucrare mai complicată, un scafandru nu primeşte mai mult de 2000 de lei”, a mai spus Vasile Cosma. În aceeaşi ordine de idei, patronul societăţii gălăţene a mai menţionat faptul că, la adâncimi mari, scafandri pot fi ameţiţi de „beţia adâncimilor”. „Dacă aerul din butelii nu este de calitate şi conţine impurităţi, scafandrilor li se face rău şi îşi pierd cunoşţtinţa, din cauza „beţiei adâncimillor”. Cred că celor doi băieţi li sa făcut rău şi au rămas pe undeva blocaţi”, a conchis Vasile Cosma, administratorul societăţii SC Cosma - Grupul de Scafandri Grei si Autonomi SNC din Galaţi.

Firma turceasca Aras va scoate combustibilul din epava navei Medy

Directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat, pentru cotidianul „Replica” faptul că tot combustibilul din epava navei Medy va fi scos de societatea turcească Aras. „Clubul asigurator al nevei a contactat mai multe societăţi mari, iar una dintre ele, şi anume firma turcească Aras va scoate combustibilul din epavă, atunci când vreme se va linişti. În ceea ce priveşte ramfularea epavei, deocamdată nu a fost luată nici o decizie”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Alexandru Mezei. De asemenea, directorul Căpităniei Zonale Constanţa a menţionat că societatea Shark SRL, condusă de Gabriel Lucian Bălan şi de Gheorghe Oancea, acesta din urmă fiind şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor şi Salvamarilor Profesionişti din România, este singura unitate capabilă să coboare în Medy, acolo unde se presupune că se află cei doi scafandri: Ispas şi Zarafu. „SC Shark SRL nu a făcut-o până acum pentru că are un contract cu Petromarul. După aceea, când timpul se va linişti, vor coborî în epava navei Medy”, a mai spus Alexandru Mezei. Reamintim că nava nava Medy, sub pavilion Turcia, încărcat cu fier vechi, s-a scufundat la 6 mile marine, în dreptul localităţii Tuzla, pe 1 septembrie. Nava plecase din dana 115 a Portului Constanţa Sud Agigea, cu destinaţia Istanbul. La bordul acesteia se află 22 de tone de motorină, plus 3.000 de litri de ulei de motor. Mai târziu, pe 9 septembrie, Jorj Unciuleanu şi alţi patru scafandri s-au deplasat în zona în care s-a scufundat nava Medy, pentru a filma epava. Operaţiunea s-a încheiat cu succes o dată, a doua oară însă s-a transformat în disperare. Doi dintre scafandri - Cristian Zarafu (38 de ani) şi Cătălin Ispas (26 de ani) – nu au mai apărut la suprafaţă. Cristian Zarafu fostul şef al echipei de scafandri de la Agenţia Română pentru Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, iar Cătălin Ispas era angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” şi pe 1 august fusese avansat la gradul de locotenent.

Doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv, campioni europeni la tenis de masă

Sunt elevi ai Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” şi sunt campioni europeni la tenis de masă. Cristina Hîrîci învaţă în calasa a XII-a, iar Lucian Munteanu în clasa a XI-a. Pe cei doi îi leagă o pasiune comună: tenisul de masă, iar în luna iulie au participat la Campionatul European de Juniori, care a avut loc la Istanbul şi la care au partricipat reprezentanţi din 48 de ţări europene. Cristina şi Lucian au câştigat titlul de campioni europeni la echipe, la dublu mixt. „Fac tenis din clasa I. Am acasă peste 200 de medalii şi cupe, încât nu mai am loc unde să le păstrez”, ne-a povestit Cristina. Tânăra povesteşte că a reuşit să vadă aproape întreaga Europă. „Nu am fost încă în ţările nordice, dar am reuşit să ajung în Asia şi Africa de Sud”, mai spune Cristina. Despre viitorul lor, atât Cristina, cât şi Lucian spun că vor să urmeze Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specilaizarea Tenis de masă, din cadrul Universităţii din Craiova. „Sper ca după absolvirea facultăţii să devin antrenor”, ne-a spus Lucian, care a reuşit să adune peste 70 de medalii, cupe şi diplome de la competiţiile la care a participat, începând din clasa a V-a. Cu toate că au câte două antenamente pe zi, cei doi elevi nu neglijează celelalte materii şcolare, reuşind să termine anul şcolar trecut cu medii destul de mari. „Aceşti elevi sunt foarte responsabili, ei fiind singurii care reprezintă tenisul constănţean la nivel internaţional. Acum Cristina Hîrîci se pregăteşte pentru Campionatul mondial pe echipe, care va avea loc la Bratislava, în Slovacia. La anul ea va intra în lotul seniorilor. Pentru a practica acest sport, tinerii trebuie să aibă calităţi motrice şi psihice, să se autodepăşească. Dacă vor şti să-şi aleagă calea ideală de a face sport de performanţă, Cristina şi Lucian pot ajunge departe. Totul depinde de ei. Noi, dascălii, ne-am făcut datoria”, a menţionat Viorel Filimon, antrenorul lotului naţional de senioare. (Nicoleta BACIU)