vineri, 15 ianuarie 2010

Măsuri de precauţie împotriva inundaţiilor

Ca urmare a avertizărilor transmise de hidrologi, primarul din Alimanu, Gheorghe Topalu, şi-a luat măsuri de precauţie, pentru a evita posibile inundaţii. Astfel, ieri, digul din satul Dunăreni a fost întărit cu mii de saci, umpluţi cu pământ. „Vrem să fim pregătiţi pentru că am fost anunţaţi că în următoarele zile va urma o creştere a nivelului apelor Dunării. Dar nu cred că vor fi probleme, pentru că digurile sunt înalte, dar acolo unde erau mai joase am pus 2.500 de saci cu pământ”, a declarat, pentru cotidianul „Replica” Gheorghe Topalu. Potrivit edilului, ultimele inundaţii în localitatea Dunăreni s-au produs în anii 75. Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, începând de ieri şi până în 17 ianuarie, debitul Dunării urmează să crească semnificativ. Deocamdată nu există risc de inundaţii, dar toate lucrările hidrotehnice sunt supravegheate de lucrătorii de la Apele Române. (N.B.)

Şomeri cu datorii la AJOFM Constanţa

Sărăcia i-a determinat pe unii consănţeni să profite de statutul de şomer chiar şi după ce şi-au găsit un loc de muncă. Astfel, zeci de şomeri din judeţul Constanţa sunt datori către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, deoarece nu au comunicat în termen de trei zile că şi-au găsit un loc de muncă şi au continuat să încaseze ajutorul de şomaj. „În condiţiile nerespăctării prevederilor art. 41, lit. b), pentru 2009, un număr de 42 şomeri indemnizaţi au înregistrat debite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, motivul creării acestor debite fiind necomunicarea în termen de 3 zile a încadrării în muncă”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, directorul coordonator al AJOFM, Romuls Mincă. Practic aceştia au încasat ilegal indemnizaţia de şomaj şi, bineînţeles, salariul aferent muncii prestate. „ AJOFM Constanţa derulează procedura de executare silită a acestor persoane în vederea recuperării debitelor”, a mai spus Romulus Mincă.
Valoarea datoriilor celor 42 de şomeri se ridică la circa 18.500 de lei, adică cam 440 lei de şomer. Amintim că plata indemnizaţiei de şomaj încetează la data încadrării în muncă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, la data când se realizează din activităţi autorizate venituri mai mari decât indemnizaţia de şomaj, la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activiăţi independente sau a certificeului de înmatriculare. (N.B.)

Se îngroaşă rândurile şomerilor, Circa 100.000 de bugetari îşi vor lua „adio” de la locul de muncă

De Nicoleta BACIU

Un act normativ, propus spre dezbatere de Ministerul Administraţiei şi Internelor, arată că aproape 9.000 de angajaţi din primăriile comunelor, peste 2.000 din administraţia locală a oraşelor şi aproape 5.000 de angajaţi din structurile administrative municipale vor rămâne fără loc de muncă, disponibilizările ocolind însă angajaţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor. La nivelul judeţului Constanţa, vestea posibilelor disponibilizări s-a răspândit repede.

Printre cei care vor aplica recomandările minstrului Finanţelor, se numără şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. Acesta, deşi în urmă cu mai puţin de o săptămână declara că nu va face disponibilizări şi că va încerca să menţină acelaşi număr de angajaţi, şi anume de circa 550, a revenit cu precizarea că nu poate să nu respecte legea. Iar dacă legea va cere să facă disponibilizări, o va face. „Unde e lege, nu-i tocmeală. Eu voi aplica legea şi vor fi daţi afară cam jumătate din angajaţi. Cu siguranţă că nu ne vom descurca, dar dacă Boc asta vrea, aşa vom face”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Radu Mazăre. Acelaşi sentiment de nemulţumire îl împărtăşesc şi alţi primari din judeţ, care se plâng că se confruntă cu un deficit de angajaţi. În această situaţie se află primăriile Lumina şi Grădina. „Deşi am avea nevoie de 61 de angajaţi, la primărie lucrează doar 38. Şi aşa am puţini oameni, de unde să mai disponibilizez”, a subliniat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru. Aceeaşi situaţie, aceleaşi puncte de vedere şi la Primăria Grădina. „Avem 12 angajaţi în primărie. Nu cred că trebuie să mai disponibilizez pe cineva”, a subliniat primarul localităţii, Gabriela Iacobici. La Primăria Adamclisi, situaţia este şi ma gravă. „Cred că anul acesta va fi un an mult mai prost decât anul trecut. Mă gândesc să-i trimit în şomaj, prin rotaţie, şi pe angajaţii primăriei. Am 25 de persoane cu tot cu poliţia comunitară şi, dacă nu o să avem bani de salarii, vom trimite câţiva funcţionari publici în şomaj un an, apoi îi rechemăm, trimitem alţii şi tot aşa până ne vom reveni”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Emilian Burcea, primarul comunei Adamclisi.

Deconcentratele nu vor să facă disponibilizări

Cei 116 de funcţionari publici ai Casei de Pensii din Constanţa pot sta liniştiţi: valul disponibilizărilor nu-i va afecta. „Casa Naţională de Pensii nu este în proces de restructurare. Nu cred că vor fi disponibilizări în 2010”, a precizat Adiana Rusu, directorul coordonator al Casei de Pensii din Constanţa. Nici Agenţia de Plăţi nu va opera disponibilizări. „În baza Legii 329/2009 am disponibilizat anul trecut 7 persoane. După preluarea de către Agenţie a Direcţiei de Muncă, la ora actuală, 32 de persoane deservesc peste 200.000 de beneficiari. Este un volum de lucru foarte mare”, a subliniat Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Prestaţii Sociale. De aceeaşi părere este şi directorul coordonator al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa, Gheorghe Balaban, care ne-a precizat că din cei 12 salariaţi pe care i-a avut iniţial, instituţia mai are angajaţi doar 7, iar o disponibilizare în cazul de faţă ar fi imposibilă.

Sindicatele ameninţă cu proteste

Reprezentanţii „Cartel Alfa” au declarat că federaţiile şi sindicatele membre au declanşat strângerea de semnături pentru diverse acţiuni de protest, care se vor putea finaliza, la sfârşitul acestei luni, inclusiv cu o grevă de amploare. „Luni, 18 decembrie, se va întruni Şedinţa Comitetului Confederal, pentru a decide calendarul protestelor”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ion Caraignat, liderul „Cartel Alfa” din judeţul Constanţa. La rândul său, liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a precizat că federaţtiile şi sindicatele membre ale Cartel Alfa sunt pregătite de proteste. „Durează cam 2-3 săptămâni de strângere de semnături pentru acţiuni, deci, pe la sfârşitul lunii, suntem pregătiţi nu numai pentru acţiuni de stradă, ci şi pentru alte tipuri de acţiuni conflictuale la care legea ne dă dreptul”, a concluzionat Hossu.

Tancul Janesia Asphalt VI a eşuat la intrarea în Portul Mangalia


O navă sub pavilion Panama încărcată cu bitum a ratat, joi dimineaţă, intrarea în portul Mangalia, eşuând pe un banc de nisip la aproximativ 500 de metri sud de intrarea în port. Vasul era încărcat cu 5465,71 tone de bitum şi venea din portul italian Augusta. Pe navă se află 18 navigatori. Din fericire incidentul nu a înregistrat victime umane. „În dimineaţa zilei de 14 ianuarie, în jurul orei 04.30, nava maritimă Janesia Asphalt VI, sub pavilion Panama, din cauze necunoscute a ratat intrarea în portul Mangalia şi s-a pus pe uscat la cca 500 m sud de intrarea în port. Un remorcher a fost trimis de la Constanţa, pentru a ajuta la dezeşuarea navei”, a declarat directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei. Inspectorii Căpităniei au cercetat zona, iar o echipă de scafandri de la Asociaţia Naţională de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au verificat poziţia tancului, care nu a suferit nici o avarie. Potrivit lui Alexandru Mezei, scafandrii vor stabili, împreună cu inspectorii Căpităniei, modalitatea de dezeşuare a vasului. Reprezentanţii Căpităniei au deschis o anchetă, pentru a stabili dacă vina aparţine comandantului navei. Echipajul vasului este în siguranţă, iar în urma incidentului nu au fost observate urme de plouare în zonă. Nava Janesia Asphalt VI are 109,99 de metri lungime, 18,20 de metru lăţime şi este încărcată cu 5465,71 de tone de bitum. În prezent, o altă navă avilion Georgia, este eşuată la Sulina. Cargoul Jupiter a eşuat pe data de 16 decembrie 2009 şi nu a putut fi scos nici până acum, fiind împins şi mai mult la ţărm de vânt şi valuri. La bordul navei se află un echipaj format din opt persoane, patru români şi patru sirieni. (N.B.)

joi, 14 ianuarie 2010

La capitolul dotări, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, prost echipat

Cu toate că anul 2009 a fost unul plin pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, angajaţii instituţiei se văd să se descurce cu o dotare care acoperă doar 60% din necesar. Bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, pentru anul trecut, a scos la iveală o stare îngrijorătoare cu privire la dotările existente. Astfel, potrivit colenelului Traian Oprea, inspectorul şef al ISU, una dintre problemele inspectoratului este înzestrarea cu tehnică de luptă, mijloace de transport şi moto-utilaje specifice activităţii. „În prezent, dotarea acoperă doar 60% din necesar. Vorbim despre înzestrarea cu tehnică de luptă, mijloace de transport şi moto-utilaje specifice activităţii, dotarea actuală acoperind doar 60% din necesar”, a precizat colonelul Traian Oprea. Potrivi acestuia, în ceea ce priveşte autospecialele de stins incendii acestea acoperă doar 80% din necesar. „Din cele 80 %, 26,5% au mai puţin de cinci ani vechime, 70% au o vechime de peste zece ani, iar 3,5% - între cinci şi zece ani vechime. În plus, jumătate din existentul de mijloace auto-moto au durata normată de exploatare depăşită şi prezintă o stare de uzură fizică şi morală avansată”, a mai spus Traian Oprea. În 2009, ISU „Dobrogea” a primit credite bugetare pentru achiziţia de piese şi materiale de întreţinere a tehnicii de luptă care acoperă doar un sfert din necesarul real. În acest context, sunt incredibile eforturile pe care efectivele ISU le fac zi de zi pentru a salva vieţile şi bunurile oamenilor. În medie, anul trecut, angajaţii ISU „Dobrogea” au avut 16,72 misiuni pe zi, reuşind să salveze sute de vieţi şi mii de bunuri. (Nicoleta BACIU)

Alarmă falsă, la indigo după modelul Grupului Şcolar din Ovidiu, Şcolile Valu lui Traian, evacuate din cauza unor presupuse bombe


De Nicoleta BACIU

După ce săpămâna trecută, mai exact pe data de 6 ianuarie, la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 o voce de adolescent anunţa plasarea a trei bombe la Grupul Şcolar din Ovidiu, marţi, un alt apel anunţa bombe la cele două şcoli din Valu lui Traian. Fiindcă necunoscutul de la celălalt capăt al firului nu a menţionat clar la care dintre cele două şcoli sunt bombele, poliţiştii s-au deplasat atât la Şcoala nr. 1, cât şi la şcoala nr. 2 din localitate. Oamenii legii au fost însoţiţi de grupa pirotehnică din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au scotocit în ambele instituţii de învăţământ, constatând într-un final că alerta a fost o glumă proastă. „Marţi seara ,cu cinci minute înainte de terminarea ultimei lecţii, ne-am trezit cu poliţişti şi pompierii la poarta şcolii. Aceştia ne-au anunţat că s-ar putea să fie amplasate bombe în şcoală. Elevii au fost imediat evacuaţi. Din fericire, nu a fost găsită nici o bombă. Nu cred că un elev ar fi anunţat bomba, pentru că dacă era elev ar fi sunat pe la ora 13, ca să scape de ore”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, directorul Şcolii nr. 2 din Valu lui Traian, Elena Preda. Se pare că, apelul a a fost efectuat de la un telefon public situat pe drumul european E 81, în zona unei societăţi din Valu lui Traian. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru identificarea şi reţinerea persoanei care a efectuat apelul. Alarma de marţi este a doua ameninţare cu bombă din acest an. În cursul anului trecut, echipele pirotehnice ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au intervenit în şase cazuri de alarmă cu bombă. Ultima ameninţare a fost primită, prin 112, pe data de 31 august, când oamenii legii au fost sesizaţi că a fost amplasată o bombă în sediul unei bănci din zona Casei de Cultură. Nici până azi, anchetatorii nu au reuşit să îl identifice persoana care a efectuat acel apel.

După şapte luni de captivitate: „Piraţii somalezi ne dădeau apă stătută şi mormoloci”


De Nicoleta BACIU

Cei 24 de marinari ucraineni de pe cargoul „Ariana”, care a fost reţinut de piraţi mai mult de şapte luni, povestesc cu groază clipele prin care au trecut în captivitatea somaleză. „Piraţii au acţionat repede. Eram la bord atunci când de noi s-au apropiat două bărci cu motor, cu oameni înarmaţi. Cea mai mare parte din echipaj a fost închisă în cabina căpitanului, unde abia încăpeam. Pe navă erau 17 piraţi, care se schimbau o dată la două săptămâni. Nouă ne dădeau apă stătută şi mormoloci. Din când în când ne dădeau şi orez pe jumătate fiert. Marinarii care nu se supuneau erau legaţi de mâini şi de picioare şi aruncaţi pe puntea fierbinte”, a povestit, coşmarul zilelor de captivitate, mecanicul ucrainean Andrie Murugov. Un alt marinar, Yurii Vasilchenko, a povestit că timp de şapte luni nu a reuşit să vadă lumina zilei. „Eu am fost ţinut tot timpul în sala motoarelor, pentru a menţine nava în mişcare. M-au scos pe punte doar de 3 ori în şapte luni. Pentru a nu face risipă de combustibil, strângeam cu buretele combustibilul care se vărsa, din greşeală, pe jos”, a adăugat Yurii Vasilchenko. La mijlocul verii, alimentele şi combustibilul de pe navă s-au terminat. „Piraţii au început să ne dea mâncare de-a lor, pe care o aduceau de pe mal. Uneori erau darnici şi aduceau lapte praf pentru cele două femei din echipaj. Noi, cei care eram închişi în cabină, la început jucam cărţi, spuneam bancuri, orice doar să omorâm timpul, care trecea greu. Peste o lună ne-au adus un televizor cu player DVD-uri şi câteva zeci de CD-uri cu filme”, îşi aminteşte Alexandru Lupachiov. Cel mai dificil moment a fost când s-a terminat combustibilul, povestesc marinarii. „Eram nevoiţi să coborâm în rezervoarele mari şi cu lopeţile adunam rămăşiţele de combustibil. Era un lucru pericolos, în rezervoare erau gaze nocive, care ne puteau ucide. Fiindcă piraţii insistau să coborâm, ţineam între dinţi furtunuri prin care respiram”, mai spune Alexandru Lupachiov. Imediat după ce au pus mâna pe cargou, piraţii le-au luat hainele marinarilor şi s-au îmbrăcat în ele. „Nu făceau diferenţă între hainele pentru bărbaţi şi pentru femei. Între noi erau şi două femei. Piraţii îmbrăcau până şi bluzele lor. De asemenea, ei căutau bani pe navă. Când au găsit grivne (moneda ucraineană - n.r.) le-au aruncat. Vroiau dolari”, a relatat Vladimir Strelşnov.

Piraţii au numărat două zile banii pentru răscumpărare

În ziua când au primit răscumpărarea, piraţii i-au scos pe toţi cei 24 de navigatori pe punte şi i-au aranjat la distanţa unul de altul, ca să poată fi număraţi din avion. După aceea în apă a fost aruncat un cilindru roşu cu bani. „Piraţi au urcat în bărcile lor, au luat cilindrul, dar s-au întors nervoşi înapoi, pentru că nu au găsit banii. Au început să ne ameninţe cu armele. Atunci am tras o sperietură soră cu moartea. Ei ar fi putut să ne împuşte fără nici un regret. Dar, până la urmă, au găsit banii în partea superioară a cilindrului. Timp de două zile au mai rămas pe „Ariana” şi au numărat banii. Când au văzut că sunt toţi cei 2,5 milioane de dolari, au părăsit nava”, a adăugat căpitanul navei „Ariana”, Ghenadie Voronov. Amintim că, nava „Ariana”, cu 24 de marinari ucraineni la bord, a fost luată în captivitate pe data de 2 mai 2009, în timp ce se îndrepta din Brazilia spre Orientul Mijlociu. Nava care transporta 10 tone de soia a fost eliberată pe data de 10 decembrie 2009, după ce a fost plătită o răscumpărare de 2, 5 milioane de dolari.

joi, 7 ianuarie 2010

Pe 15 ianuarie se dă startul la soldări

Cei care de sărbătorile de iarnă nu şi-au cumpărat prea nulte articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, îşi vor putea adăuga câteva piese noi în garderobă, începând cu data de 15 ianuarie. De la cu această dată se dă startul sezonului reducerilor care se va încheie pe 15 aprilie. Astfel, dacă unii constănţeni nu au avut bani să-şi cumpere la finalul anului 2009 haine şi încălţăminte o vor putea face acum, cu atât mai mult cu cât preţurile practicate de comercianţi la articolele şi accesoriile specifice sezonului rece vor fi cu 20% până la 70% mai mici. Conform legii, soldarea se poate face de două ori într-un an. Prima perioadă de soldare este între 15 ianuarie şi 15 aprilie pentru sezonul toamnă-iarnă, iar cea de-a doua este între 1 august şi 31 octombrie pentru sezonul primăvară-vară. Magazinele mai pot practica şi alt gen de reduceri în anumite perioade ale anului, cum ar fi de 8 Martie, de 1 Iunie, de Paşte sau de Crăciun. Patronii magazinelor care vor să realizeze soldare sunt obligaţi să informeze primăria din zona în care îşi desfăşoară activitatea cu privire la perioada în care efectuează vânzările de soldare, cu cel puţin 15 zile înainte. După modelul străinilor, atât patroni, cât şi cumpărători, se pot bucura de sezonul de soldare, ambele părţi ieşind în câştig. (N.B.)

Sindicaliştii din învăţământ se pregătesc să meargă la Avocatul Poporului

Nemulţumiţi de discuţiile cu noul ministru al educaţiei, Daniel Petru Funeriu, liderii de sindicat ai proffesorilor ameninţă că vor apela la Avocatul Poporului şi vor contesta la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă nr.114, prin care 15.000 de cadre didactice vor fi disponibilizate de la 1 septembrie. „Săptămâna viitoare, pe data 12 ianuarie, urmează o nouă rundă de negocieri cu ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu. După care vor avea loc Sedinţa de Birou a Federaţiei şi Colegiul Liderilor, unde vom decide dacă vom contesta la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă nr.114”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Ioana Purcărea, liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa. Amintim că pe data de 5 ianuarie, liderii sindicatelor din învătământ au ieşit nemultumiţi de la prima rundă de negocieri cu ministrul Funeriu. Atât FSLI, cât şi Federaţia „Spiru Haret” au anunţat că vor contesta acest act la Curtea Constituţională prin Avocatul Poporului deoarece loveşte în interesele cadrelor didactice. (N.B.)

Directorii sunt nemulţumiţi: Administrarea şcoli nu se „pupă” cu predarea orelor

Agitaţie mare în şcolile din judeţul Constanţa au adus măsurile propuse de către Ministrul Educaţiei privind reducerea de norme didactice. Pentru că 387 de oameni nu se vor mai regăsi în sistem din toamnă, mai mulţi profesori sunt cuprinşi de nelinişte. Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa dă asigurări că nici un titular nu va rămîne fără loc de muncă, iar măsura va fi operată la nivelul pensionarilor şi al suplinitorilor necalificaţi. Directorilor unităţilor şcolare sunt priviţi ca fiind nişte „călăi”, pentru că vor fi nevoiţi să decidă la ce colegi vor renunţa, pentru a respecta decizia ISJ-ului. De asemenea, directorii sunt primii vizaţi de aceste decizii ministeriale, pentru că vor fi obligati să revină la catedră şi să sustină ore. Întrebaţi cum văd decizia de a fi puşi să predea şi să răspundă în continuare de soluţionarea problemelor specifice funcţiei de director, şefii unităţilor de învătământ ne-au spus că nu vor putea avea rezultate în ambele situaţii. „Nu vom putea fi buni pe două locuri simultan - şi profesor la clasă, şi director care soluţionează problemele şcolii. Un om nu se poate împărţi să facă simultan două sarcini foarte bine. Sunt diverse situaţii care trebuie rezolvate de către director într-o şcoală. Este greu şi când un profesor devine indisponibil, pe motiv de boală, pentru că nu are cine să-i ţină locul într-o zi, dar să ai de rezolvat mereu şi alte probleme la clasă, pe lângă cele din şcoală”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Adriana Oprea, directorul Grupului Şcolar „Dimitrie Leonida” din municipiul Constanţa. (Nicoleta BACIU)

Marinarii de pe „Asian Glory” şi „St. James Park” sunt teferi


Mult aşteptatele negocieri în cazul navelor capturate „Asian Glory” şi „St. James Park”, ce aparţin companiei Zodiac Maritime Agencies, nu fost demarate. „Din informaţiile pe care le avem, navigatorii de pe ambele nave sunt teferi, au mâncare şi apă. Ambele nave sunt ancorate în condiţii de siguranţă în largul coastelor Somaliei, însă negocierile nu au demarat. Prioritatea companiei rămâne întoarcerea rapidă şi sigură a echipajelor şi a navelor”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Sorin Mihalcea, reprezentantul companiei Zodiac Maritime Agencies în Constanţa. Amitim că, pe 28 decembrie 2009, piraţii somalezi au capturat cargoul „St. James Park”, sub pavilion britanic, cu 26 de navigatori, printre care şi doi constănţeni. În prima zi a noului an, 1 ianuarie, piraţii au pus mâna încă pe o navă a companiei Zodiac Maritime Agencies - „Asian Glory”, de 13.000 de tone, care transporta maşini din Singapore în Arabia Saudită. Echipajul este format din 25 de marinari, inclusiv doi români şi opt bulgari. Firma Zodiac Maritime Agencies, cu sediul central în Londra, căreia îi aparţine nava, a dat asigurări că se află în legătură cu autorităţile competente. Zodiac Maritime Agencies are 150 de nave şi peste 5.000 de marinari. Potrivit liderului Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, negocierile au demarat doar în cazul navei „Maran Centauros”, sub paviloin grec, care a ajuns în mâinile piraţilor pe data de 30 noiembrie. Din echipaj făceau parte 16 filipinezi, nouă greci, doi ucrainieni şi un românul Gelu Ion Slavoschi. Cargobotul „Maran Centauros” plecase din Kuweit şi urma să ajungă în Statele Unite ale Americii. (Nicoleta BACIU)

miercuri, 6 ianuarie 2010

Piraţii somalezi au pus mâna pe 2.405 de maşini coreene


Pe nava „Asian Glory”, capturată de piraţii somalezi pe data de 1 ianuarie,
sunt 2.405 de autoturisme producţie Coreea de Sud, aparţinând companiilor Hyundai Motor şi Kia. Dacă preţul mediu al unui autoturism de pe nava „Asian Glory” este de 10 000 de dolari, atunci valoarea întregii încărcături de ridică la 25 milioane de dolari. Companiile Hyundai şi Kia au declarat deja că nu le interesează soarta maşinilor, pentru că acestea au fost vândute companiei Eukor Car Carriers, cu sedii în Antwerpen, Istambul, Frankfurt şi cu birouri reprezentative în multe alte ţări ale lumii. Rămâne de văzut dacă piraţii vor profita de această încărcătură, dat fiind numeroasele dificultăţi tehnice. Amintim că, pe data de 1 ianuarie 2010, piraţii somalezi au capturat la 620 de mile de coasta Somaliei nava „Asian Glory”, sub pavilion britanic. Nava de 13.000 de tone transporta maşini din Singapore în Arabia Saudită şi aparţine companiei Zodiac Maritime Agencies Ltd. Aceleiaşi companii îi aparţine şi nava „St. James Park”, care a fost capturată de piraţi pe data de 28 decembrie 2009. Nava transporta substanţe chimice, şi se îndrepta spre Thailanda, din Spania. „Negocierile în vederea eliberării celor două nave încă nu au demarat. Din informaţiile pe care le avem ambele echipaje sunt în stare bună”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, liderul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. Operatorul Zodiac Maritime Agencies administrează un total de 150 de nave, iar numărul total al membrilor echipejelor se ridică la cinci mii de navigatori. În cursul zilei de ieri, nava „Asian Glory” a acostat, la indicaţiile piraţilor. (Nicoleta BACIU)

Pentru evitarea accidentelor de muncă,Operatorii de la Patromidia Năvodari vor purta aparate detectoare de gaze

Nicoleta BACIU

Pentru a preîntâmpina accidentele de muncă soldate cu victime omeneşti, de genul tragediilor produse pe data de 17 octombrie şi 5 noiembrie 2009 la rafinăria Petromidia Năvodari, administraţia societăţii a luat măsuri de protecţie suplimentare. Astfel, potrivit reprezentanţilor sindicatului societăţii, cei peste 1.000 de operatori au primit aparate care încep să emită semale acustice atunci când sunt detectate gaze. „În momentul producerii accidentului de muncă, de pe 14 octombrie 2009, patru muncitori care lucrau în secţia Desulfurare Gaze (DGRS) nu purtau aceste aparate individuale. Asigurarea operatorilor cu respectivele aparate, de către administraţia societăţii, ne conferă un grad de siguranţă. Toţi operatorii care intră în tură sunt obligaţi să poarte aceste aparate”, au declarat, pentru cotidianul „Replica”, surse din cadrul sindicatului. Amintim că, pe data de 17 octombrie 2009, patru muncitori de la Petromidia Năvodari, dintre care unul a decedat, au suferit intoxicaţii, în urma unui accident de muncă petrecut în secţia Desulfurare Gaze (DGRS). Atunci, angajaţii de la Petromidia au învinuit şefii societăţii că nu au asigurat angajaţilor aparatele detectoare de gaze. Mai mult, surse din sindicat au menţionat atunci că şefii de echipă nu au respectat paşii obligatorii de lucru în secţia Desulfurare Gaze (DGRS) şi nu au golit instalaţia şi conductele de gaze. Pe data de 5 noiembrie, Petromidia era zguduită de o altă tragedie: doi angajaţi – Vasile Rusu şi Cristi Daniel Marin, ambii de 39 de ani, au murit în turnul de granulare din cadrul instalaţiei de polietilenă de joasă presiune. Un al treilea bărbat reuşea, la acea dată, să se salveze, aruncându-se de la etajul turnului. Arsurile suferite de Luigi Nicolae, supravieţuitorul incendiului, au fost însă atât de teribile încât bărbatul a murit ulterior pe patul de spital din Bucureşti. Reamintim că, imediat după accident, directorul general Rompetrol, secţia Petrochimie, Dumitru Neculai declara: „Nu se ştie ce operaţie au făcut cei trei în momentul în care a avut loc incendiu. În mod sigur a fost vorba despre o greşeală. O greşeală umană”, a susţinut Neculai, iar momentan nu există o expertiză clară a cauzelor care au condus la producerea incidentului, care să îl contrazică.